Connect with us

Investitii

O firmă din Cehia va livra cele 32 de autobuze electrice pentru transportul public din Brașov

Published

on

Joi, 11 iulie, a fost semnat raportul procedurii pentru achiziția a 32 de autobuze electrice, cu lungime de 12 metri, a 9 stații de încărcare rapidă pentru autobuze și a 32 de stații de încărcare lentă pentru autobuzele electrice. Câștigătorul licitației, în urma finalizării și a analizei ofertelor financiare a fost declarată compania SOR Libchavy  SRO, care produce autobuzele electrice, troleibuze și autobuze Diesel sub marcă proprie. Celălalt participant la licitație, S.C. New Kopel Car Import SRL, a avut o ofertă financiară care a depășit suma estimată.



Contractul cu firma din Cehia va fi semnat în 10 zile, iar în maxim 9 luni în municipiul Braşov vor circula primele autobuze electrice, spune primarul George Scripcaru. termenul de livrare pentru întregul lor de autobuze este de 18 luni de la semnarea contractului. 

,,După cum am mai spus, din punctul meu de vedere, transportul în comun este cea mai bună soluție de mobilitate în Brașov și în zona metropolitană, iar utilizarea mijloacelor de transport ecologice reprezintă una dintre soluțiile pentru creșterea calității aerului în orașul nostru. Aceste 32 de autobuze electrice sunt doar o etapă în ceea ce înseamnă obiectivul nostru pe următorii patru ani, de a avea un sistem de transport eficient, ecologic, dedicat călătorilor“, a declarat George Scripcau.

Oferta companiei SOR Libchavy SRO pentru cele 32 de autobuze, 9 stații cu încărcare rapidă și 32 de stații de încărcare lentă pentru autobuze electrice este  de 75.550.720,00 lei fără TVA.

Date tehnice ale autobuzelor:

– lungime – 12 metri; 
– tip solo (nearticulate);
– cu planșeu jos (podea coborâtă);
– facilități pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă;
– durata de utilizare fără reparație generală de minim 8 ani;
– durata de utilizare a bateriilor electrice de minim 5 ani; 
– autonomie de minim 200 km;
– bateriile electrice vor permite o încărcare rapidă (2-10 minute) și o încărcare lentă (maxim 6 ore);

Autobuzele electrice vor circula pe liniile  9, 15, 22, 23B, 29, 32, 34, 36, 53.



Aceste autobuze electrice ar putea fi completate de altele, tot pe baterii, dar articulate, întrucât la licitaţiile organizate până acum nu s-a prezentat niciun ofertant. 

„Având în vedere că la licitația pentru achiziția autobuzelor electric-hibrid, nu am avut nici un ofertant, vrem să lansăm o nouă licitație pentru achiziția de autobuze articulate, integral electrice, cu lungimea de 18 metri. În acest sens am solicitat acordul Agenției Fondului de Mediu pentru a înlocui în viitoarea procedură de achiziție autobuzele hibrid cu autobuze electrice,“ a declarat primarul George Scripcaru.

Proiectul, care presupune achiziția a 52 de autobuze ecologice și a stațiilor de încărcare aferente, se derulează cu o finanțare nerambursabilă de la Agenția Fondului de Mediu, în valoare de 109.600.000 de lei, contribuția Municipalității fiind de 27.550.000 lei, din bugetul local. 



Pe lângă această achiziție, Municipalitatea a mai depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile de la UE, prin POR, aflat în faza de evaluare, pentru achiziția a 25 de troleibuze articulate de 18 m și 10 autobuze hibrid. La acestea se adaugă și proiectele cu finanțare nerambursabilă de la UE, derulate în parteneriat cu MDRAP, pentru achiziția a 26 de troleibuze articulate, unde Municipalitatea a semnat deja contractul de achiziție a 12 autobuze electrice de 18 metri, procedura aflată în faza de evaluare a ofertelor și a 8 autobuze electrice de 12 m, achiziție pentru care a fost lansată licitația, cu termenul de depunerte a ofertelor 21 august.

„Dacă ținem cont și de celelalte investiții în sistemul de transport cum ar fi benzi dedicate, construire Park&Ride, construire terminal Gară, cu siguranță ne vom atinge obiectivul asumat, iar în 2023, vom avea un oraș care va dispune de cel mai performant și ecologic sistem de transport în comun. Brașovul are nevoie de un transport în comun modern, care să ofere condiții pentru călători foarte bune, iar mijloacele de transport să fie cât mai puțin poluante”,  a mai spus primarul.

 

 

 

 

 

Investitii

Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor

Published

on

Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.

Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.

„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.

Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare

Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.

Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.

Continue Reading

Investitii

VIDEO. Investiții majore în infrastructura de apă și canalizare din Ghimbav și Codlea: peste 27 de milioane de lei pentru străzi, stații de pompare și rețele moderne. Vezi lista străzilor incluse în proiect

Published

on

Locuitorii din Ghimbav și Codlea vor beneficia, începând de luna viitoare, de unele dintre cele mai importante investiții în infrastructura publică din ultimii ani. Compania Apa Brașov S.A. a semnat, la finalul lunii ianuarie 2026, contractul de lucrări pentru extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare din cele două localități, în cadrul unui proiect regional cu finanțare europeană.

Este vorba despre Contractul de lucrări BV-CL-R09 – „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în UAT-urile Ghimbav și Codlea”, parte a „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Brașov/Regiunea Centru – etapa II”, co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027. Valoarea contractului se ridică la 27.726.408,78 lei (fără TVA), iar lucrările vor fi executate de Asocierea S.C. AG SERV CONSTRUCT S.R.L. – S.C. VALDEK IMPEX S.R.L., lider de asociere fiind S.C. AG SERV CONSTRUCT S.R.L.

Durata de execuție este de 18 luni, ordinul de începere urmând să fie emis în luna februarie 2026. Lucrările se desfășoară în baza Autorizației de Construire nr. 119/15.09.2025, emisă de Consiliul Județean Brașov, așa cum a precizat purtătorul de cuvânt al Companiei Apa, Alina Bălătescu.

Alina Bălătescu – purtător de cuvânt SC Compania Apa SA Brașov

Ce lucrări sunt prevăzute în Ghimbav:

În Ghimbav, investițiile vizează 11 străzi (foto jos): Pieței, Avram Iancu, Ștefan cel Mare, Făgărașului, Lungă, Nucului, Gării, Unirii, Progresului, Morii și Victoriei.

Proiectul prevede:

  • reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție a apei pe aproximativ 5,3 kilometri;
  • reabilitarea rețelei de canalizare pe circa 1 kilometru;
  • construirea unei instalații automate de stocare, dozare și pompare pentru dezinfecția apei;
  • realizarea unei stații de pompare a apelor uzate;
  • reabilitarea castelului de apă din localitate.

Ionel Fliundra – primarul orașului Ghimbav

Investiții ample și în Codlea

În Codlea, lucrările vor fi realizate pe nu mai puțin de 29 de străzi, printre care: Lungă, Ion Creangă, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Mihai Eminescu, Avram Iancu, Constituției, Horia, Cloșca, Crișan, Unirii, Pieței și 15 Noiembrie.

Aici sunt prevăzute:

  • reabilitarea și extinderea rețelei de apă pe o lungime de aproximativ 7,3 kilometri;
  • modernizarea rețelei de canalizare pe circa 2,3 kilometri;
  • construirea a două stații de pompare a apelor uzate.

Ștefan Ciolan – viceprimar mun. Codlea

Impact direct asupra calității vieții și dezvoltării zonei

Proiectul va contribui la creșterea calității vieții pentru mii de locuitori, la protejarea mediului și la susținerea dezvoltării economice locale, în acord cu directivele europene și angajamentele asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene.

Continue Reading

Investitii

Reabilitarea Corpului B de la Spitalul „Mârzescu” intră într-o nouă etapă, după ce Fundația Metropolis s-a retras din proiect. Investiția de peste 60 de milioane de lei promisă de Consiliul Județean Brașov, în analiză pentru finanțare guvernamentală

Published

on

Consiliul Județean Brașov continuă demersurile administrative pentru reabilitarea și modernizarea Corpului B Mârzescu, clădire în care funcționează secții ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov și ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Anunțul vine după ce Fundația Metropolis și actorul Codin Maticiuc au renunțat ieri la acest proiect, pentru a lăsa Consiliului Județean prioritate într-o investiție care vizează întreaga clădire.

După ce, în 2023, Județul Brașov a obținut certificarea dreptului de proprietate asupra imobilului, autoritatea județeană a alocat fondurile necesare pentru întocmirea documentațiilor tehnice în vederea realizării lucrărilor de consolidare, modificare structurală și reabilitare a clădirii.

Indicatorii tehnico-economici, aprobați în plenul CJ Brașov

După o primă procedură de achiziție anulată în 2024 din lipsă de ofertanți, demersul a fost reluat și finalizat, firma câștigătoare elaborând documentația DALI, avizată favorabil în Comisia Tehnico-Economică a Consiliului Județean Brașov, în data de 16 decembrie 2025.

Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Consolidare, modificare, reabilitare, reparare Corp B Mârzescu; extindere ieșire de urgență” au fost aprobați în ședința CJ Brașov din 29 ianuarie.

Conform documentației, valoarea totală a investiției este de 60.172.217,65 lei (cu TVA), din care lucrările de construcții-montaj sunt estimate la 43.319.681,02 lei (cu TVA); durata de implementare este de 24 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor.

Clădire încadrată în risc seismic II. CJ Brașov solicită finanțare de la Ministerul Dezvoltării

Expertiza tehnică realizată în cadrul documentației DALI arată că imobilul este încadrat în clasa de risc seismic II. În acest context, Consiliul Județean Brașov a inițiat procedurile pentru accesarea unei finanțări guvernamentale, prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS), Subprogramul destinat clădirilor de interes și utilitate publică.

Documentația a fost deja încărcată în platforma programului și înregistrată cu nr. CCRS-4359/02.02.2026, aflându-se în prezent în etapa de analiză a eligibilității.

Imobil cu funcțiuni medicale esențiale pentru județ

Clădirea Corp B Mârzescu se află în domeniul public al Județului Brașov și este administrată de: Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov (demisol și etaj II) și de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (parter și etaj I).

Construit în perioada interbelică, imobilul a funcționat inițial ca pavilion al Spitalului Județean. După preluarea administrării spitalelor publice de către CJ Brașov, în anul 2010, autoritatea județeană a asigurat finanțarea atât pentru funcționare, cât și pentru dezvoltare, în funcție de solicitările venite din partea managementului unităților sanitare.

Continue Reading

Trending