FOTO. Capătul de autostradă Predeal-Cristian ar putea fi terminat în 2020. În primăvară, ministrul Transporturilor anunța că va fi gata anul acesta  

Dacă în primăvară declara că segmentul de autostradă Predeal – Cristian va fi gata anul acesta, în condițiile în care, în contract termenul de finalizare este luna noiembrie a anului 2020, marți, în timpul unei vizite nocturne pe șantier, ministrul Cuc și-a temperat optimismul. Astfel, întrebat care este termenul de finalizare a acestui segment, ministrul a spus „nu aș vrea să dau eu un termen constructorului, dar el și-a asumat că lucrările vor fi gata înainte de data prevăzută în contract”.  

De cealaltă parte, reprezentantul constructorului a declarat că lucrările sunt în grafic.

„Am avut câteva întârzieri din cauza vremii. Lunile mai, iunie și iulie au fost foarte ploioase. Acum avem un utilaj care să ne permită să lucrăm și pe o vreme mai puțin favorabilă. Din fericire, în ultimele trei-patru săptămâni,vremea s-a îmbunătățit și putem merge într-un ritm mai alert. Noi ne-am propus să terminăm lucrările la acest sector înainte de iarna anului viitor”, a declarat reprezentantul constructorului, George Mantaș. 

Constructor al acestui segment de autostradă este Asocierea SC Alpenside SRL – SC Specialist Consulting SRL. Potrivit contractului semnat în anul 2017,  durata de contractului este de 24 luni, din care proiectare – 6 luni, iar execuţia propriu-zisă – 18 luni. Ordinul de începere a serviciilor de proiectare a fost emis în 11 aprilie 2018, însă constructorul nu  respectat cele 6 luni, documentația tehnică depusă de acesta la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere fiind respinsă de câteva ori, pentru că nu cuprindea toate detaliile tehnice.  Oficial, lucrările ar trebui să fie gata în luna noiembrie a anului 2020, însă în primăvara acestui an, ministrul Transporturilor a anunțat că vor fi terminate până la sfârșitul acestui an.

Acest segment va avea o lungime de 10 km, din care 6,3 km în regim de autostradă și 3,7 km la profil de drum naţional cu 4 benzi, separate pe zona mediană. Segmentul pornește de lângă Cristian și se oprește lângă Râșnov. Unul dintre pasajele mari ale acestei autostrăzi trece prin localitatea Râșnov, între cartierul Romacril și restul orașului.  Valoarea contractului de lucrări este de 118 milioane de lei.

 Pe de altă parte, marți, ministrul nu a venit cu nici o noutate în ceea ce privește autorizarea unui segment de 700 de metri. Practic, el a reamintit că pentru acest sector va fi emisă autorizația și a precizat că, până atunci, constructorul are front de lucru.

1 Trackback / Pingback

  1. Capătul de autostradă Râșnov-Cristian, finalizat în proporție de 8 %, deși ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, îl vedea gata chiar de anul acesta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.