Ministerul Sănătății a publicat Ordinul prin care și Brașovul este inclus în programul pentru pacienții cu AVC

Ministerul Sănătății a publicat luni în Monitorul Oficial ordinul prin actualizează lista spitalelor din programul național pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut. 



Inițial, Brașovul nu se afla pe lista celor 31 de spitale propuse să intre în acest program, la începutul anului 2019, pentru că Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, care îndeplinea două dintre condițiile necesare – existența unui computer tomograf funcțional 24/24 și o linie de gardă de radiologie, nu îndeplinea o a treia condiție: linie permanentă de gardă de Neurologie.

Sub presiunea publică, autoritățile brașovene au luat rapid măsurile pentru a îndeplini criteriile de intrare în program și în decurs de o săptămână de la vizita ministrului Sorina Pintea la Brașov, Consiliul Județean a obținut avizul de la Minister pentru transformarea liniei de gardă de Neurologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență și apoi a aprobat într-o ședință de îndată o hotărâre în acest sens, trimițând documentul la Guvern.

Reamintim că,  pe lista inițială,aprobată în 2015, figurau 10 centre pilot, unde tratamentul a fost aplicat cu succes. Pentru că și-a dovedit eficiența în salvarea vieților omenești și recuperarea pacienților, acesta a fost extinsă, la începutul acestui an, cu încă 31 de unități sanitare. În perioada de dezbateri a proiectului de ordin, pe listă au mai apărut două spitale, printre care și cel din Brașov. Criteriile principale avute în vedere au fost: existența unui serviciu de gardă de neurologie în regim de permanență, 7/7, 24/24, existența unui computer tomograf funcțional în regim de permanență 7/7, 24/24 și existența unui serviciu de gardă de radiologie în regim de permanență, 7/7, 24/24. Brașovul era unul dintre puținele județe din România care nu se încadra în aceste standard pentru că la Spitalul Județean nu exista linie permanentă de gardă de neurologie, iar la Spitalul de Psihiatrie și Neurologie nu există un computer tomograf propriu care să funcționeze în regim de permanență. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.