FOTO. Atleții brașoveni, două medalii la „Naționalele“ de sală de la București!

Campionatele Naționale de atletism în sală pentru seniori și tineret s-au desfășurat în acest weekend, la București, în Sala „Ioan Soter”. Brașovul a avut doi reprezentanți în competiție, ambii antrenați de Horațiu Calfa și ambii reușind să obțină locuri pe podium.

Astfel, Radu Costache, legitimat la CS Țara Bârsei 2011 Brașov, a devenit vicecampion național în proba de „60 de metri garduri”, la categoria „Tineret”, cu timpul de 8.29 secunde.

 

„Sunt bucuros să închei acest sezon în postura de vicecampion national. Este un rezultat care mă face să privesc cu încredere spre viitor!”, a spus Radu Costache.

De asemenea, sportiva Adina Cîrciogel, legitimată la LPS Brașov, a cucerit medalia de bronz la proba de „400 metri plat”, tot a categoria „Tineret”, cu o cursă de 56.65 secunde.

„Mă bucur pentru rezultat, mai ales fiind vorba despre un record personal în sala de la București! Pe de altă parte, sunt puțin nemulțumită de abordarea cursei! Sper ca pe viitor să am puțin mai mult curaj și să pot arăta nivelul la care sunt cu adevărat. Aștept sezonul de vară și sper să îmi pot realiza baremul pentru calificarea în Campionatele Mondiale”, a precizat și Adina Cîrciogel.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.