Trafic blocat pe DN1, la Timișul de Sus, de un arbore prăbușit pe carosabil. Problema se repetă constant, soluțiile se lasă așteptate

Traficul rutier a fost parțial blocat pe ambele sensuri vineri serara, pe DN1 spre Predeal, după ce , în zona Timișul de Sus, un brad a căzut pe carosabil, din cauza ninsorii acumulate pe crengi. Tot în aceeași zonă s-a rupt și un stâlp. Echipele de intervenție ale DRDP Brașov au îndepărat arborele de pe carosabil, iar după ora 22.30, traficul a fost reluat.



 

Zona dintre Timișul de Sus – Predeal este una care crează probleme de multe ori când apar ninsori abundente, tocmai pentru că atât în apropierea drumului național DN1, cât și în apropierea magistralei de cale ferată Brașov – București sunt mulți arbori care pot cădea oricând.

De exemplu, în septembrie 2018, traficul feroviar a fost întrerupt mai multe ore, după ce, din cauza zăpezii, mai mulți arbori au căzut pestre liniile de cale ferată, avariind și linia de înaltă tensiune.  Un incident similar s-a produs și în luna iulie, când câțiva arbori din zona Timișul de Sus au dost doborâți de vântul puternic. 

Astfel e problema apar însă și în alte zona ale județului, com sunt Augustin, Augustin – Racoş şi Racoş – Rupea sau pe DN1A. 

La sfârșitul anului 2017, într-o întîlnire la Prefectura Brașov, directorul Regionalei CFR Brașov, Ioan Pintea, ridica problema arborilor care riscă oricând să cadă fie, peste liniile de cale ferată, fie peste drumuri. Atunci, acesta a cerut administratorilor de fonduri forestiere din județ, o colaborare pentru identificarea zonelor unde este nevoie urgentă de intervenții, pentru înlăturarea riscurilor de acest gen. 

Principala problemă în acest sens, apare însă din cauza legislaţiei deficitare, care nu reglementează modul în care poate fi exploatat lemnul rezultat din aceste intervenții de urgență. Regionala CFR sau administratorii de drumuri publice nu își permite să intervină pe terenuri care nu le aparțin, așa cum sunt cele ale ocoalelor silvice.  De asemenea, administratorii de drumuri și regionalele de căi ferate nu au în atribuții exploatarea lemnului. Nici ocoalele silvice, nu sunt foarte pornite să își asume exploatarea acestor arbori, pentru că nu este o operațiune rentabilă. Ea costă bani – dat fiind că poate fi făcută doar de către operatori autorizaţi, iar lemnul rezultat nu poate fi valorificat decît în anumite condiţii foarte stricte.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.