Primăria municipiului Brașov va semna un parteneriat cu TVR pentru organizarea, în acest an a Festivalului „Cerbul de Aur“, în perioada 22 – 26 august.
Viceprimarul Brașovului, Costel Mihai, a anunțat că hotărârea de CL privind acest acord de asociere cu TVR parteneriat va fi supusă aprobării în ședința Deliberativului Local, din această săptămână. „În şedinţa ordinară din 30 mai vom intra cu aprobarea acordului de asociere cu postul public, în vederea organizării acestui eveniment. Faţă de anul trecut, pentru că aveam o certitudine, noi am prevăzut, la aprobarea bugetului, suma de 550 de mii lei, pe care o vom aloca pentru organizarea acestui eveniment“, a declarat viceprimarul Costel Mihai.
Bugetul festivalului, pentru această a XiX-a ediție va fi de 6,5 milioane lei. Deocamdată nu se știe dacă „Cerbul de Aur“ se va desfășura în Piața Sfatului sau în altă locație, în acest an apărând și unele propuneri, din partea Municipalității, ca festivalul să se mute pe arena „Ion Țiriac“ de la fostul Liceul Sportiv (La Poarta Șchei).
Fii primul care comentează