Guvernul României ar putea adopta după votarea de către parlament a Legii bugetului de stat pe anul 2019 o Ordonanța contestației în anulare, propusă de Tudorel Toader.
Potrivit Radio Europa Liberă România, de prevederile acestei ordonanțe ar beneficia 75 de politicieni și 19 magistrați ale căror caziere vor fi șterse. De asemenea ei vor beneficia și de ștergerea prejudiciilor – banii confiscați vor fi dați înapoi. Cele mai multe dintre aceste dosare, în cazul în care vor fi rejudecate, vor constata prescrierea faptelor.
Politicienii și magistrații care ar urma să beneficieze de prevederile ordonanței au fost judecați după anul 2014 la Înalta Curte de Casație Justiție în complet de cinci judecători.
Beneficiari ai acestei ordonanțe ar urma să fie și foștii social-democrații brașoveni Constantin Niță și Ioan Adam.
Ioan Adam a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influență în dosarul retrocedărilor. Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani. Conform DNA, grupul infracţional ar fi folosit inclusiv firme offshore pentru a ascunde provenienţa banilor. Păgubită în acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro după ce Sturdza a reuşit să între în posesia celor peste 43.000 de hectare de pădure.
Constantin Niţă a fost condamnat anul trecut la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Tot atunci magistrații au decis la confiscarea sumei de 303.000 lei, bani pe care Niță i-ar fi primit de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru a ajuta firma acestuia să obţină un contract cu Primăria Iaşi.
Fii primul care comentează