Municipiul Codlea, inclus în rețeaua de monitorizare a calității aerului, a Ministerului Mediului

Ministerul Mediului a alocat județului Brașov o stație de monitorizare a calității aerului, iar în această perioadă se caută locul ideal pentru montarea acesteia. Cel mai probabil, stația va fi amplasată în municipiul Codlea, având în vedere că în această localitate au fost reclamate mai multe probleme în ceea ce privește calitatea aerului. 

Anunțul privind instalarea acestei stații a fost făcut de viceprimarul municipiului Codlea, Erwin Albu, care a afirmat și că au fost identificate trei posibile amplasamente.

La rândul său, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, Ciprian Băncilă, a afirmat că după ce Primăria Codlea va transmite lista amplasamentelor propuse pentru montarea stației, acestea vor fi verificate în teren. pentru a vedea dacă respectă toate condițiile. Printre altele, stația de fond urban va trebui să fie într-o instituție, școală sau într-o zonă verde, să fie vizibilă și să nu existe interferențe (de exemplu, să nu fie la o distanță mai mică de 25 m de o intersecție aglomerată). Totodată, stația trebuie montată într-un loc cu semnal de telefonie, pentru a se putea transmite datele, iar în zonă trebuie să existe rețea de electricitate, la care stația să fie branșată.  

Dacă amplasamentele din municipiul Codlea nu vor respecta condițiile, ar putea fi luate în calcul alte aglomerări urbane pentru  montarea stației. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.