FOTO. Piatra Craiului, raiul caprelor negre. Aici sunt „vânate” doar de fotografi

Piatra Craiului este unul dintre cei mai „bătuți” munți din România. Aproape nimeni nu poate rezista tentației de a urca pe „La lanțuri”, de a lua a picior creasta sau versantul vestic. Pe lângă peisajele spectaculoase, pasionații de mers pe munte mai au parte și multe capre negre. 

Aproape la fiecare tură poți vedea o capră neagră care se uită de pe un vârf de stâncă la oamenii care înoată prin grohotiș. 

Ba mai mult, aceste animale au început să se obișnuiască cu oamenii, așa că nu mai sunt așa de timide, astfel că pot fi surprinse și în zone mai apropiate de poteci, sau chiar pe poteci. În aceste condiții, ele pot fi imortalizate și cu aparatul foto al telefonului. 

Caprele negre din Crai, norocoase pentru că sunt într-o zonă protejată 

Conform legislației, capra neagră nu este mai este o specie protejată în România, asta în condițiile în care la jumătatea secolului trecut a fost declarată monument al naturii. La ora actuală, specia nu mai este pe lista speciilor protejate, astfel că anual se aprobă cote de vânătoare. Ea este protejată doar în parcurile naționale, în zonele de protecție strictă din parcurile naturale și în rezervațiile naturale unde vânătoarea este interzisă. În rest, capra neagră se poate vâna. Astfel, pentru sezonul 2019 – 2020 a fost aprobată o cotă de 609 exemplare. 

Pentru a proteja capra neagră, câțiva senatori USR au depus la Parlament un proiect de lege privind includerea speciei pe lista celor protejate, însă inițiativa a fost respinsă de Senat. În prezent, actul normativ este în procedură parlamentară la Camera Deputaților, care este for decizional. 

Conform expunerii de motive a actului normativ respins de senat, numărul real de capre negre nu este cunoscut cu precizie. Conform estimărilor oficiale, în România ar fi în jur de 8.000 de exemplare, însă ONG-urile de mediu contestă această cifră, anunțând că în urma monitorizărilor din teren, în unele zone ar fi identificat 25% din numărul de capre negre estimat de administratorii fondurilor de vânătoare. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.