Ministrul Mediului acuză „greaua moștenire” în cazul infrigementului pentru tăierile ilegale. Dar… nimic despre desființarea Gărzii Forestiere

Cel puțin pe hârtie, Garda Forestieră era o instituție al cărei rol era de a combate tăierile ilegale de lemn, numai că anul trecut, în 30 decembrie, printr-o Ordonanță de Urgență, instituția a fost, practic, desființată, prin modificarea actului normativ din anul 2015, prin care a fost înființată această instituție.  

Zilele trecute, România a fost anunțată că este în procedură de infrigement  pentru tăierile ilegale de pădure.  Ministrul Mediului, Costel Alexe, a reacționat, afirmând că nu s-a făcut nimic din 2016 până acum pentru stoparea tăierilor masive de păduri. Mai mult, la vârful ministerului s-ar fi aflat oameni care au lucrat în favoarea defrișărilor ilegale, spune ministrul.

Alexe a arătat că prima atenționare din partea CE a venit în 2016, în luna noiembrie. La acea vreme se afla încă în funcție guvernul Cioloș. Au urmat avertismente și pentru guvernele PSD care s-au succedat la Palatul Victoria, dar care, potrivit ministrului liberal, nu au luat măsuri.

Ne aflam in luna febrie, la două luni de când partidul ministrului Alexe a decis să desființeze Garda Forestieră. Cu toate astea, ministrul nu a spus absolut nimic despre măsurile luate de Guvernul din care face parte, în ceea ce privește Garda Forestieră. De altfel, în această perioadă legea este în Senat, primind aviz negativ din partea Comisiei de Mediu. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.