Salariul minim în construcții aruncă în aer valoarea investiției pentru benzi dedicate autobuzelor, în Brașov

Consiliul Local Brașov, reunit azi în ședință de îndată a aprobat noii indicatori tehnico-economici ai proiectului de amenajare a unor benzi dedicate exclusiv tranportului în comun. Potrivit hotărârii aprobate azi, valoarea proiectului crește cu peste un milion de lei, de la 15,277 milioane lei, la 16,636 milioane lei, ca urmare a introducerii salariului minim în construcții, de 3000 de lei/lună. 2% din cheltuielile eligibile ale proiectului vor fi suportate de la bugetul local.



 

Tot cu această ocazie, Consiliul Local a aprobat trecerea definitivă în domeniul public al municipiului, a unei suprafețe de 16.640 metri pătrați, de pe bulevardul Victoriei, afectat de proiect. 

O altă zonă, pe unde trece proiectul este în Bartolomeu, pe calea Făgărașului, la intersecția cu strada Lungă, acolo unde există o suprapunere. Mai exact, o porțiune cu o lungime de 80 de metri, este în proprietatea CFR, astfel, că pe această porțiune nu se va amenaja bandă specială pentru autobuze. 



 

Prin acest proiect vor fi amenajate benzi dedicate transportului în  comun cu o lungime de 16 km pe 3 trasee:

  • Terminal transport public Poienelor – Calea București – Str. Toamnei – Bulevardul M. Kogălniceanu – str. Iuliu Maniu – str. N. Iorga – str. Lunga – Calea Făgărașului – Terminalul de transport public Bartolomeu,
  • Terminalul de transport public Bartolomeu – Calea Făgărașului – str. Lunga – Bulevardul Eroilor – Bulevardul 15 Noiembrie – Calea București – Terminal transport public Poienelor,
  • Bulevardul Victoriei pe ambele sensuri

Cum vor arăta benzile 

Amenajarea benzilor dedicate se va realiza pe carosabilul existent, prin frezarea pe o lățime de 4 metri și o adâncime de 6 cm a asfaltului existent și așternerea pe o suprafață de 23.400 metri pătrați a unui covor asfaltic nou, colorat, pentru a fi ușor de identificat de participanții la trafic. Marcajele rutiere se vor reface pe o lungime totală, cumulată, de 39 de km, cu vopsea reflectorizantă.



 

Proiectul mai prevede reabilitare trotuarelor adiacente traseului benzilor dedicate pe o suprafață de 4.700 metri pătrați, în  zonele afectate de fisuri, tasări, văluiri.

Totodată, se vor monta 849 de semne de circulație cu scop de avertizare și informare a participanților la trafic asupra traseului benzilor dedicate, în  vederea menținerii acestor benzi libere, fiind utilizate exclusiv de mijloacele de transport în  comun.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.