Ramai la curent!

Cotidian

Sondaj INSCOP. PSD și PNL, umăr la umăr la alegerile europarlamentare

Publicat

in

Conform ultimului sondaj INSCOP Research, realizat în perioada 5 – 13 martie 2019, la comanda Fundației Konrad Adenauer, PSD și PNL sunt aproape la egalitate în intenția de vot pentru alegerile europarlamentare. 



 

Dintre românii care își exprimă o opțiune de vot clară, ceea ce reprezintă 58,5% din eșantion, intențiile de vor sunt următoarele:  
  • PSD – 26,9% 
  • PNL – 26,3%
  • Alianța 2020 USR-PLUS – 15,3%
  • ALDE – 9,3%
  • Pro România – 9,1% 
  • UDMR – 5% 
  • PMP – 4,4% (sub pragul electoral)
  • PNȚCD – 1,1%
  • UNPR – 1% 
  • DEMOS – 1%
De precizat că Alianța 2020 și UNPR au fost măsurate pentru prima dată în sondajul din această lună. În martie față de luna precedentă, se observă că procentele cu care sunt cotate partidele politice înregistrează variații minime, cu excepția Pro România care crește cu aproximativ două procente.
 
„La alegerile europarlamentare din luna mai 2019, rezultatul final al votului va fi influențat suplimentar de numeroși factori care nu pot fi cuantificați într-un sondaj de opinie, precum activitatea partidelor politice, mobilizarea organizațiilor politice, evenimente de impact pe agenda publică (de exemplu convocarea unui referendum în ziua votului), componența listei finale de candidați pe care o va prezenta fiecare partid, prezența efectivă la urne în ziua alegerilor sau volumul voturilor din afara țării”, notează INSCOP.


 
 
În condițiile în care luăm în considerare doar respondenții care aleg opțiunile 9 și 10 pentru a izola un segment de populație care declară un grad foarte mare de certitudine al prezenței la vot în ziua alegerilor (reprezentând 38,7% din populație, conform datelor sondajului de opinie) și corelăm aceste răspunsuri cu întrebarea privind opțiunile de vot, constatăm ușoare modificări ale procentelor obținute de partidele/alianțele politice măsurate. PSD, PNL, Alianța 2020 USR-PLUS ar obține mai multe voturi, în timp ce ALDE, Partidul Pro România și PMP ar pierde voturi.
 
Astfel 29,1% dintre respondenți declară că ar vota cu PSD (comparativ cu 26,9% la întrebarea clasică), iar 27,1% cu PNL (comparativ cu 26,3% la întrebarea clasică). Urmează Alianța 2020 USR-PLUS cu 17,7% (15,3% la întrebarea clasică), Partidul Pro România cu 8,1% (9,1% la întrebarea clasică), ALDE cu 7,9% (9,3% la întrebarea clasică) și UDMR cu 5,2% (5% la întrebarea clasică). Sub pragul electoral s-ar situa PMP cu 3,7% (4,4% la întrebarea clasică), DEMOS cu 0,7% și PNȚCD cu 0,2%. Rezultatele acestei corelații trebuie analizate cu reținere având în vedere că se bazează pe un sub-eșantion mai mic (aproximativ 400 de subiecți), ceea ce duce la creșterea nivelului de eroare a datelor, notează hotnews.ro
 


 

Intenția românilor de a se prezenta la urne la alegerile europarlamentare a fost măsurată pe o scală de la 1 la 10, în care nota 1 înseamnă „sigur nu voi vota”, iar nota 10 înseamnă „sigur voi vota”. 11,8% dintre respondenți au ales varianta 1, 3,3% varianta 2, 3,2% varianta 3, 3,9% varianta 4. Varianta 5 a fost aleasă de 7,7% dintre respondenți, în timp ce pentru varianta 6 au optat 4,8% dintre români, pentru varianta 7 au optat 7,3%, iar pentru varianta 8 au optat 11%. 11,8% dintre respondenți au ales varianta 9, în timp ce doar 26,9% au declarat că vor merge sigur să voteze. 8,3% reprezintă non-răspunsuri.

Sondajul Inscop Research a fost realizat în perioada 5-13 martie 2019, la comanda Fundației Konrad Adenauer pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor. Volumul eșantionului, de tip multi-stratificat, probabilistic, a fost de 1053 persoane, reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Cotidian

Restaurantul Panoramic, amendat de Garda de Mediu Brașov. Administratorii au primit și măsuri de remediere a deficiențelor

Publicat

in

Lipsa autorizației de mediu pentru funcționarea Restaurantului Panoramic a intrat în atenția Gărzii de Mediu Brașov, care zilele trecute a finalizat un control la agentul economic. În urma acestui control comisarii de mediu au aplicat o amendă și au dispus remedierea deficiențelor constatate.

Comisarul-șef al Gărzii de Mediu Brașov a precizat că restaurantul a fost amendat pentru că nu a avut autorizația de mediu pentru funcționarea unității, dar și pentru faptul că nu a putut prezenta o convenție care să îi permită să folosească pentru aprovizionare și pentru transportul deșeurilor drumul care pornește din Valea Cetății.

„Având în vedere natura terenului, dar și regimul special de protecție, accesul trebuia reglementat printr-o convenție cu Agenția Națională pentru Arii Protejate din cadrul Direcției Județene de Mediu, Primăria Brașov și Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt. Prin acest document ar fi trebuit să fie stabilit numărul de vehicule și graficul de circulație, astfel încât să nu fie afectată zona din punct de vedere al protecției mediului și al turismului. Neavând reglementată activitatea din punct de vedere al legislației de mediu și având în vedere că nu erau respectate condițiile impuse de legislație pentru activitatea într-o arie protejată, unitatea a fost amendată și au fost dispuse măsuri de remediere a deficiențelor, respectiv intrarea în legalitate prin obținerea tuturor documentelor necesare funcționării”, a declarat Mircea Paraschiv.

Pentru obținerea autorizației de mediu pentru funcționarea restaurantului deținut de omul de afaceri George Copos, solicitarea a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în 13 mai.

Citește mai departe

Cotidian

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa vor să intre în legalitate. Au depus hârtiile pentru autorizația de mediu

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa au depus documentația pentru obținerea autorizației de mediu, după ce accesul auto prin aria protejată a fost blocat în urma unui control al Gărzii Forestiere.

Publicat

in

După ce a rămas fără acces la drumul care trece prin aria protejată Tâmpa, administratorii Restaurantului Panoramic au început demersurile pentru intrarea în legalitate. Astfel, potrivit directorului Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă, agentul economic a depus solicitarea pentru obținerea autorizației de mediu. Urmează că documentația să fie analizată și să fie desfășurate procedurile legale în acest sens.

Amintim că, deși funcționează încă din toamna anului trecut, Restaurantul Panoramic nu a depus până ieri dosarul pentru obținerea autorizației de mediu. Cu toate acestea, unitatea de alimentație publică a folosit drumul care pornește din Valea Cetății pentru a face aprovizionarea și pentru duce în oraș deșeurile. De asemenea, în această perioadă, agentul economic fără autorizație de mediu nu a suportat nicio sancțiune majoră din partea autorităților.

În 24 aprilie, în urma unui control, președintele Gărzii Forestiere Naționale, George Gârbacea, a dispus închiderea drumului pentru mașinile de aprovizionare. De atunci, marfa pentru restaurant și deșeurile sunt transportate cu telecabina.

După ce a fost luat această decizie, patronul Ana Holding (care deține restaurantul și telecabina de pe Tâmpa), George Copos, a încercat să pună presiune asupra autorităților, amenințând că oprește telecabina și închide unitatea de alimentație publică, însă nu a făcut acest lucru.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Costume, dans și momente emoționante la „Ziua Porților Deschise” organizată de DAS Brașov. Voluntarii Oaki au readus „Laboratoarele de joacă” pentru copiii din centrul de zi

Costume, dans și momente emoționante la „Ziua Porților Deschise” organizată de DAS Brașov, unde voluntarii Oaki au adus „Laboratoarele de joacă” pentru copiii din centrul de zi.

Publicat

in

Copiii de la Centrul de zi pentru copii cu dizabilități din cadrul Direcția de Asistență Socială Brașov au fost, pentru câteva ore, personajele principale ale unui carnaval organizat cu ocazia evenimentului „Ziua Porților Deschise”. Atmosfera a fost animată de costume colorate, dans, baloane și activități interactive pregătite împreună cu voluntarii de la Oaki, care vizitează lunar centrele de copii, cu „Laboratorul de joacă”.

La eveniment a participat și viceprimarul Brașovului, Lucian Patrașcu, iar în centrul atenției s-au aflat copiii și poveștile lor de viață, care, și de această dată, și-au pus amprenta asupra celor prezenți.

„Am fost prezenți ca voluntari, dar adevărul este că noi am primit mai mult decât am oferit. Am primit lecții despre curaj, despre puterea de a zâmbi chiar și atunci când viața nu este ușoară și despre frumusețea sinceră a unui copil care se bucură din toată inima”, spune Alina Brazu, de la Asociația Oaki, care s-a alătura activităților zilei, la centrul DAS.

„Laboratoarele de joacă”, activități constante în centrele Direcției de Asistență Socială Brașov

Asociația Oaki s-a aflat ieri la Centrul pentru copii cu dizabilități, din cadrul Direcției de Asistență Socială, pentru a anima evenimentul, cu voluntarii săi. De altfel, voluntarii Oaki colaborează constant cu centrele DAS Brașov încă din 2022, prin proiectul „Laboratoarele de joacă”, organizând activități recreative și educative pentru copiii aflați în situații vulnerabile. În paralel, din 2014, aceștia se implică și în organizarea evenimentului de Crăciun „Dincolo de bariere”, dedicat copiilor cu dizabilități.

Potrivit reprezentanților organizației, întâlnirile cu acești copii sunt și o ocazie de a aduce în atenția comunității eforturile depuse zilnic de părinți, terapeuți și personalul din sistemul social.

„Acești copii duc zilnic lupte pe care mulți dintre noi nici nu le vedem. Fiecare pas, fiecare cuvânt, fiecare reușită vine cu efort, răbdare și multă iubire în jurul lor. Și totuși… ei găsesc puterea să râdă, să danseze, să îmbrățișeze și să ofere afecțiune atât de sincer”, au mai spus reprezentanții Oaki.

Ziua Porților Deschise la DAS Brașov a făcut parte din seria activităților organizate de DAS Brașov pentru promovarea serviciilor sociale și pentru apropierea comunității de copiii și familiile care au nevoie de sprijin specializat.

Lucian Patrașcu – viceprimarul mun. Brașov

Reprezentanții DAS au ales să marcheze evenimentul la Centrul pentru copii cu dizabilități, de pe strada Panselelor nr. 23, pentru a evidenția implicarea constantă a specialiștilor și a angajaților DAS, în sprijinirea micilor beneficiari și a familiilor acestora.

„Sunt locuri în care administrația se vede cel mai bine prin oameni. Prin răbdare. Prin grijă. Prin felul în care fiecare copil este sprijinit pas cu pas. Centrul de pe strada Panselelor nr. 23 este un astfel de loc. Un spațiu în care profesionalismul se împletește cu empatia și responsabilitatea. Le mulțumesc tuturor celor implicați pentru munca lor. Brașovul are nevoie de astfel de servicii și de oameni care pun suflet în ceea ce fac”, a spus viceprimarul Brașovului, Lucian Patrașcu, prezent la evenimentul de ieri.

Citește mai departe

Trending