O femeie în vârstă de 86 de ani a decedat, într-un incendiu care a cuprins ieri un apartament de pe strada Avram Iancu din municipiul Brașov. Femeia a rămas blocată în apartament, până au ajuns pompierii.
Din primele date, focul ar fi pornit de la o țigară uitată aprinsă. La apartamentul de pe str. Avram Iancu ai intervenit două autospeciale cu apă și spumă ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brasov, apelat la numărul unic 112, plus două echipaje UPU-SMURD. Bătrâna rămasă în casă nu a mai putut fi salvată însă. Cea de a doua persoană a reușit să iasă și deși a suferit o intoxicație cu fum, a refuzat deplasarea la spital.
„La fața locului s-au deplasat două echipaje cu apă și spumă și două echipaje SMURD. Când au ajuns forțele de intervenție, incendiul se manifesta cu flăcări mari, arderea fiind generalizată. S-a intervenit pentru stingerea incendiului și s-au format echipe de căutare și salvare a persoanelor surprinse de incendiu”, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, mr. Ciprian Sfreja.
Accesul s-a făcut cu dificultate din cauza autoturismelor parcate, care au blocat unul dintre sensurile de deplasare, a adăugat reprezentantul ISU Brașov.
Fii primul care comentează