Brașovul are deocamdată doar 4 paturi de ATI pentru cazurile grave de COVID-19. Restul până la 22 sunt în curs de amenajare

Județul Brașov pune la dispoziție 22 de paturi de ATI pentru cazurile grave de COVID-19. Deocamdată, majoritatea sunt în curs de amenajare, în spitalele care dispun de secții cau compartimente de anestezie și terapie intensivă.  

Porivit unor precizări făcute de Direcția de Sănătatea Publică Brașov, fiecare dintre spitatele care dețin paturi de ATI trebuie să pună la dispoziție pentru tratarea cazurilor de COVID-19, 10% dintre acestea, așa cum a cerut Ministerul Sănătății, printr-o dispoziție. 

În acest context, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov dispune de 20 de paturi ATI, astfel încât a pus la dispoziție 2 paturi ATI echipate complet pentru COVID-19.  Acestora li se adaugă 2 paturi ATI echipate, aflate la Spitalul Municipal Făgăraș, tot pentru cazuri de COVID-19. Cele 4 sunt pregătite în acest moment, să preia cazurile grave. 

La Spitalul de Boli Infecțioase Brașov se vor activa 8 paturi ATI pentru cazuri de COVID-19, necesarul pentru echiparea acestora fiind transmis Ministerului Sănătății.  La Spitalul de Pneumoftiziologie Brașov s-a început amenajarea, într-unul dintre pavilioane, a unor spații cu paturi ATI dedicate cazurilor COVID-19.  Potrivit DSP, este vorba de zece locuri. Amenajarea acestor spații se face cu fonduri de la Consiliul Județean Brașov, echipamentele necesare urmând a fi asigurate de Ministerul Sănătății.

În prezent, la Brașov în județul Brașov, 83 de persoane se află în carantină, iar 904 persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu. La ultima raportare, de ieri, erau confirmate 14 cazuri. 

De precizat este faptul că pe paturile de ATI destinate cazurilor de COVID-19 vor ajunge doar acei pacienți aflați în stare gravă, care au nevoie de intubare. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.