Peste 1,2 milioane de români au cumpărat cărți de pe Libris.ro. Unele comenzi au ajuns în destinați exotice, precum Haiti, Hong Kong, Ethiopia, Oman sau Nepal

În 10 ani de la înființare, librăria online Libris.ro a expediat 2.3 milioane de comenzi către 1.2 milioane de români din întreaga lume. Pentru acest an, Libris.ro își propune o creștere de 30% și depășirea pragului de 50 milioane de lei.



 

Libris.ro a pornit în 2009, în perioada de criză, cu o echipă de 3 oameni și expediind comenzile din stocul librăriei Șt. O. Iosif din Brașov. 10 ani și aproape 10 milioane de cărți mai târziu, Libris.ro are o echipă de 100 oameni și este cel mai mare retailer de carte din România, cu 8000-10.000 de cărți expediate zilnic către cititori din țară și din străinătate.  

În cei 10 ani de activitate în retailul online de carte, Libris.ro a expediat peste 2.3 milioane de comenzi, către 1.25 milioane de clienți unici din țară, dar și din destinații îndepărtate precum Haiti, Hong Kong, Ethiopia, Oman sau Nepal. Cele mai multe comenzi au fost expediate către București (peste 720.000), în top 5 urmând orașele Brașov (180.000), Cluj Napoca (130.000), Timișoara (103.000) și Iași (87.000).

În primul an, online-ul a avut o pondere de circa 10% din cifra de afaceri a Libris, pe atunci de aproape 5 milioane de lei.  După primii ani, ponderea s-a inversat, iar Libris.ro generează astăzi 95% din vânzări. 

Primul client care a plasat o comandă pe Libris.ro este din Suceava și este încă un client activ al librăriei online, cu comenzi plasate recent. La prima comandă a comandat Principiile Și Managementul Achizițiilor (Peter Bailey, David Farmer) și Abc-ul Relaxării. 

Astăzi, cei mai mulți cumpărători pe Libris.ro (60%) au vârsta cuprinsă între 22 și 45 de ani, ceea ce explică și orientarea comenzilor spre dispozitivele mobile. Traficul înregistrat în 2018 pe mobile a depășit 60% (în timp ce traficul de pe desktop a fost de 36%).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.