Strada Sforii din Brașov va fi amenajată ca muzeu în aer liber și va găzdui evenimente de artă și cultură

Strada Sforii devine muzeu în aer liber și va fi amenajată pentru a găzdui expoziții, mini-concerte, concursuri pentru lucrări de artă, evenimente pentru tineri si copii și alte activități culturale.

Asociația Împreună pentru Dezvoltarea Comunității va transforma Strada Sforii în muzeu în aer liber, în perioada  8 august – 15 septembrie 2018. 

În această perioadă, Strada Sforii va fi pe rând un pasaj prin istorie, un loc de observare și contemplare a Tâmpei, loc al dialogului sau o gazdă bună pentru o expoziție inedită de forografie, spun reprezentanții Asociației Împreună pentru Dezvoltarea Comunității, care dau și o scurtă descriere a evenimentelor găzduite de „muzeu“:

  • Strada Sforii pasaj prin istorie străjuită de clădiri monument istoric, strada își va spune povestea pe plăcuțele cu informații amplasate la cele două capete ale străzii
  • Strada Sforii – loc de observare și contemplare a  frumuseții Tâmpei, vor fi reparate acoperișurile și jgheaburile, astfel încât Tâmpa va putea fi admirată și fotografiată din unghiuri neobișnuite
  • Strada Sforii – loc al dialogului  vizitatorii brașoveni și turiști, își pot scrie impresiile pe un panou de sticlă transparentă de 6 metri pătrați ce va fi amplasat de-a lungul unuia din pereții străzii
  • Strada Sforii – culoare și personalitate lucrări de pictură murală realizate de artiști locali  vor marca cele 23 ferestre care dau spre stradă
  • Strada Sforii – invitație la fotografii  – o instalație urbană cu simbolul sforii care va fi amplasată la intrarea dinspre strada Cerbului, va semnaliza strada și va oferi  cadrul pentru fotografii deosebite, cu perspectiva străzii Sforii pe fundal.

În perioada amenajărilor, Strada Sforii va fi parțial accesibilă publicului vizitator. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.