Ramai la curent!

Cotidian

Procedura de Parteneriat Public-Privat pentru autostrada Comarnic-Brașov va fi anulată. Ea fusese inițiată de Guvernul Dancilă

Publicat

in

Guvernul a dezbătut, joi, în primă lectură o ordonanță simplă prin care proiectele de autostradă A3 Comarnic – Brașov și A8 Tg. Neamț – Iași – Ungheni să fie preluate de la Comisia Națională de Prognoză care fusese însărcinată de guvernele PSD să le realizeze prin proceduri de Parteneriat Public Privat. „Proiectele vor fi preluate la nivelul ministerelor de resort și vor fi analizate pentru identificarea soluțiilor realizabile, realiste de finanțare”, a spus șeful Cancelariei, Ionel Dancă.



„A fost dezbătută în primă lectură o Ordonanță simplă a Guvernului pentru modificarea OUG privind Parteneriatul Public Privat și în acest sens vor fi, practic, modificate atribuțiile și funcțiile Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză în ceea ce privește procedurile de contractare a investițiilor în PPP în sensul în care procedurile aflate în derulare la nivelul CNSP se anulează. Vorbim de două proceduri: pentru autostrada Comarnic – Brașov și procedura pentru autostrada Tg. Neamț – Iași – Ungheni”, a spus șeful Cancelariei Guvernului, Ionel Dancă.

„Ambele [au fost] propuse în mod fantasmagoric de către fostul Guvern a fi realizate în PPP de către o instituție fără competențe, fără expertiză în domeniu, respectiv Comisia de Prognoză. Proiectele vor fi preluate la nivelul ministerelor de resort și vor fi analizate pentru identificarea soluțiilor realizabile, realiste de finanțare”, a spus Dancă.



Şeful Executivului, Ludovic Orban, a aprobat discutarea în şedinţă de Guvern a proiectului de act normativ la propunerea şefului Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă dar a precizat că o decizie poate fi luată numai după discuții cu miniștrii de linie.

Premierul şi-a dat acordul pentru introducerea pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern, dar a precizat că aprobarea necesită o discuţie cu miniştrii de linie.

„Aici lucrurile sunt foarte clare, accept introducerea, dar nu o adoptăm acum pentru că vreau, împreună cu miniştrii care au în portofoliu astfel de proiecte în mod natural, că ele au fost luate de la Ministerul Transporturilor, de la Ministerul Economiei, de la ministere care trebuiau să deruleze ei astfel de contracte şi aveau competenţa şi calitatea să o facă, aş vrea să şi stabilim care este planul de acţiune pe fiecare din proiectele respective odată cu preluarea de către ministerele de linie”, a declarat Orban.



Dancă a explicat că este un „prim pas” pentru deblocarea celor două proiecte de infrastructură mare.

„Este un prim pas pentru deblocarea acestor proiecte, pentru că, atât proiectul pentru autostrada Comarnic-Braşov, cât şi cel pentru autostrada Târgu Neamţ-Iaşi, soluţia aleasă era sortită eşecului încă de la început, aşa cum, de altfel, am avertizat şi noi de mai multe ori. (…) Pur şi simplu a fost o soluţie de a le îngropa încă din stadiul de pregătire a proiectelor, în loc să fie demarate proceduri pentru găsirea unor surse de finanţare, fie din fonduri externe nerambursabile sau naţionale care să ducă la realizarea acestor proiecte. Şi, aşa cum aţi spus, ministerele de resort vor veni cu soluţii în acest sens”, a mai declarat şeful Cancelariei.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending