Primăria Braşov a pregătit bugetul pe anul 2019. Calitatea aerului, educaţia, programele culturale şi sportive, pe lista de priorităţi

După ce în 15 martie a fost promulgat bugetul de stat şi de la Bucureşti au fost anunţate sumele care vor ajunge în teritoriu, Primăria Braşov pregătit proiectul bugetului local, documentul fiind lansat în dezbatere publică.



 

Ca în fiecare an, primarul Braşovului, George Scripcaru, a anunţat că bugetul va fi unul echilibrat, iar calculele au fost făcute astfel încât să fie asigurate sumele necesare pentru domeniile de activitate care trebuie finanțate de municipalitate, dar şi cele pentru investiţii.

„Acest buget răspunde necesităților municipiului Brașov pentru acest an, începând cu asigurarea sumelor necesare pentru domeniile de activitate care trebuie finanțate de la bugetul local, continuând cu finanțarea investițiilor noi sau în derulare și cu implementarea proiectelor prevăzute în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană și în Planul privind Calitatea Aerului și, nu în ultimul rând, cu susţinerea educației, finanţarea programelor sociale, culturale şi sportive”, a anunţat primarul.

 Totodată, edilul a amintit că în 2019, Primăria va avea la  dispoziţie 9 luni pentru  a realiza investiţiile propuse. 



 

Conform proiectului, în bugetul general al municipiului Brașov sunt estimate venituri în valoare de  577,895 milioane lei şi cheltuieli de  905,351 milioane lei. De asemenea, suma de 327,455 milioane lei reprezintă excedentul de anul trecut, sumă care ar urma să se folosească pentru finanţarea unor investiţii. 

Cum s-au repartizat banii, pe câteva dintre capitolele importante: 

  • Pentru gospodărirea oraşului (iluminat public, salubrizare, spaţii verzi, reparaţii străzi), municipalitatea braşoveană estimează cheltuieli totale în valoare de 127,770 milioane lei. 
  • Suma de  145,124 milioane lei  urmează a fi alocată instituțiilor subordonate Primăriei, respectiv Direcția Fiscală, Centrul Județean de Excelență în Educație, Direcția de Asistență Socială Brașov, Direcția de Sport și Tineret, Serviciul Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor, Serviciul Public Administrare Creșe, Serviciul Salvamont, Agrement și Parking Poiana Brașov, Serviciul Public Administrare Piețe și Serviciul Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân.  
  • Pentru învăţământ este alocată suma de 11,181 milioane lei, bani care vor fi folosiţi pentru reparații curente sau ajutoare sociale în natură. Pentru grădiniţe este prevăzută suma de 1,937 milioane lei, pentru şcoli gimnaziale – 3,865 milioane lei, iar pentru colegii și licee, 5,379 milioane lei.  Pe lângă aceste sume, pentru modernizarea, extinderea unităţilor şcolare.   

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.