Ramai la curent!

Cotidian

Brașovul primește mai puțini bani pentru echilibrarea bugetelor locale. Fără banii de aeroport, județul e „pe minus” cu peste 70 milioane lei

Publicat

in

Cu tot cu banii pentru proiectul aeroportului de la Ghimbav, județul Brașov a primit mai puțini bani pentru echilibrarea bugetară față de anul trecut. Mai exact, potrivit Legii bugetului e stat pe anul 2020, pentru care Guvernul României și-a asumat răspunderea, anul acesta, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020, județul Brașov a primit 129.351.000 lei, din care 50.000.000 pentru proiectul aeroportului. În aceste condiții, strict pentru echilibrare mai rămân 79.351.000 lei.  Din cele 129,351 milioane de lei, 87.388.000 lei reprezintă suma pe care o va primi Consiliul Județean Brașov, inclusiv cele 50 milioane lei pentru aeroport, ceea ce înseamnă că pentru celelalte cheltuieli, administrația județeană va mai avea la dispoziție 37.388.000 lei.  Totodată, din totalul de 129,351 milioane lei, suma de 41.963.000 lei va ajunge în conturile municipiilor, orașelor, comunelor din județ.  

Totuși, aceasta este numai suma de început pentru că, de-a lungul anului se mai fac rectificări ale bugetului de stat prin care se mai suplimentează banii pentru echilibrarea bugetelor. 

Alocarea din acest an este mult mai mică decât cea din 2019, când, prin Legea bugetului de stat, județul Brașov a primit 173.375.000 lei  din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. În această sumă au fost incluse și cele 23,187  milioane lei pentru finanțarea lucrărilor la Aeroportul Internațional Brașov, astfel că pentru alte cheltuieli a mai rămas disponibilă suma de 150.188.000 lei.  Practic, fără banii pentru aeroport, în 2020 județul Brașov primit cu 70.837.000 lei mai puțin decât suma alocată la începutul anului 2019. 

 

 

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Citește mai departe

Trending