Înscrierea în clasa pregătitoare 2020-2021. Inspectoratul Școlar Brașov se răzgândește și schimbă procedura de repartizare a elevilor

​Inspectoratul Școlar din Brașov revine asupra procedurii de repartizare în clasele pregătitoare, după ce săptămâna trecută anunța că recomandarea Ministerului Educației potrivit căreia înscrierea la clasa pregătitoare să se facă după un algoritm clar dinainte stabilit nu este obligatorie pentru școli. Acum, noua procedură arată că toți elevii înscriși într-o școală vor fi ordonați strict alfabetic, realizându-se două liste pe categorii de gen, la care se adaugă, în vederea distribuirii echilibrate în clase a elevilor cu CES ( pentru care au fost depuse la dosar documente doveditoare), a treia listă.

În procedură se arată că la repartizarea de la nivelul județului Brașov toți directorii școlilor care au mai mult de o clasă pregătitoare, vor fi prezenți la ședința de extragere privind constituirea acestor clase. Copiii înscriși vor fi extrași dintr-un bol prin bilete numerotate.

„Tragerea la sorți, a fiecărui copil, se realizează prin extragerea dintr-un bol a unui număr cuprins între 1 și numărul maxim de băieți/ fete copii CES de la unitatea din județ cu cel mai mare de elevi înscriși. Astfel, în toate școlile participante, va fi repartizat în clasa pregătitoare A elevul care corespunde primului număr din bol, în clasa pregătitoare B elevul corespunzător celui de-al doilea număr din bol s.a.m.d. până la epuizarea tuturor biletelor din prima categorie/ bol. La fel se va proceda pentru cea de-a doua și cea de-a treia categorie”, se arată în procedura de la Brașov.

În cazul în care sunt elevi gemeni sau tripleți părinții trebuie să precizeze de la început dacă doresc ca cei mici să învețe în aceeași clasă.

„În cazul copiilor gemeni/tripleți, părintele/ tutorele legal depune o declarație la unitatea de învățământ la care s-au înscris copiii, prin care se precizează dacă dorește repartizarea fraților în aceeași clasă sau în clase diferite. În situația în care părintele/ tutorele legal dorește înscrierea în aceeași clasă , aceștia vor fi repartizați în clasa în care a fost distribuit primul dintre frați și se va elimina un bilet din bolul categoriei respective”, se mai arată în document.

Inspectoratul Școlar din Brașov precizează că asigurarea transparenței constituirii formațiunilor de elevi în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2020-2021 se va realiza prin monitorizare audio-video.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.