După casele din Piața Sfântul Ioan și Piața Enescu, o altă casă a intrat reabilitare. Este vorba de clădirea de pe strada Michael Weiss nr. 35, a cărei fațadă este într-o stare avansată de degradare. Clădirea reprezintă de mulți ani un pericol public, iar în fața ei au fost montate indicatoare și panouri de avertizare prin care trecătorii sunt avertizați că există riscul căderii unor țigle.
Reparațiile la clădirea de pe strada Michael Weiss fac parte din proiectul pilot de reabilitare a faţadelor clădirilor monument istoric, derulat de Primăria Braşov şi Asociaţia Împreună pentru Dezvoltarea Comunităţii, prin care proprietarii plătesc 50% din lucrări, iar de la bugetul local este acoperită diferența. Pentru repararea fațadei de la clădirea de pe strada 35, pentru care, de la bugetul local, a fost alocată suma de 97.000 lei.
Pentru reabilitarea acestei clădiri, arhitectul-șef al Brașovului, Marilena Manolache, a declarat că au fost organizate mai multe întâlniri cu proprietarii locuințelor din imobil, dar și Loteria Română (care are un punct de lucru la parter), au fost organizate dezbateri publice în timpul pregătirii proiectului. „Până la urmă au fost toți convinși să prevadă bani pentru reabilitarea acestui imobil”, a precizat arhitectul-șef al Brașovului. Reprezentanta municipalității a afirmat că imobilul care face obiectul acestui proiect prezintă elemente de arhitectură valoroasă, cu elemente de art nouveau.
De-a lungul anilor, a această clădire s-au realizat tot felul de intervenții, inclusiv cu spumă.
Am promis, că la primăvară finalizez soclul imobilul de pe str.Michael Weiss nr.35.
Sub îndrumarea celor competenți, bine înțeles.