Ramai la curent!

Cotidian

La Brașov s-a deschis cel mai modern Centru de Cardiologie Clinică și Intervențională din România

Publicat

in

Cel mai nou centru de Cardiologie Clinică și Intervențională din România s-a deschis la Brașov. Centrul, care este parte a Spitalului Sf. Constantin, are în componență un laborator de Cateterism Cardiac și Angiografie ce este dotat cu cel mai modern angiograf de la ora actuală, ceea ce va permite efectuarea de coronarografii, arteriografii, angioplastii coronariene cu stent și angioplastii periferice cu stent. Deschiderea acestui centru este cu atât mai importantă cu cât România este în topul țărilor cu cele mai mari rate de deces din cauza afecțiunilor cardiace. 



Beneficii pentru medici și pentru pacienți

Extrem de performant, noul angiograf oferă pacienţilor multiple avantaje şi vine în completarea competențelor echipei medicale. Datorită tehnologiei avansate, se obține o reducere însemnată a dozei de radiații aplicate pacientului de până la 60%, comparativ cu tehnologia convențională, aparatul oferind o vizibilitate mai bună cu până la 70% a vaselor mici și o reducere a pulsurilor cu până la 43%, pentru o mai bună calitate a imaginii şi o doză mai scăzută de iradiere pentru pacient. Noul angiograf oferă o rezoluție de contrast înaltă, o calitate deosebită a imaginii având o tehnologie imagistica 3D avansată. De asemenea, acesta oferă o precizie pentru asigurarea unei ghidări cât mai bune în timpul intervențiilor procedurale în cardiologie, radiologie intervențională, chirurgie;

Centrul de Cardiologie Clinică și Intervențională are o capacitate de 17 paturi, din care 2 paturi de USTACC (Unitate de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici) dotate la cel mai înalt nivel, unde vor fi tratați pacienți cu diagnostice din toată patologia de boli cardiovasculare.



Pacienții vor putea beneficia de tratamente decontate de stat

Deși în România mai există și alte centre pentru tratarea bolilor cardiace, este din ce în ce mai greu pentru acestea să deservească numărul mare de pacienți care au nevoie de ajutor medical. De aceea, Spitalul Sf. Constantin a încheiat și un contract de colaborare cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, astfel încât pacienții vor putea beneficia de tratamente decontate de stat.

Echipa de medici cardiologi a noului centru:  Dr. Dragoș Lupu, Dr. Cristian Popescu, Dr. Emil Moldovan (medici cardiologi intervenționiști), Dr. Adina Frâncu, Dr. Liliana Jupoiu, Dr. Mohamed Jeridi, Dr. Ofelia – Daciana Khayaei-Heravi (medici cardiologi clinicieni).



Potrivit datelor Societății Române de Cardiologie, în România, două treimi dintre cazurile de deces sunt cauzate de afecțiunile cardiace, România fiind astfel pe un loc fruntaș în topul țărilor de pe continent. Prin comparație, media europeană privind moartea cauzată de bolile de inimă este de 50%.

 

Citește mai departe
5 Comentarii

5 comentarii

  1. Alexandrescu Camelia

    16/11/2019 at 08:00

    Aveti in specialitate si medidi ptr aritmii si fibrilație,faceti ablație criogenă adica nu clasica ablație!!!!!vă mulțumesc!!!!

  2. Dana

    16/11/2019 at 09:41

    Cum se numeste clinica

  3. Nina Radoi

    16/11/2019 at 22:38

    Sunt fericita pentru cetatenii romani ca vor avea aceasta posibilitate per alungare la loro vita,ceea ce mi asi fi dorit f mult pentru cei doi frati ai mei ca nu au avut aceasta oportunitate!!! Complimenti e Buon Lavoro acestei sqauadre di Medici ben preparati👏👏👏👏👏🙏

  4. Gabriela

    17/11/2019 at 22:14

    As dori o programare pt mama mea care a facut un accident vascular acum o sapt. Va rog sa ma ajutati. Are 68 de ani, sufera de hipertensiune cu fibrilatii .

  5. Bry

    19/11/2019 at 13:09

    Soțul meu are deja în Norvegia o operație pe cord deschis la mai mai profi nivel GRATUIT și o altă operație cu pe inimă CU LASER….. AAAAA UITAM SA MENȚIONEZ CĂ SOȚIEI I SE PLATESTE HOTEL ȘI BILET DE AVION SĂ ASISTE BOLNAVUL!!!!! GRATUIT!!!! PE CÂND LA NOI? Dacă cineva crede ca este o glumă ceea ce eu spun…. Nu… Purul adevăr! Pe când la noi arătau la televizor una dintre cele puținele mașini electrice pe care le aveam la momentul respectiv în România, Norvegia deja aproape a scos din circulație mașinile diesel.
    Felicitări, e de bun augur clinica, dar câți români cu salariul minim pe economie economie vor avea acolo o șansă la viață? Nu mai continui că nu își are sensul….

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Proiect pilot la Râșnov, pentru gestionarea construcțiilor ilegale.  O zonă de aproximativ 1.200 de hectare, survolată cu drona pentru o „harta aeriană”

Primăria Râșnov a lansat un proiect pilot în zona Glăjerie, una dintre cele mai dinamice arii de dezvoltare ale orașului. Cu ajutorul unui ortofotoplan realizat pe o suprafață de 1.200 de hectare, autoritățile vor verifica legalitatea construcțiilor și posibilitatea intrării acestora în legalitate.

Publicat

in

Primăria Râșnov a început un proiect pilot ce include zona Glăjerie, unde una aflată în expansiune. Astfel, autoritățile locoale au pregătit un ortofotoplan ce include o suprafață de 1.200 de hectare, iar datele obținute vor fi surapuse cu cele incluse în sistemul GIS al Consiliului Județean Brașov.

„Prin suprapunerea ortofotoplanului cu sistemul GIS, care include datele referitoare la planuri urbanistice zonale vom vedea care construcții au fost edificate legal și care nu. Apoi, în baza acestor date, vom vedea care construcții vor putea intra în legalitate și care nu vor trebui să intre în legalitate”, a declarat primarul orașului Râșnov, Horia Motrescu.

Acesta a precizat că demersul este absolut necesar, pentru că, în caz contrar, numărul construcțiilor ilegale ar putea scăpa de sub control.

Potrivit edilului, în zona studiată, până la strada Plopilor, sunt construite, în principal, locuințe individuale. Dincolo de această stradă mai sunt edificate și case de vacanță (unele folosite ca locuințe rezidențiale) sau unități turistice.

Pentru realizarea ortofotoplanului, zona a fost survolată cu drona înainte ca arborii să intre în vegetație.

Citește mai departe

Cotidian

Tribunalul Brașov își deschide porțile pentru public. Elevii, studenții și cetățenii sunt invitați să descopere activitatea magistraților

Tribunalul Brașov organizează, pe 2 iulie 2026, o zi a porților deschise dedicată elevilor, studenților și tuturor celor interesați să înțeleagă mai bine activitatea magistraților și funcționarea sistemului judiciar.

Publicat

in

Brașovenii interesați să afle cum funcționează sistemul de justiție vor avea ocazia să pășească în culisele unei instituții-cheie a statului. Tribunalul Brașov organizează pe 2 iulie 2026, de la ora 11:00, o zi a porților deschise dedicată elevilor, studenților și tuturor cetățenilor care doresc să înțeleagă mai bine activitatea magistraților.

Evenimentul își propune să apropie publicul de actul de justiție și să ofere participanților o perspectivă directă asupra modului în care funcționează instanțele de judecată. Vizitatorii vor putea descoperi rolul judecătorilor și al personalului auxiliar, precum și etapele procesului judiciar.

Participarea este condiționată de o confirmare prealabilă, necesară pentru buna organizare a activităților. Persoanele interesate sunt invitate să își anunțe prezența la adresa de e-mail tr-brasov-info@just.ro.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovenii din Triaj, care trec pe sub strada Hărmanului, își iau doza de adrenalină. Modernizarea pasajului este la stadiul de documente

Pasajul pietonal din Triaj, care traversează strada Hărmanului și liniile de cale ferată, continuă să fie reclamat de locuitori din cauza iluminatului insuficient. Primăria Brașov anunță că pregătește modernizarea, însă lucrările nu vor începe prea curând.

Publicat

in

De când a fost construit, în urmă cu multe zeci de ani, pasajul subteran din Triaj, care trece pe sub strada Hărmanului și calea ferată a fost o zonă evitată de locuitorii din zonă. Locuitorii din zonă îl evitau, preferând să treacă ilegal strada, însă, după ce traficul rutier s-a intensificat, nu au mai avut de ales și au început să îl folosească. Îl folosesc și acum, însă experiența nu este deloc plăcută.

Oamenii care locuiesc în zonă spun că pasajul este întunecat, fiind aprinse becuri doar pe capătul dinspre Colegiul de Transporturi. În aceste condiții, cei care intră în acest pasaj se tem că, pe întuneric, pot fi atacați de tot felul de persoane. Ba mai mult, în cazul unor producerii unor astfel de evenimente, oamenii spun că identificarea autorilor este aproape imposibilă, având în vedere că nu există nici camere de supraveghere. Și dacă ar exista, ar fi inutile, având în vedere faptul că pasajul nu este iluminat.

Promisiuni din partea Primăriei Brașov: în viitor, pasajul va fi modernizat

Problema a fost prezentată autorităților locale, însă, în afara unor reparații minore, aspectul pasajului nu a fost schimbat. De altfel, nici pentru viitorul apropiat nu par să fie planuri concrete pentru acest pasaj. Conform informațiilor reprezentanților Primăriei Brașov, pentru modernizarea pasajului a fost pregătită documentația de autorizare a lucrărilor de intervenție (DALI). Și cam atât.

„Urmează să fie elaborat proiectul tehnic, apoi vor începe lucrările de modernizare”, au precizat reprezentanții municipalității.

Pprobabil, până la deschiderea șantierului vor mai trece luni bune, având în vedere că mai trebuie realizate destule documente și este nevoie de urmarea unor proceduri legale (obținerea acordurilor și avizelor, derularea licitației de lucrări).

Până atunci, poate nu ar strica măcar câteva becuri în plus, care să îi facă pe oameni să se simtă mai siguri în acest pasaj. Pentru becuri nu e nevoie nici de documentații, nici de licitații. Dacă nu se va realiza această intervenție minoră, când trec prin pasaj, oamenii vor continua să își ia doza de adrenalină…

Citește mai departe

Trending