Transportul metropolitan nu ajunge de la 1 martie în Tărlungeni. Primăria Tărlungeni nu vrea să plătescă un „RAT obosit” ci un „Harap Alb”

Planificată pentru 1 martie, introducerea transportului metropolitan în Tărlungeni s-a amânat pe termen nelimitat. Nu va ajunge prea curând nici la Zărnești sau Hălchiu. Cauza a fost anunțată joi de primarul comunei Tărlungeni, Severius Beșchea: RATBV nu are autobuze. 

„În 26 februarie am avut o discuţie cu Nicolae Spinean, director de exploatare la RATBV. L-am rugat să îmi comunice când va fi introdusă linia  Braşaov – Tărlungeni. El mi-a spus clar: «Nu suntem pregătiţi astăzi să preluăm Tărlungeniul». L-am rugat să îmi spună când, iar el mi-a răspuns că vor veni la Braşov autobuzele electrice şi troleibuzele, după care cele Diesel vor fi alocate transportului metropolitan. Este trist pentru mine, că le-am promis cetăţenilor un lucru: de mărţişor eu trebuia să intru cu autobuze noi în Tărlungeni, chiar dacă subvenţionam activitatea. Acest lucru nu se va întâmpla pentru că operatorul de transport nu este pregătit. Noi am prevăzut în bugetul local pe anul 2020 suma de 600.000 de lei, pentru susţinerea transportului metropolitan”, a declarat primarul. 

 Transport metropolitan, dar nu oricum

După ce operatorul privat, Transbus Codreanu, a beneficiat de o ordonanță de urgență prin care s-au prelungit licențele de transprt pentru firmele private, acesta început să intre în „jocul concurenței”. A început să introducă pe traseu autocare, nu noi, dar mai bune decât vechile autobuze, spune Beșchea. În alte localități „vânează” clienții RATBV, plecând cu cinci minute înainte de autobuzele de pe liniile metropolitane. De altfel, acest „joc” a fost invocat de Beșchea, care a precizat că nu este dispus să subvenționeze transportul metropolitan dacă acesta nu este asigurat cu autobuze noi. 

Edilul a spus că, după operaționalizarea liniei metropolitane, lunar, RATBV va emite factura către Primăria Tărlungeni. 

„Este firesc, din moment ce RATBV este o societate comercială, patronată de Primăria Braşov. Când primesc factura, scad încasările de la cetăţeni şi suport diferenţa. Or, eu nu vreau să fac lucrul acesta. Am înţeles că la Codlea, pe luna trecută au de plată aproape 100.000 de lei, ceea mi se pare foarte mult. Cu banii ăştia mai bine cumpăr trei autobuze noi şi merg cu ele la RATBV, pentru a solicita să devin acţionar cu X%, iar ei să folosească aceste mijloace de transport pe ruta Braşov – Tărlungeni. Sau caut alte soluţii pentru îmbunătăţirea transportului”, a mai spus primarul.

Practic, revendicarea primarului este ca pe traseul Brașov – Tărlungeni să circule autobuze noi, cu aer condiționat și încălzire, altfel preferă ca pe traseu să rămână Codreanu, care nu beneficiază de subvenții de la bugetul local. 

 „Când am aderat la Asociaţia Metropolitană de Transport, am mers în faţa Consiliului Local şi am spus: «Nu vine Harap Alb la Tărlungeni, dar vom avea aer condiţionat vara şi căldură iarna». Când ajunge transportul metropolitan în zonă trebuie să se vadă clar diferenţa dintre operatorul privat şi RATBV. Chiar dacă pierd primăria, nu voi avea o problemă. Decât să plătesc un autobuz care merge gol, mai bine mă duc acasă. Nu ne dorim la Tărlungeni un RATBV obosit”, a mai spus Beșchea, care a precizat că a discutat această temă și cu primarul Brașovului, George Scripcaru, de la care a aflat că sunt șanse ca situația să se îmbunătățească după de în Brașov vor ajunge autobuzele electrice și troleibuzele. 

 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.