FOTO. Student, surprins de Poliția Locală în timp ce vandaliza mai multe mașini din Centrul Brașovului

Foto: Poliția Locală

Un tânăr student din Covasna a fost surprins azi noapte, de polițiștii locali de la Biroul 1, în timp ce vandaliza mai multe mașini parcate pe o stradă din centrul Brașovului, în apropierea străzii Mihail Sadoveanu. 



La apariția agenților, studentul de 22 de ani era urcat pe capota unei mașini, încercând să spargă cu picioarele parbrizul. Studentul, somat de polițiștii locali, a coborat imediat de pe capotă.

„În timpul dialogului cu tânărul, agenții au constatat că este în stare de ebrietate, prezentând halena alcoolică. De asemenea, oamenii legii au mai constatat ca D.T. «reușise» să vandalizeze alte patru autovehicule parcate în aceeași zonă (în total trei cu număr de București și două înmatriculate în Brașov). La o simpla evaluare, s-a putut observa că mașinile prezentau plafoane și capote înfundate și lovite, stopuri sparte, antenă smulsă, oglindă retrovizoare spartă, bara de la un portbagaj smulsă și abandonată pe mașină. Tânărul a fost condus la Secția 1 de Poliție, fiind predat pe bază de proces verbal, conform procedurilor legale în vigoare. De asemenea, polițiștii locali brașoveni au conservat locul producerii faptei, până la sosirea organelor de anchetă“, a explicat Anca Lăutaru, purtător de cuvânt al Poliției Locale Brașov. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.