Consiliul Județean Brașov mai are de trecut un hop, înainte de a lansa licitația pentru „podul NATO” Voila

Consiliul Județean Brașov cere  ajutorul Ministerului Apărării Naționale, căruia i se solicită să facă demersuri pentru obținerea unui aviz necesar proiectului noului pod de la Voila, care urmează să fie folosit de trupele NATO, pentru a ajunge de la gara din Voila, la baza de antrenament de la Cincu. Ieri, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Gabor, a participat la ședința Comisiei Interministeriale la Ministerul Apărării Naționale, privind implementarea Acordului dintre Români și SUA și, pe rețelele de socializare, el a anunțat că  un punct pe ordinea de zi a fost podul de la Voila. Am cerut sprijin pentru ultimul aviz de la Hidroelectrica București. Astfel la sfârșitul luni iunie vom scoate la licitație execuția podului”, a explicat Gabor.



 

Pentru construirea unui nou pod la Voila, cu o valoare estimată de 16,2 milioane de lei, Consiliul Județean Brașov a obținut o finanțare de la bugetul de stat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2. Podul urmează a fi construit pese râul Olt, între localitățile Voia și Cincșor, la o distanță destul de mică de punctul de pornire a lacului de acumulare al hidrocentralei de la Voila, astfel că, potrivit legislației, pentru construirea acestuia este nevoie de  avizul Hidroelectrica. Podul actual dintre localitățile Voila și Cincșor, iar la un moment dat s-a luat în calcul repararea lui, dar, în urma expertizelor tehnice s-a ajuns la concluzia că acesta nu mai poate fi adus la parametri tehnici optimi.



 

Noul pod va avea o durată de viaţă de 120 de ani şi va fi construit astfel încât să permită inclusiv transportul tehnicii militare de la Gara CFR Voila la baza de la Cincu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.