Ramai la curent!

Sport

Corona Braşov îşi prezintă echipa de polo la primul turneu preliminar

Publicat

in

De vineri şi până duminică, Bazinul Olimpic Braşov va găzdui primul turneu preliminar al Campionatului Naţional de polo seniori, ocazie cu care, vineri, de la ora 20.30, echipa de polo Corona Braşov îşi va prezenta oficial lotul cu care va aborda noul sezon.



 

La competiţie vor participa opt echipe, Steaua Bucureşti, CSM Oradea, Sportul Studenţesc, Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Amefa Arad, Politehnica Cluj Napoca şi Corona Braşov. 

În acest sezon, campionatul se va disputa după un sistem diferit de anii precedenţi. Sezonul va începe cu două turnee preliminare, unul la Braşov iar al doilea la Focşani, în perioada 25-27 octombrie 2019.

 



 

Echipele vor juca în sistem fiecare cu fiecare, turneul preliminar având ca scop departajarea echipelor în două grupe valorice (locurile I – IV şi locurile V-VIII), după care vor urma etape duble săptămânale, tur/retur, iar pe final de sezon, sferturile de finală, semifinale şi finalele campionatului. 



 

Lotul Coronei are o medie de varsta de 21 ani şi are în componenţă şapte sportivi care provin din centrul de copii si juniori al clubului

Componenţa lotului Coronei este următoarea: portari – Popescu Tudor (22 ani), Urich Martin (17 ani), Elizarov Anatolie (19 ani); jucători – Aranyi Attila (16 ani), Călin Cristian (24 ani), Klutsch Manuel (19 ani), Buică Radu (23 ani), Staicu Dan (16 ani), Buda Andrei (19 ani), Teohari Daniel (26 ani), Tampa Vlad (19 ani), Rujan Dan (23 ani), Stoian George (18 ani), Alexandrescu Antonio (22 ani), Bornoz Călin (19 ani), Giuclea Bogdan (38 ani), Grăjdieru Mihnea (19 ani), Cristescu Camil (22 ani), Fornea Stanislav (19 ani), Chiriacov Gleb (19 ani), Ianc Petru (29 ani). Staff: Andrei Edward şi Florin Turcu (antrenori); Cinzească Cristian şi Lihaciu Maria (kinetoterapeut).



 

Corona Braşov îşi va prezenta lotul vineri, de la ora 20.00, iar de la ora 20.30 va juca primul meci cu  Politehnica Cluj. Sâmbătă, Corona va juca de la ora 12.30 cu Dinamo Bucureşti iar seara de la 20.30 cu CSM Oradea. Duminică, de la 12.30, Corona va întâlni campioana Steaua Bucureşti.

 

 

Sport

Orașul Târgu Secuiesc se pregătește pentru de Campionatul Mondial de Hochei U18, Divizia II/A

Publicat

in

Patinoarul „Deme László” din Târgu Secuiesc va găzdui jocurile Campionatului Mondial U18 de hochei pe gheață, Divizia II/A, în perioada 12 – 18 aprilie, prilej cu care echipa națională de juniori a României, pregătită de Goga Attila, va primi vizita formațiilor similare din Japonia, China, Marea Britanie, Croația și Spania. Astfel, tineri hocheiști de perspectivă din cele șase țări participante promit un frumos spectacol sportiv în cele 15 partide ale turneului. Juniorii tricolori sunt pregătiți să facă o figură frumoasă și sunt motivați de faptul că vor evolua în fața propriilor suporteri.

Ultimele detalii despre competiție și stadiul pregătirilor au fost oferite în cadrul unei conferințe de presă la care au luat parte Nagy Attila Ferenc – președintele Federației Române de Hochei pe Gheață, Miklós Ervin – membru al Biroului Federal FRHG și Bokor Tibor – primar al orașului Târgu Secuiesc, joi, 26 martie:

„E a treia competiție mare organizată de Federația Română de Hochei pe Gheață în decurs de un an, în trei localități diferite. La Sfântu Gheorghe seniorii, apoi la București tineretul, au fost două evenimente de succes, iar acum, la Târgu Secuiesc, sunt convins că vom avea un campionat cu tribune pline, cu spectatori care se vor bucura de hochei. Vrem să organizăm evenimente în patinoare diferite, pentru a atrage cât mai mulți copii către acest sport minunat. Așteptăm oamenii la patinoar, să susțină echipa noastră, băieții au nevoie de suport, în speranța obținerii unei medalii! Sunt și adversari care vin de la un alt nivel de hochei, spre exemplu Marea Britanie, o națiune din topul mondial! Dar nu este imposibil, căci în ultimii ani am demonstrat că putem învinge și națiuni mai dezvoltate în această disciplină. Mulțumim autorităților locale și cluburilor din județul Covasna, parteneri în această competiție, cu ajutorul cărora suntem pregtiți de start!”, a declarat președintele FRHG, Nagy Attila Ferenc.

Prima grupă de Campionat Mondial găzduită Patinoarul „Deme László”

Patinoarul „Deme László”, o bază sportivă modernă, inaugurată în 2017, care dispune de 6 vestiare și 550 de locuri pentru spectatori, va găzdui în premieră o grupă de Campionat Mondial. Cocheta arenă din orașul covăsnean este gata să-și primească oaspeții, pregătirile pentru evenimentul de la jumătatea lunii aprilie aflându-se pe ultima sută de metri.

„Avem o tradiție în hochei de peste 70 de ani la Târgu Secuiesc și de peste 50 de ani la Sfântu Gheorghe. Noi, cei din hocheiul local, încercăm să aducem aici cât mai multe evenimente și să promovăm acest sport frumos. Avem aproximativ 400 de copii practicanți, iar pentru ei trebuie să aducem exemple, să le arătăm că pot ajunge la Campionate Mondiale, Olimpiade. Ne bucurăm de ajutorul voluntarilor, clubul local s-a mobilizat foarte bine și sunt convins că vom avea un eveniment care merită urmărit! Vom avea și partea de servicii, catering, muzică, voie bună, așa că așteptăm cât mai multă lume să se bucure de ele!”, a precizat Miklós Ervin, membru al Biroului Federal FRHG.

Orașul Târgu Secuiesc, gata de a-și primi oaspeții

Gazdele de la Târgu Secuiesc își așteaptă cu drag oaspeții, fie că vorbim despre echipe participante, reprezentanți ai Federației Internaționale de Hochei pe Gheață, arbitrii, oficiali sau suporteri. Primarul Bokor Tibor spune că este convins că aceștia vor avea parte de o experiență frumoasă și, totodată, consideră că turneul reprezintă un moment important din viața orașului.

„Infrastructura ne permite să organizăm atât competiții naționale, cât și internaționale. Sunt foarte puține orașe din România, de mărimea celor ca Târgu Secuiesc, care dispun de o asemenea infrastructură, cu două terenuri de sport, patinoar, sală polivalentă și în curând vom inaugura si un bazin. E foarte important pentru noi ca tinerii să iubească sportul și să crească în spirit de echipă. Ne bucurăm foarte mult că această competiție va avea loc la Târgu Secuiesc și sper să fim o gazdă bună pentru oaspeții noștri din toate țările participante. Așeptăm la patinoar locuitorii din zonă, atât pe cei care iubesc acest sport, cât și pe cei care nu sunt familiarizați cu el, dar poate îl vor îndrăgi și ei, de asemenea. În afară de activitatea sportivă, bineînțeles că vorbim de un eveniment important din punct de vedere turistic. Se va vorbi despre orașul nostru în toată lumea. Ne dorim să găzduim evenimente sportive internaționale și în următorii ani, să vină cât mai mulți oameni să ne cunoască orașul”, a declarant Bokor Tibor, primarul din Târgu Secuiesc.

Intrarea va fi gratuită, iar meciurile vor fi transmise de TVR Sport

Reprezentativele de juniori ale României, Marii Britanii, Chinei și Croației au evoluat în aceeași grupă valorică în 2025, la Asiago (Italia). Cât despre celelalte două formații care vor veni la Târgu Secuiesc,Japonia a retrogradat din Divizia I/B, iar Spania a promovat din Divizia II/B.

Intrarea la toate cele 15 partide de la Patinoarul „Deme László” va fi gratuită, meciurile urmând a fi transmise de TVR Sport. „Toate meciurile vor fi transmise! O bună parte vor fi în direct, între acestea sigur vor fi toate meciurile echipei României! Este posibil ca unele meciuri din cadrul competiției să fie difuzate înregistrat, încă se lucrează la programul transmisiunilor”, a încheiat președintele FRHG.

PROGRAMUL COMPETIȚIEI

12 aprilie

  • 12.30: China – Japonia
  • 16.00: Spania – Croația
  • 19.30: Marea Britanie – România

13 aprilie

  • 12.30: Japonia – Croația
  • 16.00: Marea Britanie – China
  • 19.30: România – Spania

15 aprilie

  • 12.30: China – Croația
  • 16.00: Marea Britanie – Spania
  • 19.30: Japonia – Romania

16 aprilie

  • 12.30: Croația – Marea Britanie
  • 16.00: Spania – Japonia
  • 19.30: România – China

18 aprilie

  • 12.30: China – Spania
  • 16.00: Japonia – Marea Britania
  • 19.30: Croația – România

Citește mai departe

Sport

25 medalii de aur, 7 de argint și 2 de bronz pentru Hyperion Brașov la Grand Prix Swimming Seraing din Belgia

Publicat

in

Echipa de înot a clubului Hyperion Brașov confirmă încă o dată valoarea tinerilor înotători pregătiți de Szasz Szilard, care s-au întors cu rezultate remarcabile, și anume 34 de medalii, 25 de aur, 7 de argint și 2 de bronz, de la Grand Prix Swimming Seraing, desfășurat în perioada 20-22 martie în Regiunea Liege. Competiția a reunit la start aproape 300 de sportivi din 24 de echipe, reprezentând cinci țări: Belgia, Italia, Olanda, Germania și România. De asemenea, Hyperion Brașov a terminat pe locul 1 la numărul total de medalii câștigate între cluburi.

Szasz Szilard, antrenorul clubului de natație Hyperion, care an de an aduce Brașovului medalii naționale și internaționale, a declarat că este mândru că, deși a participat cu doar opt sportivi, Hyperion a reușit să domine competiția:

„Sunt foarte mândru de echipa mea. Chiar dacă am participat cu doar opt sportivi, am reușit să dominăm competiția și să obținem rezultate excepționale. Sportivii au fost determinați și au demonstrat performanță de top.”

Antrenorul brașovean a mai precizat că a fost impresionat că bazinul din Seraing, deși vechi de peste 40 de ani, respectă standardele europene și este omologat LEN, permițând organizarea unor competiții internaționale de nivel înalt.

Despre următoarele obiective ale sportivilor de la Hyperion, antrenorul Szasz Szilard a adăugat:

„Echipa se pregătește pentru Campionatul Național de Natație de la Otopeni, din perioada 22-26 aprilie 2026, cu scopul de a califica cât mai mulți sportivi la competițiile internaționale prin lotul național al României. Ne pregătim bine și, pentru asta, țin să mulțumesc administrației Bazinului Olimpic Brașov pentru condițiile oferite și părinților pentru susținerea continuă.”

Rezultate individuale ale sportivilor Hyperion Brașov la Grand Prix Swimming Seraing:

• Crainic Smaranda – 5 medalii de aur
• Păltinișanu Luca – 5 medalii de aur, 1 argint
• Vlad Ionescu – 4 medalii de aur
• Tirila Larisa – 3 medalii de aur, 2 argint
• Vancsa Fruzsina – 3 medalii de aur, 1 argint
• Coman David – 2 medalii de aur, 1 argint, 1 bronz
• Kantor Robert – 2 medalii de aur, 1 bronz
• Orban Eduard – 1 medalie de aur, 2 argint

Locul 1 în clasamentul pe echipe

Hyperion Brașov s-a clasat pe locul 1 din 24 de participante, depășind echipe cu loturi mult mai numeroase (15–25 de sportivi), demonstrând astfel determinarea înotătorilor brașoveni.

Performanțe speciale pentru tinerii înotători brașoveni

Top 3 rezultate individuale pe categorie de vârstă:
• Y1 fete (2010-2011): 1. Crainic Smaranda, 2. Tirila Larisa, 3. Vancsa Fruzsina
• Y2 băieți (2012-2013): 1. Păltinișanu Luca
• Y1 băieți (2010-2011): Vlad Ionescu – 2. loc și recordul competiției la 100 m liber

Citește mai departe

Prima Pagina

Două sportive de la ACS Transilvania Brașov, convocate la lotul național de cadete pentru Jocurile Mediteraneene

Publicat

in

Brașovul este din nou pe harta handbalului juvenil românesc, iar meritul aparține muncii consecvente depuse la nivel de club. Două sportive legitimate la ACS Transilvania Brașov, Ana Chirițoiu și Denisa Filip, au fost convocate la lotul național de cadete, fiind singurele jucătoare din județul Brașov selecționate pentru această acțiune a Federației Române de Handbal.

În perioada 02 – 08.02.2026 lotul național de cadete se va afla în pregătire centralizată la Plopeni, iar în perioada 08 – 15.02.2026 vor participa la Jocurile Mediteraneene, la Pristina, în Kosovo.

Această convocare reprezintă o confirmare clară a calității procesului de formare desfășurat la ACS Transilvania Brașov, un club care investește constant în inițiere, educație sportivă și dezvoltarea pe termen lung a tinerelor handbaliste.

Cele două sportive sunt crescute, inițiate și formate în cadrul ACS Transilvania Brașov, parcurgând toate etapele de pregătire încă de la primele contacte cu handbalul. Rezultatul de astăzi nu este întâmplător, ci vine ca urmare a unui proiect coerent, axat pe muncă, disciplină și performanță.

„Pentru noi, această convocare este mai mult decât o reușită individuală. Este dovada că la ACS Transilvania Brașov se construiește performanță, pas cu pas, cu răbdare și profesionalism. Ne dorim să formăm sportivi, dar mai ales caractere, iar rezultatele se văd, an de an, la cel mai înalt nivel. Felicitări fetelor și mult succes!”, a spus Fetti Marius,presedinte ACS Transilvania.

De asemenea, pivotul Alessia Olaru a fost convocată la echipa națională de junioare, pentru un stagiu de pregătire ce va avea loc la Râmnicu Vâlcea, în perioada 6-8 februare.

(Ana Olaru – pivot)

Faptul că Brașovul este reprezentat la nivel național exclusiv prin sportive formate la ACS Transilvania subliniază rolul important pe care clubul îl are în dezvoltarea handbalului juvenil din regiune și valoarea școlii de handbal ACS Transilvania.

Denisa Filip

Citește mai departe

Trending