Asociația „Împreună pentru Dezvoltarea Comunității (AIDC), care se ocupă de renovarea pereților Străzii Sforii împreună cu un grup de voluntari, a curățat și rezugrăvit zilele trecute pereții de pe această străduță, după ce aceștia au fost vandalizați de mai multe ori.
Lucrările s-au desfășurat la mijlocul săptămânii, când străduța a fost închisă pentru câteva ore. La momentul respectiv, președintele AIDC, Kristina Creoșteanu, a anunțat că „pregătim strada pentru asaltul turiștilor din perioada 22 august – 2 septembrie, când se vor desfășura Festivalul Cerbul de Aur și festivalul Amural. Ca și data trecută, vom marca printr-o ramă pictată peretele dedicat mesajelor vizitatorilor”.
Pereții de pe strada Sforii au fost reparați anul trecut, printr-un proiect derulat de asociația amintită. Atunci, pentru a nu mai fi „pictați” pereții a fost amenajată și o porțiune pentru mesaje. Însă mulți turiști și brașoveni nu au rezistat tentației de a desena și în alte locuri astfel că, periodic, pereții au fost rezugrăviți.
Fii primul care comentează