Ramai la curent!

Investitii

CJ Brașov a primit proiectul tehnic pentru terminalul aeroportului. Lucrările încep în martie 2020

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov a primit ieri Proiectul Tehnic și documentația pentru realizarea terminalului Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. Contractul de proiectare și execuție a fost câștigat de asocierea format din Bog’Art și UTI, ai căror reprezentanți s-au aflat ieri la Brașov pentru a preda documentația. Aceștia au anunțat că mai este nevoie doar de un aviz din partea Apelor Române și de autorizația de construire pe care trebuie să o solicite Consiliul Județean, iar de anul viitor, în luna martie, se vor apuca de lucrările propriu-zise, care vor dura nouă luni, conform contractului.



Proiectul tehnic aferent terminalului de pasageri al viitorului aeroport de la Ghimbav a fost finalizat cu 12 zile înainte de termenul asumat și el a respectat conceptul pus la dispoziție de arhitectul Dorin Ștefan, a spus reprezentantul Bog’Art, Ionuț Ioniță.

Terminalul de pasageri proiectat are a doua cea mai mare suprafaţă construită din ţară, după cel de la Aeroportul Cluj-Napoca (fără a lua în considerare Aeroportul „Internaţional Henri Coandă”). Suprafaţa terminalului, de aproximativ 12.000 mp, va acomoda fluxuri de pasageri pentru zboruri interne, externe şi VIP. 



Potrivit informaţiilor furnizate de Alexandru Anghel, coordonatorul proiectului AIBG, în cadrul terminalului proiectat au fost prevăzute spaţii pentru desfăşurarea conformă a activităţilor entităţilor responsabile din partea statului cu verificarea de securitate, frontieră şi control vamal. Fluxurile de securitate vor fi dotate cu echipamente de scanare de ultimă generaţie pentru controlul bagajelor şi al pasagerilor. Spaţiile comerciale prevăzute înainte şi după controlul de securitate vor asigura posibilitatea pasagerilor de a cumpăra suveniruri şi de a petrece în mod plăcut timpul în aeroport. La subsolul Terminalului pasageri va fi amplasat un sistem automat de sortare şi control al bagajelor cu cinci niveluri de securitate şi un adăpost de protecţie civilă pentru protejarea personalului şi a pasagerilor. Termenul de execuţie a terminalului de pasageri (construcţii şi instalaţii) este de 9 luni.

Investitii

Consiliul Județean Brașov va plăti cotizații de peste un milion de euro. Administrația județeană face parte din 19 asociații

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov va plăti în acest an cotizații în valoare totală de 5.351.101 lei (peste un milion de euro) către cele 19 asociații din care face parte.

Sumele pentru fiecare asociație vor fi aprobate în ședința de plen a Consiliului Județean Brașov de mâine, iar plata cotizațiilor se va efectua după transmiterea rapoartelor de activitate și a situațiilor financiare pe anul anterior, respectiv a bugetelor de venituri şi cheltuieli și a planurilor de activități pe anul în curs, aprobate în cadrul Adunărilor Generale ale membrilor.

Conform proiectului, cea mai mare sumă, 2.150.000 de lei, va fi încasată de Agenția pentru Dezvoltare Regională 7 CENTRU. De asemenea, sume consistente, vor fi încasate de Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Braşov – 1.749.168 lei și de ADI ISO Mediu Brașov – 650.000 de lei.

Cotizațiile ce vor fi plătite de Consiliul Județean Brașov în anul 2026:

  1. – Adunarea Regiunilor Europene – 30.000 lei;
  2. – Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Braşov – 1.749.168 lei;
  3. – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul Sibiu – 19.200 lei;
  4. – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul Braşov – 75.000 lei;
  5. – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Transilvaniei – 1.000 lei;
  6. – Centrul Regional pentru Dezvoltare Durabilă şi Promovarea Turismului – Ţara Făgăraşului – 63.000 lei;
  7. – ADI ISO MEDIU – 650.000 lei
  8. – Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Valea Prahovei în Acţiune” – 0.00 lei;
  9. – Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ,„ITI Microregiunea Ţara Făgăraşului” – 74.341 lei;
  10. – Uniunea Națională a Consiliilor Judetene din România – 165,000 lei;
  11. – Agenția pentru Dezvoltare Regională 7 CENTRU – 2.150.000 lei;
  12. – Asociația Microregiunea GAL Valea Sâmbetei – 40.366 lei;
  13. – Asociația Națională a Autorităților Teritoriale de Ordine Publică – 5.000 lei;
  14. – Asociatia Valea Zimbrilor – 150.000 lei;
  15. – Asociația de Dezvoltare Durabilă Curbura Carpaților – 56.421 lei;
  16. – Asociația Clusterului Regional Electronic – 11.875 lei;
  17. – Asociaţia Transilvană Braşov Nord – 36.174 lei;
  18. – Asociaţia GAL Răsăritul Ţării Făgăraşului – 15.921 lei;
  19. – Asociația „Comitetul de Organizare a Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) – ediția de iarnă 2027 – 100.000 lei.

Citește mai departe

Investitii

Autostrada Făgăraș – Brașov, preluată de CNIR. Mișcarea ar trebui să accelereze proiectul

Autostrada Făgăraș–Brașov, parte din A13, va fi preluată de către CNIR, care promite finalizarea mai rapidă a documentației

Publicat

in

Unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din centrul țării, autostrada care va lega Făgărașul de Brașov, intră într-o nouă etapă administrativă, după ce Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a preluat oficial coordonarea investiției. Decizia este parte dintr-o strategie mai amplă de accelerare a marilor proiecte rutiere din România, pe lângă segmentul Făgăraș – Brașov din A13, CNIR preluând și alte 3 proiecte de drumuri de mare viteză, respectiv autostrada București – Alexandria, Drumul Expres Arad – Oradea și Alternativa Techirghiol, plus noul pod peste Dunăre Giurgiu-Ruse 2.

Segment al viitoarei Autostrăzi A13, tronsonul Făgăraș–Brașov este considerat esențial pentru conectarea mai rapidă a zonei centrale a țării la rețeaua națională de drumuri de mare viteză. Autoritățile susțin că preluarea proiectului de către CNIR ar putea duce la finalizarea mai rapidă a documentației și la lansarea lucrărilor într-un termen mai scurt decât cel estimat inițial.

„Pentru Autostrada Făgăraș – Brașov, segment al A13, vom asigura finalizarea rapidă a documentației, baze solide și costuri justificate în etapa de execuție, precum și realizarea efectului de coridor, dar și corelarea cu alte obiective de infrastructură majoră din zona Brașovului, respectiv perspectivele de dezvoltare spre Ploiești și Bacău”, se arată în comunicatul de presă emis de CNIR.

Studiul de Fezabilitate pentru Făgăraș – Brașov, livrat la 4 ani după semnarea contractului de consultanță

Reamintim că în urmă cu patru luni, Studiul de Fezabilitate pentru segmentul de autostradă Făgăraș – Brașov a fost finalizat de către Asocierea Search Corporation – Protelco – Like Consulting – Mega Muhendislik Musavirlik, care a asigurat consultanța proiectului, în baza unui contract de 18,17 milioane lei, semnat încă din 2022.

Conform Raportului privind Impactul asupra Mediului (RIM), depus în luna octombrie a anului trecut la Direcția Județeană de Mediu Brașov, valoarea investiției este estimată la 10,22 miliarde lei fără TVA, dintre care peste 192 milioane lei reprezintă cheltuielile destinate lucrărilor de protecție a mediului.

Un drum de mare viteză care va trece prin Codlea, Dumbrăvița, Șinca, Șercaia și Mândra

Sectorul de autostradă Brașov – Făgăraș este proiectat să contribuie la dezvoltarea unui coridor rutier complet între București și vestul Europei, în combinație cu tronsonul Sibiu – Făgăraș și Ploiești – Brașov, facilitând circulația între orașele mari și aliniindu-se standardelor europene de transport și conectivitate. Drumul de mare viteză, cu două benzi pe sens, va traversa teritoriile administrative ale municipiului Codlea și ale comunelor Dumbrăvița, Șinca, Șercaia și Mândra.

Per total, sectorul Făgăraș–Brașov din A13 va avea o lungime de circa 50 de kilometri. Proiectul este inclus în Programul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport 2021–2030. Durata estimată a lucrărilor este de 36 de luni, timp în care se estimează că pe șantierul drumului vor lucra peste 1000 de oameni.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe strada Plugarilor din Brașov. Până la finalul lunii iunie, pe un tronson se lucrează la rețeaua de canalizare

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că în perioada 7 mai – 30 iunie , vor fi executate lucrări de extindere și reabilitare a rețelei publice de canalizare pe strada Plugarilor. Tronsonul afectat este cel cuprins între podul de pe râul Ghimbășel și intersecția cu str. Plugarilor nr. 3 – 3A, iar în perioada amintită, traficul va fi restricționat pe acest sector.

„Lucrările vor fi semnalizate corespunzător. Ne cerem scuze pentru disconfort participanților la trafic și locuitorilor din zonă”, a anunțat Compania Apa Brașov.

Lucrările fac parte dintr-un proiect cu finanțare europeană ce vizeaază extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare în Stupini și zona centrală a Brașovului, precum și extinderea conductei de aducțiune Rulmentul – Zizin. Valoarea proiectului este de 118,51 milioane de lei, fără TVA.

Citește mai departe

Trending