Connect with us

Cotidian

Pasajul vechi de la Fartec, un cincinal pentru reparații. Până acum o lună, mai mult s-a demolat

Published

on

Reabilitarea pasajului vechi de Fartec, va fi gata după cinci ani de la începerea lucrărilor. Șantierul a fost deschis în anul 2015, dar lucrările s-au împotmolit la începutul anului 2017, după Primăria Brașov a reziliat contractul cu constructorul inițial. Au urmat expertize și licitații, iar anul trecut a fost semnat contractul pentru finalizarea lucrărilor, constructor fiind firma brașoveană Recon (care a construit pasajul nou de la Fartec și Pasajul Independenței).

 

Dar și noul constructor a avut nevoie de mai mult timp pentru proiectare, astfel că abia în acest an au apărut și muncitorii pe șantier. O perioadă s-au făcut demolări, iar lucrările de construcție au început abia în 22 august. De altfel, zilele trecute, pe șantier a fost văzută și o betonieră, semn că „se lucrează”. 

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Braşov,  în această perioadă se montează armăturile la una dintre culei și  la zidurile de sprijin şi se lucrează la cofrare, în vederea turnării betonului. De asemenea, la mai mulţi piloni se fac cofrările pentru turnarea betonului. Tot în această perioadă muncitorii lucrează la perforarea unor grinzi care urmează a fi consolidate cu ajutorul unor bare „macaloy” (realizate din carbon şi oţel), dar şi la suprastructură (calea de rulare şi trotuar). Totodată, a fost terminată proiectarea pentru intervenţiile legate de calea ferată Braşov – Făgăraş, care trece pe sub pasaj. 

Estimarea Primăriei Brașov este că reparațiile se vor încheia în prima jumătate a anului 2020. 

Vechiul pasaj de la Fartec a intrat în reparaţii capitale în anul 2015 şi a fost închis în anul 2016, când au început şi lucrările la calea de rulare. În momentul deschiderii şantierului, valoarea investiţiei a fost estimată la 7.651.374 lei, fără TVA, contractul fiind atribuit Asocierii SC Sopmet SA Bucureşti – SC Consal SRL Braşov. Potrivit contractului respectiv, lucrările ar fi trebuit să fie gata în data de 1 septembrie 2017. 
La începutul anului 2017 a fost şi reziliat contractul cu asocierea amintită, în momentul în care erau executate aproximativ 40% din lucrări şi fuseseră făcute plăţi în valoare 2,21 milioane de lei, fără TVA. A urmat o perioadă în care s-au făcut mai multe expertize la pasaj, iar anul trecut a fost lansată o licitaţie pentru continuarea lucrărilor, contractul fiind semnat în 25 septembrie 2018 cu Asocierea SC Recon SA – SC Prinfo SRL, ambele firme din Braşov.

Tot de cinci ani a fost nevoie și pentru construirea podului de la Cernavodă 

Ca o curiozitate, tot cinci (1890 – 1895) ani a durat construirea Podului Anghel Saligny, de peste Dunăre. Podul de peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri și alte 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri. Podul se află la 30 m peste nivelul apelor mari ale Dunării pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai mari catarge. Podul peste Borcea cuprinde 3 deschideri de câte 140 metri și un viaduct cu 11 deschideri a 50 metri. În Insula Borcea, care în acea vreme constituia o baltă, pe care o traversa un tronson de 14 km al căii ferate, s-a mai realizat un viaduct de 34 deschideri a 42 metri. Cu rampele de acces, cei 4087,95 metri de poduri formau, la acea vreme, cel mai lung complex de poduri construit în România și al treilea ca lungime din lume. Deschiderea centrală de 190 m era cea mai mare din Europa continentală.

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Published

on

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Continue Reading

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Published

on

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Continue Reading

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Published

on

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Continue Reading

Trending