Autostrada Râșnov – Cristian, finalizată în proporție de 10,5%. A început montarea grinzilor la unul dintre pasaje

Proiectul autostrăzii Râşnov – Cristian a ajuns în etapa mutării grinzilor la unul dintre pasajele care trec peste autostradă. Acest pasaj este situat pe porţiunea de autostradă dintre Râşnov şi Vulcan şi va deservi un drum de exploatare, care va putea fi folosit, în principal, de agricultori. De altfel, pe acest segment de autostradă mai sunt în construcţie alte două pasaje ce trec peste autostradă.
Potrivit directorului Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, Horia Stancu, „la acest segment de autostradă lucrările sunt finalizate în proporție de 10,5%, iar muncitorii vor mai lucra în două schimburi până în data de 15 noiembrie”. 
 

 La ce se mai lucrează în această perioadă 

 
 Potrivit directorului Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, Horia Stancu, în această perioadă se mai lucrează la terasamente, la pasajele amintite. De asemenea, este în lucru şi pasajul din Râşnov, care trece peste DN73A. La acest pasaj se lucrează numai la o parte a DN 73A, pentru că pe latura opusă drumului naţional nu au fost încheiate lucrările de relocare a reţelei de gaz. 
Lotul 5 al Autostrăzii Comarnic – Braşov, respectiv zona dintre Râşnov şi Cristian, are o lungime de 6,3 kilometri + 3,7 kilometri de drum naţional cu patru benzi şi separatoare de sens. Până la deschiderea întregii autostrăzi, acest capăt de autostradă putea fi folosit ca o variantă ocolitoare pentru localitățile Râșnov și Cristian.  
Lucrările la capătul de autostradă Cristian-Râșnov au început în luna mai acestui, constructor fiind compania românească Alpenside. Potrivit contractului, segmentul de autostradă ar trebui să fie gata la sfârșitul anului 2020. 
Pentru acest proiect, Ministerul Transporturilor a obținut o finanțare europeană în valoare de 200 milioane de lei, iar contractul de lucrări este de 118 milioane de lei (140 milioane lei cu tot cu TVA). În primăvară, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunța că diferența dintre suma primită de la Uniunea Europeană și valoarea contractată (adică 60 milioane lei) va fi folosită pentru plata unei „prime de mobilizare permanentă”.   
 
 
   

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.