Ramai la curent!

Stiri Brasov

Muzicieni brașoveni de renume în concertul susținut de Orchestra Simfonică

Publicat

in

Joi, 30 ianuarie 2020 de la ora 19.00 la Sala Patria, ne vom putea bucura de prezența pe scena Filarmonicii a unor artiști brașoveni îndrăgiți de publicul brașovean. Violonistul Florin Ionescu-Galati și pianista Corina Ibanescu, sub bagheta dirijorului Ovidiu-Dan Chirilă, vor susține alături de Orchestra Simfonică un program de excepție.



W. A. Mozart – „Mica Serenadă” pentru orchestră de coarde KV 525, J. Haydn – Concert pentru vioară, pian și orchestră de coarde în Fa major Hob XVIII:6 și Fr. Schubert – Simfonia a V-a în Si bemol major D. 485 sunt lucrările ce fac parte din repertoriul serii.

Biletele se găsesc la Sala Patria, din B-dul 15 Noiembrie, nr. 50 A dar și pe www.bilet.ro. Costul unui bilet este de 30 Ron.



Dirijorul şi compozitorul braşovean Ovidiu Dan Chirilă şi-a început pregătirea muzicală la Liceul de Artă din Braşov. Dedicându-se cu pasiune artei dirijorale, el absolvă în anul 1984 Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, la clasa de compoziţie–dirijat orchestră, beneficiind de contactul cu muzicieni prestigioşi ca Tiberiu Olah (compoziţie), Constantin Bugeanu şi Iosif Conta (dirijat), Aurel Stroie (orchestraţie), Ştefan Niculescu (forme muzicale).

În anul 1991 a luat parte la Wiener Meister Kurse (Austria), la clasa de dirijat a profesorului Bruno Weil, directorul general al Operei din Duisburg. Între anii 1982 – 1985 participă la Festivalul „Tinerilor Dirijori” de la Buşteni, organizat de Uniunea Compozitorilor şi Criticilor din Asociaţia România.
Între anii 1991-1994 a beneficiat de o bursă de perfecţionare oferită de guvernul austriac, luând astfel parte la Cursurile de măiestrie din Mürzzüschlag, la clasele de dirijat ale maeştrilor Claudio Abbado, Richard Schumacher, Ernst Smole, Werner Tharichan şi Detlef Heusinger. În anul 1984, este numit dirijor şi şef al compartimentului orchestră la Teatrul Liric din Braşov, iar din 1996 devine directorul artistic şi dirijorul Filarmonicii din aceeaşi localitate.



Ovidiu Dan Chirilă a fost invitat permanent, între anii 1990-1991, la pupitrul orchestrei Operei de Stat din Chişinău; a dirijat orchestrele Filarmonicilor din Sibiu, Bacău, Târgu Mureş, Oradea, Arad, Constanţa, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea; a susţinut turnee simfonice în Republica Moldova (Chişinău), Austria (Viena, Graz, Klagenfurt), Ungaria (Szombathely), Grecia (Joannina, Pyrgos, Syros, Delphi, Paros), Japonia (Tottori). Repertoriul său dirijoral cuprinde numeroase lucrări ale genului simfonic şi de operă din toate epocile muzicale.

Compozitorul Ovidiu Dan Chirilă a creat sonate pentru pian, cvartete de coarde, lucrările pentru orchestră „Schiţe simfonice”, „Triptic”, „Presto”, baletele „Caligula” şi „Manifest pentru mileniul III” – cu care a obţinut în 1987 Premiul III la Concursul Naţional de Compoziţie. A fost nominalizat membru al Uniunii Compozitorilor din Germania – GEMA.
Alături de Orchestra Simfonică din Braşov, din 1996 a efectuat anual turnee în Germania. Împreună cu Filarmonica Braşov, dirijorul Ovidiu Dan Chirilă a realizat înregistrări pe CD cu importante pagini ale creaţiei muzicale universale: Sabin Păutza – Simfonietta, Carl Orff – Carmina Burana, Gustav Mahler – Simfonia a V-a, Antonio Vivaldi – ciclul de concerte Anotimpurile, W. A. Mozart – Concertul pentru oboi şi orchestră K.V. 314, Franz Liszt – poemul simfonic Preludiile.



Violonist virtuoz, Florin Ionescu-Galaţi s-a impus în viaţa muzicală românească drept unul dintre vârfurile generaţiei sale. Născut la Bucureşti, în anul 1970, a început studiul viorii la vârsta de patru ani, sub îndrumarea tatălui său, cunoscutul violonist şi dirijor I. Ionescu-Galaţi. Apariţia în public alături de Orchestra Naţională Radio, la vârsta de zece ani, cu concertul de vioară de Kabalevski, prevestea un talent neobişnuit ce avea să devină curând cunoscut.

A studiat la Şcoala de Muzică din Braşov cu profesorul Radu Hamzea şi a absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Ştefan Gheorghiu.
Este laureat al concursurilor internaţionale „Usti nad Orlici” (Cehoslovacia), „Dinu Lipatti” şi „George Enescu” (România), „Tibor Varga” (Elveţia), „Paganini” (Italia), „Wieniawski” (Polonia).



Cariera sa internaţională, începută în 1982, s-a derulat spectaculos în recitaluri şi concerte alături de ansambluri cunoscute ca: orchestrele simfonice de la Graz, Saarbrucken, Marsilia, München, Genova, Atena, Istanbul, Ankara, Izmir, Chişinău, orchestrele radio din Basel, Bucureşti, etc., în săli de renume din Europa, SUA şi Japonia, precum „Gasteig” şi „Herkule” din München, „Carnegie Hall” din New York, „Beethoven Halle” – Bonn, „Santory Hall” – Tokyo. În diverse formule camerale a colaborat cu Ayla Erduran, Viktor Pikaisen, Viktor Tretiakov, Lory Wallfisch, Valentin Gheorghiu.

A realizat înregistrări de referinţă pentru posturi de radio sau TV din Germania, Turcia, Franţa, Japonia, SUA. În ţara noastră artistului i s-a acordat Premiul Televiziunii Române (1996, 1997) şi Premiul Pro TV pentru participarea ca solist în concertul televizat co-producţie România-America, Marele Premiu al Uniunii Criticilor şi Interpreţilor români (1996), Premiul pentru promovarea muzicii româneşti în ţară şi în străinătate acordat de Uniunea Criticilor Muzicali (2002) și Cel mai bun solist al Anului 2002 în Turcia.



Pianista Corina Ibănescu s-a născut la Brașov într-o familie de intelectuali (tatăl doctor, mama profesoară), mari iubitori ai artelor, și a studiat pianul la Şcoala generală de muzică din orașul natal cu prof. Cornelia Orban și pianiștii Horia Cristian, și Gabriela Popescu. Și-a continuat studiile la Liceul de muzică „George Enescu” din Bucureşti sub îndrumarea renumitei profesoare Ludmila Popişteanu.
Este licenţiată -cu 10- a Conservatorului de Muzică “Ciprian Porumbescu din Bucureşti (specializarea pian, clasa prof. univ. Sandu Sandrin). A urmat cursuri de perfecţionare pianistică la Academia “Mozarteum” din Salzburg, Austria, sub îndrumarea celebrului pianist și dirijor, Carlo Zecchi. În prezent, este profesor universitar dr. la Universitatea „Transilvania” din Braşov, la catedra de pian a Facultății de Muzică şi profesor asociat la Liceul de Muzică “Tudor Ciortea” din acelaşi oraş, susținând master classes și workshopuri de pian în țară și în străinătate, fiind deasemenea invitată în juriile concursurilor naţionale şi internaţionale de la Braşov, Sibiu, Bacău, Bucureşti, Piatra Neamţ, Târgovişte, Iaşi, Suceava, Arad, Deva, Râmnicu Vâlcea, etc.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Fapt divers

FOTO. Accident pe Ocolitoarea Brașovului. Trafic bară la bară

Publicat

in

Circulația rutieră de pe Ocolitoarea Brașovului se desfășiară cu mare dificultate pe sensul de mers DN 1 – Giratoriul de la strada Lânii, din cauza unui camion răsturnat pe carosabil. Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, accidentul s-a produs în cursul orei 10.00, când, pe fondul neadaptării vitezei, șoferul a pierdut controlul vehiculului, care s-a răsturnat. De asemenea, în urma acestui incident, au fost înregistrate scurgeri de carburant.

La fața locului s-au deplasat echipaje ale ISU Brașov, dar și autospeciale necesare mutării mărfii din camion și eliberării carosabilului.

Citește mai departe

Investitii

Cu bani privați: Secția de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov se mută în Staționarul Tractorul. Cu bani publici: Clădirea în care funcționează acum Oncologia intră în reabilitare

Publicat

in

Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov va fi mutată din corpul B al Pavilionului Mârzescu în Staționarul Tractorul. Finanțarea va fi asigurată de Fundația Metropolis, din banii strânși inițial din donații pentru renovarea spațiilor din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, unde funționează în prezent „Oncologia”, proiect din care fundația s-a retras la începutul lunii februarie, după ce Consiliul Județean Brașov a anunțat că va reabilita întreaga clădire.

Pentru amenajarea Secției de Oncologie din Staționarul Tractorul, Fundația Metroplis are disponibilă, în prezent, suma de 565.000 de euro.

„Propunerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov este mutarea întregii activități de oncologie într-un alt spațiu – Pavilionul Tractorul – și reorganizarea completă a modului în care sunt tratați pacienții oncologici. Practic, nu mai vorbim doar despre niște saloane renovate, ci despre un model de tip «holding clinic și paraclinic», în care pacientul are acces, în același loc, la secție cu paturi, spitalizare de zi, ambulatoriu, farmacie, laborator clinic, radiologie și, foarte important, un compartiment de paliație, atât de necesar. Proiectul este însă mai mare decât cel de la Mârzescu. Mult mai mare. Și mai scump. Cu banii pe care îi avem nu putem moderniza toată secția. Avem nevoie, mai mult ca oricând, de sprijinul comunității din Brașov și al mediului de business local”, a declarat președintele Fundației Metropolis, Codin Maticiuc.

Clădirea Staționarului Tractorul este în proprietatea Municipiului Brașov, iar reprezentantul Fundației Metropolis a menționat că „echipa Fundației Metropolis a avut o întâlnire cu primarul Brașovului, George Scripcaru. Discuția a fost clară și directă, iar deschiderea pentru acest proiect există”.

În Staționarul Tractorul, pacienții cu afecțiuni oncologici vor avea acces și la alte specialități și vor beneficia de un suport medical mai complex decât au în prezent – medicină internă, ATI, investigații – fără ca pacientul să mai fie plimbat între clădiri sau chiar între spitale, așa cum se întâmplă acum.  

Inițiativa Metroplis rezolvă o problemă a Consiliului Județean Brașov

Proiectul Fundației Metropolis completează planurile Consiliului Județean Brașov, care urmează să reabiliteze Corpul B din Pavilionul Mârzescu. De altfel, administrația județeană brașoveană a anunțat că ministrul Dezvoltării, ministrul Cseke Attila, a emis Ordinul nr. 429/08.04.2026 care prevede includerea proiectului „Consolidare, modificare, reabilitare, reparare Corp B Mârzescu; extindere ieşire urgenţă” în Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS), finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

Lucrările la Corpul B al Pavilionului Mârzescu sunt estimate la 60.172.218 lei (cu TVA), iar durata de realizare în cazul fiecărui obiectiv este de 24 luni.

În prezent, în Corpul B al Pavilionului Mârzescu funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dar și spații ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase. În momentul începerii lucrărilor de reabilitare cele două unități medicale trebuie să elibereze spațiile, iar proiectul Fundației Metroplis rezolvă problema eliberării etajului ocupat de Oncologie.

Citește mai departe

Cotidian

ATENȚIE! Mai multe străzi din Brașov vor fi închise în timpul Paradei Junilor. RATBV va modifica traseele și graficele de circulație pentru mai multe linii de transport în comun

Publicat

in

Având în vedere că mâine, în Duminica Tomii, în centrul vechi al Brașovului se desfășoară  tradiționala Paradă a Junilor, Primăria Brașov a anunțat că vor fi instituite o serie de restricții de circulație. De asemenea, RATBV va modifica traseele și orarele de circulație pentru mai multe linii, astfel încât să asigure transportul brașovenilor și turiștilor în zonele de desfășurare a evenimentelor.

Coborârea Junilor în cetate va începe duminică, la ora 11.00, în Piața Unirii și vor parcurge traseul Piața Unirii – str. Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Prefectură – str. Republicii – Poarta Șchei – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon (unde va avea loc o petrecere câmpenească).  

Restricții de circulație – duminică, 19 aprilie:  

– Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;

– Ora 9:30 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu, str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;

– Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;

– Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor;

– Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii;

– Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiind permis doar pentru riverani;

– Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon;

– Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parcul Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe str. Vlad Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.

Modificări ale traseelor și orarelor mijloacelor de transport în comun:

duminică, 19 aprilie, va fi mărită capacitatea de transport pentru 13 linii RATBV, respectiv 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41;

– autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile, între orele 06.30 – 09.30;

– de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;

– începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;

– de la finalul paradei, aproximativ 13:30, până la ora 15:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor circula până în  Piața Unirii, apoi Pe Tocile, în funcție de ora de degajare a traseului;

– în intervalul orar 15:00-17:00, autobuzele liniei 50 vor circula Camera de Comerț – Pe Tocile, în funcție de degajarea traseului;

– în intervalul orar 17:00 – 19:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Piața Unirii;

– după ora 19:00 (coborârea junilor de la Pietrele lui Solomon) autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Tocile.

– între orele 10:45 și, aproximativ, 13:00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

– între orele 10:30 și 13:00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit;

– liniile 14, 24 și 28, între orele 10:30 și aproximativ 13:00, vor fi deviate pe sensul spre Livada Poștei pe străzile Avram Iancu – Al. I. Cuza, circulând doar până la stația „Astra” de pe strada Lungă, continuând apoi traseul obișnuit.

Citește mai departe

Trending