Ramai la curent!

Investitii

Lucrările la piața din zona Modarom, programate pentru 2020. Va fi o „incizie” asupra vegetației din fața Prefecturii, iar zona va fi amenajată și pentru protestatari

Publicat

in

Proiectul de reamenajare și transformare a zonei Modarom-Star în zonă pietonală, cu o piață care să mărginească Bulevardul Eroilor a primit miercuri avizul Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și al Comisiei de Circulaţie a municipiului, în forma propusă de proiectant, firma de arhitectură JB Architecture (JBA).

„A fost ultimul aviz important pe care a trebuit să-l obținem, în afara celui de mediu, care nu credem că va crea probleme”, a declarat după ședință  arhitectul Johannes Bertleff, proiectant, fost președinte al Ordinului Arhitecților Brașov și cel care a prezentat astăzi proiectul Comisiei de Circulație. Acesta a anunțat că în scurt timp va fi pregătită și  documentația finală și va preda municipalității Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) care echivalează cu un studiu de fezabilitate, pentru că oferă valoarea estimată a proiectului. „Ulterior, Primăria Brașov va organiza o nouă licitație pentru proiectul tehnic și lucrările de execuție”,  a continuat proiectantul, care a adăugat că lucrările pot fi etapizate pe spații, iar spațiul principal, noua piață, va intra în execuție după ce se va stabili exact soluția pentru parcarea subterană.

Principala valoare a proiectului: „O zonă în care pietonul este la el acasă”

Potrivi arhitectului, principala valoare a acestui proiect „este că integrează și completează imaginea centrului vechi ca o zonă în care pietonul este la el acasă și creează un spațiu nou, regândit ca un spațiu public, ca o piață în fața Prefecturii, care va fi contrapunctul Pieței Sfatului, un al doilea pol urban la capătul străzii Republicii. Breteaua Eroilor dintre Star și Modarom va fi transformată într-o pădure urbană, cu arbori de talie mai mare, care vor fi plantați gata crescuți, completată cu un șir de arbori pe str. Postăvarului în zona facultății. În rest sunt șlefuiri de detalii care înlesnesc și îmbunătățesc spațiile publice gândite pentru pietoni, însă favorizează și dezvoltarea micilor afaceri din zonă. Mă refer aici la strada Politehnicii și la trotuarul din dreptul Colegiului Unirea, care va fi și el lărgit și amenajat”.  

Proiectul propune o reamenajare a zonei dintre Modarom și Prefectură, inclusiv o parte din străzile Nicolae Bălcescu, Politehnicii și Postăvarului, în sensul creării unei zone pietonale largi, care să contrabalanseze un pol de interes important din oraș – Piața Sfatului, la capătul celălalt al Străzii Republicii. Piața va cuprinde și o fântână arteziană încastrată în paviment, cu coloane de apă, concept care permite utilizarea spațiului și pentru diferite evenimente. Segmentul Bulevardului Eroilor din dreptul Colegiului Național Unirea va fi avea o vegetație abundentă, constituită din copaci de talie medie și mare. Strada Postăvarului va avea de asemenea un aliniament nou de arbori, iar strada Politehnicii este gândită să încurajeze dezvoltarea micilor afaceri ale proprietarilor din zonă, pentru a da viață acestei străzi.

 Clădirea Prefecturii nu va fi „mascată” de brazi 

Proiectul a fost prezentat și în ședința de plen a Consiliului Local Brașov din 1 noiembrie. La momentul respectiv arhitectul Johannes Bertleff a declarat că viitoarea piață din fața Prefecturii va fi amenajată și pentru viața publică. „Nu este de neglijat faptul că aici se întâmplă în mod tradițional luări de poziție ale cetățenilor. Când ieșim în stradă mergem acolo și cred că acest lucrul acesta necesită un spațiu mai potrivit”, a explicat proiectantul.  Tot atunci, el a anunțat că „facem următoarele corecții ale vegetației din fața Prefecturii. Acum este un șir de brazi argintii. Lăsăm doar capetele: în stânga e un pâlc, iar în dreapta un brad înalt. Eliminăm ce e în mijloc. Când devin de talie mare (brazii argintii – n.n.) vor acoperi clădirea și nu dorim acest lucru. Singura «incizie» asupra vegetației este tăierea acestor arbori (din mijloc- n.n.), dar, per total, în piață vor fi mult mai mulți”. 

Vor fi schimbate unele sensuri de circulație

Pe de altă parte, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că „este un proiect foarte bun, bine documentat, discutat cu specialiștii și cu cetățenii, care a fost prezentat și Consiliului Local și care va rezolva foarte multe probleme din zonă și va completa imagina și funcționalitatea unui centru istoric pietonal. Soluțiile propuse au fost analizate și prin studiul de trafic pe care noi l-am contractat, există soluții de asigurare a legăturilor prin schimbarea unor sensuri de circulație pe străzile de legătură dintre Bulevardul 15 Noiembrie și Iuliu Maniu, iar la trecerea de pietoni de la teatru a fost propusă instalarea unui semafor care să permită fluidizarea circulației dinspre strada Nicolae Bălcescu. Eu cred că este un proiect necesar și care merită pus în aplicare cât mai curând”.

 

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va primi peste 23,3 milioane lei de la Consiliul Județean. Din acești bani ar trebui finanțată și o parte a lucrărilor de extinderea platformei de îmbarcare debarcare, estimate la 49 milioane de lei

Consiliul Județean Brașov intenționează să aloce peste 23 de milioane de lei pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, în timp ce regia aeroportului pregătește o investiție majoră pentru extinderea platformei de îmbarcare. Proiectul depinde însă de identificarea sursei de finanțare.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov are în plan să transfere în acest către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav suma de 23.318.600 lei. Suma este prevăzută în poiectul de buget al Consiliului Județean Brașov aflat în transparență decizional.

Suma pe care Consiliul Județean Brașov are în plan să vireze regiei în acest an este comparabilă cu cea prevăzută în bugetul pe anul 2025, respectiv 23.685.760 lei.

Pe de altă parte, față 2025, Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav are planificată pentru acest an o investiție majoră: extinderea plantformei de îmbarcare debarcare.

Proiectul este estimat la 49.080.431 lei (fără TVA) și nu va fi derulat și finanțat de Consiliul Județean Brașov (cum a fost cazul altor investiții la aeroport), ci de către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, care va trebui să prevadă în bugetul propriu bani pentru aceste lucrări.

Contractul de lucrări va fi semnat când vor fi bani

Licitația pentu extinderea platformei de îmbarcare/debarcare a fost lansată în luna februarie a acestui an, iar potrivit anunțului postat pe platforma electronică de achiziții publice, procedura de atribuire este inițiată sub incidența unei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de identificarea sursei de finanțare.

Termenul de finalizare a proiectului este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere, ceea ce înseamnă că în acest trebuie asigurată doar o parte a sumei necesare implementării investiției.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Investitii

O treime din bugetul Brașovului, alocat investițiilor. Lista principalelor proiecte aflate pe agenda municipalității brașovene

Aproape o treime din bugetul Brașovului pe 2026 este direcționată către investiții, cu peste 500 de milioane de lei alocați pentru proiecte majore. De la școli și spitale, până la infrastructură rutieră și dezvoltarea turismului, autoritățile locale pregătesc un an intens de lucrări și modernizări

Publicat

in

Consiliul Local Brașov va aproba în această lună bugetul local pe anul în curs, apoi va putea începe realizarea investițiilor planificate pentru acest an. De asltfel, potrivit proiectului bugetului local, în acest an, 33,76% din cheltuieli sunt alocate secțiunii de dezvoltare (investiții).

Mai exact, din cheltuielile prevăzute în bugetul local, estimate la 1.519.854.000 lei, pentru secțiunea de dezvolare este prevăzută suma de 513.138.050 lei, diferența, un cuantum de 1.006.716.060 lei urmând a fi folosită pentru cheltuielile de funcționare (gospodărirea orașului, salarii, utilități, bunuri și servicii).

Conform listei de investiții pe anul în curs, pentru proiectele din domeniul educației este alocată suma de 80,59 milioane lei, pentru dezvoltare publică – 97,15 milioane lei, pentru protecția mediului – 48,58 milioane lei, pentru străzi – 26,10 milioane lei, iar pentru turism – 11,22 milioane lei.

Obiective de investiţii majore în anul 2026 :

UNITĂȚI DE ÎNVĂŢĂMÂNT: 80,59 milioane lei

1. Continuarea lucrărilor de reparații capitale/investiții la obiectivele de investiții:

– Construire Grădinița în cartier Astra

– Construire Grădinița și amenajări- Conexe- str. Ioan V.Socec nr.4

– Construire creșe (str. Lebedei, Str. I.V. Socec, str. Fundăturii)- parteneriat CNI

– Consolidare, extindere și eficientizare energetică Grădinița nr. 5

– Extindere și mansardare Grădinița nr.7

– Construire Sala Sport Școala Gimnazială  nr.4

– Extindere Școala Gimnazială nr.14- corp A

  •  Încheiere și derulare contracte de servicii de proiectare:

– Documentații tehnice construire școală și sală sport str. Zaharia Stancu

– Documentații tehnice extindere Școala Gimnazială nr.14 și Sala Sport str. Agricultorilor

– Documentații tehnice construire grădinițe în cartiere (Stupini, Triaj)               

– Documentații tehnice înființare spațiu de învățământ Creșa și școala buffer- str. Panselelor nr.23

– Documentații tehnice reabilitare Colegiul Național Economic Andrei Bârseanu corp B-str. Școlii

– Documentații tehnice pentru obținere autorizație ISU la unități de învățământ

3. Demararea procedurilor pentru achiziția contractelor de lucrări

– Construire sala sport Liceul Tehnologic Dr. Nicolae Rucăreanu

– Construire grădinița str.Tudor Arghezi

– Extindere Grădinița nr.26

– Reabilitare sală Sport Colegiul Tehnic Mircea Cristea

– Eficientizare energetică în unități de învățământ preuniversitar

– Construire corp clădire nou Școala Gimnazială nr.8

– Mansardare Școala Gimnazială nr.9-corp B

4. Investiții în unități de învățământ- finanțate prin contract BERD ( Colegiul National Andrei Șaguna corp A, B, Scoala Gimnazială nr.12-corp B, Scoala Gimnazială nr.1-corp B, Imobile Str. Fundăturii nr.2)

  •  DEZVOLTARE  PUBLICĂ: 97,15 milioane lei

1. Documentații tehnice pentru- Actualizare PUG Municipiul Brașov

2. Ansambluri locuri de joacă, parcuri sportive, elemente urbanistice

3.Construire Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase

4.Complex Multifuncțional- Sala Polivalentă Brașov

5. Construire Stadionul Tineretului-Municipiul Brașov

6. Documentații tehnice Eficientizare energetică clădiri rezidențiale multifamiliale

7. Regenerare clădiri publice – schimbare de destinație din centrala termică în centru multifuncțional

8. Documentații tehnice pentru înființare Centrul de recuperare adicții – strada Mărășești

9. Documentații tehnice Amenajare zona adiacentă Complexului Sportiv Ion Țiriac

10. Documentații tehnice Amenajare Promenada zona Castanilor

PROTECŢIA MEDIULUI: 48,58 milioane lei

1.Închiderea depozitului de deşeuri Timiş – Triaj (menajer și industrial)

2. Extinderea rețelelor de alimentare cu apa și canalizare în cartierele Stupini și Tractorul 1 și str. Narciselor în Mun. Brașov

3. Înființare centru integrat de colectare separată prin aport voluntar

4. Achiziție ecoinsule

STRĂZI: 26,10 milioane lei

 Încheiere și derulare contracte de servicii de proiectare si execuție pentru infrastructură:

-Extindere, consolidare și modernizare infrastructură rutieră și pietonală

-Documentații tehnice Pasaj rutier de acces cartier Tractorul-Coresi

– Construire pasaj rutier cartier Tractorul-B-dul Grivitei si legaturi catre  str. I.C.Bratianu si B-dul Grivitei

-Extindere şi modernizare sistem de iluminat public

-Achiziție autobuze

-Extindere la câte 3 benzi pe sens str. 13 Decembrie, DN 13

-Documentații tehnice pasaj pietonal subteran Calea București-Str. Uranus, Calea Bucuresti-str. Poienelor

-Documentații tehnice Pasaj suprateran str. De Mijloc – Borzești

-Documentații tehnice Pasaj rutier hobanat str. Minerva

-Reabilitare și extindere strada Vasile Goldiș, municipiul Brașov

-Lărgire str. Institutului -drum de legătură și amenajare intersecție cu Ocolitoarea Brașov

-Expertize străzi și poduri

-Stații de încărcare pentru autoturisme

– Modernizare str. Narciselor

– Resistematizare intersecții.

TURISM: 11,22 milioane lei

1. Extinderea şi eficientizarea domeniului schiabil în Poiana Braşov-etapa II

2. Extindere traseu mountain bike Poiana Brașov

3. Sanie de vara.

Citește mai departe

Trending