Amendă de 50.000 de lei pentru depozitul de deșeuri al Brașovului. Autoritățile de mediu iau în calcul și măsuri mai drastice

Administratorii rampei de deșeuri de lângă Brașov au fost amendați săptămâna trecută de Garda de Mediu cu suma de 50.000 de lei, pentru mai multe nereguli privind monitorizarea și depozitarea deșeurilor. Ba mai mult, șeful Comisariatului Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu, Mircea Paraschiv, a anunțat că a transmis și o adresă către Agenția pentru Protecția Mediului Brașov, prin care solicită acestei instituții să transmită către depozitul de deșeuri notificarea de suspendare a activității, dacă administratorul nu remediază deficiențele în termen de 60 de zile (termen prevăzut de legislație). 

La rândul său, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, Ciprian Băncilă, a anunțat că a primit documentul de la Garda de Mediu, dar această instituție mai trebuie să trimită unele clarificări. „Conform legislației, în notificarea de suspendare, noi trebuie să acordăm un termen de remediere a deficiențelor de 60 de zile. În momentul în care a aplicat sancțiunea, Garda de Mediu Brașov a dispus și măsuri de remediere a deficiențelor, unele cu termen de remediere permanent, altele cu termen mai mare de 60 de zile. Pentru ca noi să putem emite notificarea de suspendare conform legislației, am solicitat Gărzii de Mediu Brașov clarificări”, a declarat Băncilă. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.