Prefectul Brașovului cere acordul Ministerului Mediului, pentru recoltarea urșilor care vin în zonele locuite. „Brașovul are de 3 ori mai mulți urși decât optimul“

Prefectul Marian Rasaliu vrea să ceară Ministerului Mediului acordul pentru recoltarea mai multor urși care vin în județul Brașov, în zone locuite, punând în pericol viața oamenilor.



Potrivit prefectului județului Brașov, Marian Rasaliu, în județul Brașov ar de trei ori mai mulți urși decât numărul optim. La nivel național sunt cel puțin 7000 de exemplare, cu 70% decât optim, susține Rasaliu. În acest context, prefectul spune că va susține recoltarea urșilor care pun în pericol viața oamenilor.  }ntrebat care este num[rul optim de exemplare de urs pentru judeţul Braşov şi care este numărul existent, de fapt, prefectul nu a putut da un răspuns exact. 

„Cel mai important este să apărăm viața omului înainte de cea a animalelor. Am avut unele probleme în ultima perioadă, de exemplu la Hârseni sau la Predeal, cu urși care au atacat oameni sau gospodării. Avem toate documentele pentru Ministerul Mediului, ca să cerem recoltarea unor exemplare, iar miercuri va fi o întâlnire cu Jandarmii, ISU, APM, reprezentanții ocoalelor silvice și primarii care trebuie să își spună punctual de vedere legat de numărul optim de urși care să fie recoltați. Ulterior voi merge la  Minister și voi cere aprobare pentru recoltare“, a declarat prefectul Marian Rasaliu.

Exemplul oferit de prefect este cel de la Predeal, al unui bărbat de 34 de ani atacat de urs săptămân trecută. „S-a intervenit rapid cu SMURD, dar lucrurile puteau degenera“, a spus prefectul.

Probleme cu urșii care vin în zonele locuite sunt, de asemenea, și la Fundata, a mai spus Marian Rasaliu.



La rândul său, primarul comunei Hârseni, Mihai Oltean a explicat că „în ultimele două săptămâni ursul vizitează seară de seară satul, 25 de familii au fost păgubite, mai multe oi au fost mâncate, câini atacați în curți“.

Mihai Oltean: „Acum câteva zile, un om a ieșit în curte seara, crezând că e atacat de hoți dar, de fapt, a dat nas în nas cu ursul. Se fac goane, îi împingem în pădure dar ei coboară înapoi. Avem inclusiv o ursoaică cu 2 pui care ne vizitează des. În curând porumbul va da în lapte, iar usul va crede că acolo este teritoriul lui. Oamenii sunt terorizați, trebuie să facem ceva“. 

Anul trecut, Ministerul Mediului a aprobat recoltarea pentru 4 urși.



Regia Pădurilor Kronstadt susține recoltarea urșilor care au un comportament agresiv și care vizitează des zonele locuite, însă pentur exemplarele care pot fi retrimise în sălbăticie propune amenajarea unui Centru de reabilitare pe terenurile pe care Regia le deține. De altfel, RPLP Kronstadt are și un proiect în acest sens, pentru care vrea să obțină fonduri europene. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.