VIDEO. Familia Godină riscă o amendă de până la 500 de lei, pentru o plimbare cu alpaca

Pablo, animalul de companie al polițistului-scriitor Marian Godină, a ajuns să experimenteze și transportul public în comun din Brașov. Într-o postare video prezentată sâmbătă, pe pagina personală de Facebook a lui Pablo, se vede cum alpaca urcă, alături de soția lui Marian Godină, într-un autobuz Menarini, la capătul de linie Pe Tocile. 

Mirosea puțin în autobuz, dar m-am obișnuit repede.Glumesc, desigur. Sunt o alpaca cu simțul umorului. 🙂

Publicată de Pablo the alpaca pe Sâmbătă, 6 aprilie 2019

 

Potrivit regulamentului de funcționare al SC RATBV SA, introducerea și transportul animalelor și păsărilor vii reprezintă contravenție. 



 

Mai exact, art. 64, pct (h) al regulamentului prevede că „Introducerea și transportul de către călători în mijlocul de transport public local a păsărilor sau animalelor vii, altele decât câinii, constituie contravenție în domeniul serviciului public de transport persoane prin curse regulate următoarele fapte comise de călători“. 

Amenzile pentru încălcarea acestei prevderi din Regulament sunt cuprinse între 100 și 500 de lei.

Deocamdată autoritățile nu știu foarte clar de unde să „apuce“ această aparentă încălcare de regulament. RATBV încă nu a prezentat un punct de vedere oficial, purtătorul de cuvând al companiei anunțând că va veni cu mai multe date, după ce se va informa despre acest eveniment. Poliția Locală, de asemenea, se documentează la acest moment, despre „plimbarea“ lui Pablo. 

1 Trackback / Pingback

  1. RATBV, mesaj public pentru Pablo, alpaca lui Marian Godină – Brașov Metropolitan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.