Connect with us

Sport

Toate jucătoarele Coronei Brașov, suspendate provizoriu de FRH

Published

on

Comisia Centrală de Disciplină a Federaţiei Române de Handbal a suspendat provizoriu mai multe jucătoare ale echipei Corona Braşov, suspectate de încălcarea regulamentului antidoping, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul FRH.


Astfel, Comisia Centrală de Disciplină, autosesizată conform art. 9.1 din Regulamentul Disciplinar, constată că în data de 25 noiembrie, Comisia de audiere a sportivilor şi personalului asistent din codul ANAD a dispus suspendarea provizorie a sportivelor Bianca Bazaliu, Daciana Hosu şi Cristina Laslo, începând cu data de 25 noiembrie, conf. art. 50, alineat 1 din Legea 227/2006.

După ce în data de 26 noiembrie, Comisia de audiere a sportivilor şi a personalului asistent din codul ANAD, a dispus notificarea sportivelor Eliza Iulia Buceschi, Daria Bucur, Ana Maria Lopătaru, Natasa Nolevska, în vederea audierii şi cercetării privind utilizarea sau tentativa de a utiliza o substanţă sau metodă interzisă ce constituie o abatere a regulamentelor antidoping şi suspendarea provizorie din activitatea sportivă, în conformitate cu prevederile art. 50 din Legea 227/2006, Comisia Centrală de Disciplină a constatat că dreptul de joc în competiţiile organizate de FRH, AJH, AMHB este suspendat, începând cu data de 26 noiembrie până la data stabilită conform Hotărârii ANAD.



Comisia de audiere a sportivilor şi a personalului asistent din codul ANAD a dispus, în data de 29 noiembrie, notificarea altor zece jucătoare, Sorina Maria Tîrcă, Marilena Alexandrina Neagu, Mihaela Diana Popescu, Elena Andreea Pătuleanu, Ivona Pavicevic, Viktoriya Tymoshenkova, Andreea Elisa Chiricuţă, Andreea Georgiana Ciuciulete, Elaine Gomes Barbosa, Alicia Maria Gogîrlă, în vederea audierii şi cercetării privind utilizarea sau tentativa de a utiliza o substanţă sau metodă interzisă, ce constituie o abatere a regulamentelor antidoping şi suspendarea provizorie din activitatea sportivă în conformitate cu prevederile art. 50 din Legea 227/2006, iar Comisia Centrală de Disciplină a constatat şi în aceste cazuri suspendarea dreptului de joc până la data stabilită conform Hotărârii ANAD.

Comisia Centrală de Disciplină, autosesizată conform art. 9.1 din Regulamentul Disciplinar, a suspendat dreptul de joc şi al sportivelor Claudia Eugenia Lăcătuş şi Oana Maria Căprar, notificate în data de 03 decembrie de Comisia şi audiere a sportivilor şi a personalului asistent din codul ANAD în vederea audierii şi cercetării privind utilizarea sau tentativa de a utiliza o substanţă sau metoda interzisă.



Comisia de Disciplină a amânat luarea unei decizii împotriva clubului CSM Corona Braşov până la data de 5 decembrie, dată până la care clubul are posibilitatea să formuleze apărare „în sensul art.12 ?i 72 lit. e) din Statutul F.R.H. raportat la art. 47 din Legea 227/2006 republicată“.

Cristina Laslo, Daria Bucur, Eliza Buceschi şi Bianca Bazaliu, care au folosit terapia cu laser intravenos, o metodă care este interzisă de regulamentul AMA/WADA, au fost excluse din echipa naţională a României care participă în aceste zile la Campionatul Mondial din Japonia. Directorul clubului CSM Corona Braşov, Liviu Dragomir, a declarat că nu s-a pus niciun moment problema de a apela la proceduri care să crească performanţele sportive ale jucătoarelor echipei de handbal, după ce Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a anunţat că trei handbaliste ale echipei Corona (Bazaliu, Hosu, Laslo) sunt suspectate de utilizarea unei metode de terapie interzise.

Clubul a prezentat şi punctul de vedere al clinicii la care a apelat, IOMED Clinique, în legătură cu acest caz. 

„Terapia cu laser de joasă frecvenţă este o procedură minim-invazivă şi non-farmaceutică de generare a unui răspuns fotochimic la nivelul ţesuturilor disfuncţionale sau afectate. Terapia cu laser poate scădea senzaţia dureroasă, reduce inflamaţia şi accelera procesele de vindecare în cazul a numeroase afecţiuni acute şi cronice. Principalul scop al tratamentului în cazul durerii şi a condiţiilor degenerative este acela de a îmbunătăţi funcţia şi mobilitatea structurilor afectate“’, a precizat scrisoarea medicală.



IOMED Clinique a menţionat că terapia a fost „utilizata strict în scop terapeutic în afecţiuni de oboseală cronică şi leziuni musculare“, iar numărul şedinţelor care au fost efectuate au fost de una, maximum două, cu o pauză între şedinţe de şapte zile.

Prima Pagina

Două sportive de la ACS Transilvania Brașov, convocate la lotul național de cadete pentru Jocurile Mediteraneene

Published

on

Brașovul este din nou pe harta handbalului juvenil românesc, iar meritul aparține muncii consecvente depuse la nivel de club. Două sportive legitimate la ACS Transilvania Brașov, Ana Chirițoiu și Denisa Filip, au fost convocate la lotul național de cadete, fiind singurele jucătoare din județul Brașov selecționate pentru această acțiune a Federației Române de Handbal.

În perioada 02 – 08.02.2026 lotul național de cadete se va afla în pregătire centralizată la Plopeni, iar în perioada 08 – 15.02.2026 vor participa la Jocurile Mediteraneene, la Pristina, în Kosovo.

Această convocare reprezintă o confirmare clară a calității procesului de formare desfășurat la ACS Transilvania Brașov, un club care investește constant în inițiere, educație sportivă și dezvoltarea pe termen lung a tinerelor handbaliste.

Cele două sportive sunt crescute, inițiate și formate în cadrul ACS Transilvania Brașov, parcurgând toate etapele de pregătire încă de la primele contacte cu handbalul. Rezultatul de astăzi nu este întâmplător, ci vine ca urmare a unui proiect coerent, axat pe muncă, disciplină și performanță.

„Pentru noi, această convocare este mai mult decât o reușită individuală. Este dovada că la ACS Transilvania Brașov se construiește performanță, pas cu pas, cu răbdare și profesionalism. Ne dorim să formăm sportivi, dar mai ales caractere, iar rezultatele se văd, an de an, la cel mai înalt nivel. Felicitări fetelor și mult succes!”, a spus Fetti Marius,presedinte ACS Transilvania.

De asemenea, pivotul Alessia Olaru a fost convocată la echipa națională de junioare, pentru un stagiu de pregătire ce va avea loc la Râmnicu Vâlcea, în perioada 6-8 februare.

(Ana Olaru – pivot)

Faptul că Brașovul este reprezentat la nivel național exclusiv prin sportive formate la ACS Transilvania subliniază rolul important pe care clubul îl are în dezvoltarea handbalului juvenil din regiune și valoarea școlii de handbal ACS Transilvania.

Denisa Filip

Continue Reading

Prima Pagina

Județul Brașov are două echipe în Play-off-ul Diviziei A la handbal

Published

on

Sezonul regulat al Diviziei A de handbal masculin s-a încheiat în acest weekend, stabilind formațiile care vor continua competiția în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională. Județul Brașov este reprezentat de două echipe în primele 8 ale Diviziei A.

CSO Teutonii Ghimbav a câștigat sezonul regulat

Sezonul regulat al Diviziei A de handbal masculin s-a încheiat în acest weekend, stabilind formațiile care vor continua competiția în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională.

La finalul meciurilor din faza regulată, opt echipe au obținut calificarea în play-off. Conform regulamentului, au mers mai departe primele două clasate din fiecare serie, alături de cele mai bune două echipe clasate pe locul al treilea, departajarea fiind realizată în funcție de rezultatele obținute în confruntările directe cu formațiile din partea superioară a clasamentului.

Din cauza prezenței unor echipe fără drept de promovare, clasamentele seriilor A și C au fost refăcute, pentru stabilirea corectă a formațiilor eligibile pentru play-off. Astfel, la final, județul Brașov a ajuns să fie reprezentat în Play-off de două echipe: CSO Teutonii Ghimbav, care a a a avut un parcurs excepțional în Seria A, reușind un sezon perfect, cu 12 victorii din 12 posibile și CSM Făgăraș, calificată de pe locul 3.

Echipele calificate în play-off-ul de promovare

În urma recalculării clasamentelor, în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională s-au calificat următoarele echipe:

  • Teutonii Ghimbav
  • CSM Odorheiu Secuiesc
  • Steaua București
  • CS Medgidia
  • CSM Făgăraș
  • CSM Oradea
  • CSU Pitești
  • Dinamyc Zalău

Miza: promovarea în Liga Națională

Meciurile din play-off vor stabili echipele care vor promova în Liga Națională de handbal masculin, competiția urmând să se desfășoare într-un sistem ce va fi comunicat de Federația Română de Handbal.

Continue Reading

Prima Pagina

Portărița naționalei Braziliei, Renata de Arruda, semnează cu Corona Brașov

Published

on

CSM Corona Brașov și-a asigurat serviciile unui portarului naționalei Braziliei, Renata de Arruda. Goalkeeper-ul primei reprezentative braziliene va fi în poarta brașovencelor începând cu această vară, după ce a încheiet constractul cu Gloria Bistrița.

Un palmares de aur sub Tâmpa

Brazilianca Renata de Arruda vine la Brașov după o perioadă solidă la CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, fiind deja familiarizată cu campionatul românesc, unde a mai evoluat și pentru Măgura Cisnădie.

În cariera ei internațională este cunoscută pentru cele două medalii de aur la Jocurile Panamericane (2019 și 2023) și un titlu de campioană sud și centru-americană în 2021.

Experiență olimpică și mondială pentru poarta Coronei

Noua jucătoare a Brașovului vine cu un bagaj de experiență acumulat la cel mai înalt nivel. De Arruda a apărat poarta Braziliei la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 și Paris 2024, fiind o prezență constantă și la ultimele trei ediții ale Campionatelor Mondiale (2019, 2023 și 2025).

Înainte de a ajunge în România, parcursul ei european a inclus cluburi din Spania, precum Super Amara Bera Bera și CB La Calzada, după ce s-a format la Clube Português do Recife, în țara natală.

Continue Reading

Trending