Garda de Mediu Brașov e cu ochii „ca pe butelie” pe topitoria de la Codlea. În zonă vor fi instalați senzori omologați pentru monitorizarea aerului

După amenda de zilele trecute, unitatea economică de la Codlea care are problemele cu filtrele de aer va intra în scurt timp într-o monitorizare specială.



Miercuri, șeful Comisariatului Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu, Mircea Paraschiv, a anunțat că în vecinătatea unității, cu sprijinul Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, va instala senzori omologați pentru monitorizarea calității aerului. Acesta a mai spus că în situația în care acești senzori vor înregistra depășiri ale limitelor maxime de emisii unitatea riscă să fie închisă până la remedierea deficiențelor. 

„Estimăm că aceste echipamente vor deveni operaționale săptămâna viitoare”, a anunțat Mircea Paraschiv, într-o conferință de presă desfășurată la Codlea. 



Reprezentantul Gărzii de Mediu Brașov a reamintit că agentul economic a fost amendat zilele trecute cu suma de 50.000 lei și trebuie să schimbe instalația de filtrare a aerului până în 30 noiembrie.  De asemenea, firmei i s-a impus să revizuiască autorizația de mediu. 

Nu este dovedit că firma respectivă a poluat aerul 

Pe sediul Primăriei Codlea este instalat un dispozitiv de monitorizare a calității aerului, însă a declarat viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Codlea, doar senzorii sunt certificați:

Aparatul nu este omologat, astfel că datele oferite de acesta nu pot constitui probe. Dispozitivul măsoară concentrația de microparticule din aer”.   



Practic, chiar dacă acest aparat a indicat depășiri ale concentrațiilor maxime admise, datele au avut doar un caracter orientativ, fiind folosite de Primăria Codlea ca argument pentru solicitarea efectuării unor controale de către Garda de Mediu Brașov la potențialii poluatori din localitate. 

De asemenea, la solicitarea Gărzii de Mediu, firma a pus la dispoziție buletinele de analiză pe care le-a efectuat un laborator certificat, contractat de către operatorul economic, din care rezulta că totul este în regulă. De menționat că, potrivit legislației, aceste măsurători trebuie realizate de operator. 



Practic, oficial, în acest moment, unitatea respectivă nu poluează. De altfel, și Garda de Mediu a aplicat amenda după ce a constatat că instalația de purificare a aerului prezenta deficiențe tehnice. 

Va fi aer curat în Codlea? 

În cadrul aceleiași conferințe, viceprimarul municipiului Codlea, Erwin Albu, a declarat că unitatea amendată este SC Silnef Metal Casting SRL.

„Reprezentanții firmei au participat la ultima ședință a Consiliului Local Codlea, unde au spus că vor schima filtrul de aer. Tot ei au anunțat că noul echipament ar urma să ajungă la Codlea în cursul lunii noiembrie, iar montarea va dura aproximativ o lună, ceea ce mă face să cred că este puțin probabil că vor respecta termenul stabilit de Garda de Mediu”, a spus viceprimarul. 



Pe de altă parte, atât Mihai Cîmpeanu, cât și Mircea Paraschiv au anunțat că verificarea acestui operator economic este numai un punct dintr-o campanie mai amplă. „Vor fi verificate și alte firme asupra cărora planează suspiciunea că poluează aerul”, a declarat Cîmpeanu, care a anunțat și faptul că la nivelul municipiului Codlea se va realiza un plan de îmbunătățire a calității aerului. 



Explicația fumurilor de la Silnef Codlea 

La Silnef Codlea, care topoește deșeuri metalice, au mers și reprezentanții Compartimentului pentru Protecția Mediului din Primăria Codlea și a Poliției Locale din municipiu.

„Vizita oficială s-a derulat în 25 octombrie. Cei de la Silnef ne-au spus și de unde provine fumul. De altfel, unitatea produce un fum negru și unul alb. Ei au spus că fumul alb este, de fapt abur cu sare, care provine de la răcirea apei cu sare folosită pentru răcirea benzilor transportoare. Fumul negru ar fi produs de uleiurile existente pe deșeurile metalice care sunt topite”, a explicat Erwin Albu. 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.