Ramai la curent!

Prima Pagina

18 brașoveni care l-au huiduit pe Tăriceanu, amendați de Jandarmerie

Publicat

in

O treime dintre brașovenii care i-au huiduit pe liderii ALDE la „Marșul demnității”, care s-a desfășurat la Brașov în 12 mai, pe acelaşi  traseu ca cel parcurs în 1987 de muncitorii de la Uzina de Autocamioane, au fost amendați de jandarmerie.



 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi a Județului Brașov, plutonier major Ion Zaharia, în 12 mai au fost legitimate 27 de persoane. „Pe lângă cele 27 de persoane legitimate, au fost aplicate 18 amenzi, fiecare în valoare de 500 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 60/1991 privind adunările publice și 18 avertismente în baza legii 61 / 1991 privind ordinea publică. Au fost aplicate duble măsuri”, a declarat reprezentantul IJJ Brașov.

De cealaltă parte, reprezentanții protestatarilor au precizat că vor plăti amenzile, dar vor fi contestate apoi în instanță. „Este temei de neconstituționalitate.  Avem dreptul la protest spontan. De asemenea, a fost prezentă o personalitate publică importantă, respectiv Călin Popescu Tăriceanu”, a anunțat unul dintre protestatari.

Reamintim că „Marşul pentru demnitate“, desfăşurat în 12 mai şi prezentat de ALDE Braşov, ca un eveniment public împotriva abuzurilor, a luat mai degrabă forma unui miting electoral al Alianţei. La eveniment a luat parte preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, dar şi alţi membri ai partidului, printre care ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu, europarlamentarul Norica Nicolai sau senatorul de Braşov, Daniel Zamfir. Marşul, la care organizatorii spun că au luat parte 3000 de persoane a beneficiat de prenţa unor membri şi simpatizanţi ALDE aduşi cu autocarele din toate zonele ţării.



 

Ceea ce i-a supărat pe câţiva braşoveni care au ales să şi protesteze, este faptul că acest marş a avut loc pe acelaşi traseu ca cel parcurs în 15 noiembrie 1987, de muncitorii de la Uzina Steagu Roşu, ce au strigat pentru prima dată împotriva regimului comunist. În plus, la începutul mitingului și în timpul lui, membrii ALDE,au pomenit de mai multe ori în discursurile lor electorale, despre evenimentul din urmă cu 32 de ani, „agățându-se“ practic de acest moment din istoria Brașovului. 

De altfel, la acest miting cu tentă electorală a participat şi vicepreşedintele Asociaţiei 15 Noiembrie 1987, care a urcat pe scenă alături de liderii ALDE. 

Educație

DiscoverEU sărbătorește 40 de ani de existență a Spațiului Schengen cu 40.000 de permise de călătorie. Eligibili sunt tinerii de 18 ani

Publicat

in

Tinerii europeni care au 18 ani sunt invitați să prindă trenul DiscoverEU, o acțiune a programului Erasmus+. Programul este organizat cu ocazia împlinitii a 40 de existență a Spațiului Schengen, iar noua rundă de înscrieri a început în 8 aprilie și se încheie pe 22 aprilie 2026.

Prin acest program, 40.000 de tineri primesc un permis de călătorie pentru a se deplasa cu mijloacele de transport cele mai ecologice, cum ar fi trenurile. În cazul persoanelor care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate pot fi acceptate și alte mijloace de transport. De asemenea, ei vor primi un card de reducere DiscoverEU pentru a beneficia de numeroase reduceri la cazare, activități culturale și sportive, transport local sau alte servicii. 

Tinerii selectați pot călători până la 7 zile într-un interval de maximum o lună, în perioada autorizată de călătorie: 1 iulie 2026 – 30 septembrie 2027. Aplicanții pot merge singuri sau împreună cu până la 4 prieteni, dacă și aceștia îndeplinesc condițiile de participare. 

Programul oferă și sprijin suplimentar pentru participanții cu dizabilități.

Programul include:

– transport gratuit, în principal cu trenul;

– reduceri la cazare, transport local, activități culturale și sportive;

– oportunitatea de a descoperi cultura și istoria Europei și de a întâlni tineri din alte țări.

Care sunt regulile de participare:

– Solicitanții trebuie să fie născuți între 1 iulie 2007 și 30 iunie 2008;

– Solicitanții trebuie să aibă act de identitate, pașaport sau permis de ședere valabil;

– Solicitanții trebuie să fie cetățeni sau rezidenți într-o țară eligibilă;

– Solicitanții trebuie să completeze formularul online și quiz-ul de selecție.

Citește mai departe

Investitii

Cetatea Râșnov, din nou în șantier. Autoritățile locale sunt optimiste în ceea ce privește redeschiderea monumentului

Publicat

in

După aproape patru ani de la sistarea șantierului, în luna iulie a anului 2022, Primăria Râșnov a reușit să termine caietul de sarcini și să lanseze licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Cetatea Râșnov (Incinta de Vest), care este monument istoric de importanță națională.

Pentru acest contract, cu o valoare estimatră de 35.024.575 lei, fără TVA, Primăria așteaptă ofertele până în 11 mai. Vor urma câteva luni de evaluare a dosarelor depuse de constructorii interesați. Practic, dacă procedura de atribuire se derulează fără probleme, în vară ar putea fi semnat contractul cu firma desemnată câștigătoare. Apoi, constructorul va avea la dispoziție șase luni pentru a realiza proiectul tehnic și alte 30 de luni pentru execuția lucrărilor, ceea ce înseamnă că Cetatea ar putea fi redeschisă în vara anului 2029.

Totuși, primarul orașului, Horia Motrescu, speră că unele lucrări vor fi terminate mai repede.

„Administrația locală își propune ca, odată finalizate lucrările, Cetatea Râșnov să fie redeschisă publicului, etapizat, începând cu anul 2028”, a declarat primarul Râșnovului, Horia Motrescu.

Nu au fost luate măsuri de conservare

De la momentul sistării lucrărilor, unele clădiri la care s-a lucrat au început să se degradeze, iar experții au stabilit că „este oportună şi de maximă urgenţă continuarea lucrărilor de execuţie pentru stoparea degradării obiectivului şi scoaterea din pericol iminent a unor părţi ale obiectivului monument istoric de importanţă naţională”.  

Prin acest proiect urmează a fi realizate lucrări de remediere a deficienţelor datorate execuţiei defectuoase (de către primul constructor) şi neluării măsurilor de conservare pe perioada sistării lucrărilor. De asemenea, vor continua lucrările de restaurare și conservare a construcțiilor din incintă, iar la final se vor face amenajări exterioare.

După terminarea lucrărilor, finanțate din fonduri europene prin Programul Regiunea Centru, Incinta de Vest va reintra în circuitul turistic.

Ȋn perioada 2020-2022 s-au realizat lucrări de execuţie la obiectivul, printr-un proiect finanţat ȋn cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, constructor fiind Asocierea Romconstruct Group SRL –  Concas SA – Crindesign Proiect SRL. În luna iulie a anului 2022, când lucrările erau finalizate în proporție de 45,61%, contractul de lucrări a fost reziliat, după ce constructorul a solicitat o majorare mai mare a valorii proiectului decât cea permisă de legislație.

Citește mai departe

Cotidian

Doliu în fotbalul românesc. Inima lui Mircea Lucescu a cedat

Publicat

in

Astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului Mircea Lucescu”. Anunțul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgență București, printr-un comunicat de presă.

Tehnicianul român a fost internat la spitalul din București în 29 martie, după ce a leșinat în vestiarul naționalei, din cauza unei tahicardii ventriculare, în timp ce ținea ședința tehnică alături de jucători. Vneri, înainte de a fi externat, selecționerul a suferit un infarct miocardic acut. 

Spitalul Universitar comunicase marți dimineață că Lucescu a avut aritmii severe peste noapte și starea sa se înrăutățise

Lucescu și-a început cariera de antrenor în anul 1979 și a antrenat în România, Italia, Turcia, Ucraina și Rusia.

Mircea Lucescu fost primul antrenor care a calificat echipa naționala a României la un Campionat European, în anul 1984. 

Citește mai departe

Trending