Copiii de grădiniţă şi elevii din clasele I-IV, a VIII-a şi a XII-a se întorc la clasă. Primarul Coliban, pe FB: „Suntem pregătiți pentru revenirea elevilor în şcoli”

Grădiniţele şi şcolile din municipiul Braşov vor începe la data de 8 februarie în scenariu hibrid, respectând astfel o decizie a Ministerului Educaţiei, conform căreia, doar în localităţile cu incidenţă sub 1,5/1000 a cazurilor de COVID se pot relua cursurile cu toţi elevii la clase. Pentru localităţile în care incidenţa este peste 1,5 dar sub 3/1000, aşa cum este cazul Braşovulu, intrat de azi în scenariul galben, cursurile se vor desfăşura în sistem hibrid. Aşadar, doar copiii de grădiniţă vor merge zilnic la unităţile de învăţământ, şi copiii din clasele primare, precum şi cei din anii terminali – respectiv clasa a VIII-a şi clasa a XII-a. 

Primarul Braşovului, Allen Coliban, s-a întâlnit ieri cu Inspectorul Șef al Inspectortului Școlar Județean, Ovidiu Tripșa, pentru a pune la punct detalii legate de deschiderea școlilor începând cu 8 februarie. Aşa cum ne-a obişnuit, şi de această dată „primarul Facebook“ a anunţat această întâlnire de larg interes, doar pe reţelele sociale, deşi întrebarea pe această temă i-a fost transmisă de jurnlişti şi pe canalele oficiale ale primăriei. El a scris pe Facebook marţi: 

„În așteptarea deciziei Guvernului legată de deschiderea școlilor, astăzi am avut o întâlnire cu domnul profesor Ovidiu Florin Tripșa – inspector școlar general al IȘJ Brașov. Ne-am asigurat că municipiul este pregătit pentru deschiderea școlilor în siguranță și am stabilit palierele de acțiune unde poate interveni Primăria pentru a susține acest proces. Suntem în strânsă legătură cu Direcția de Sănătate Publică, Prefectura și Inspectoratul Școlar, astfel încât prin această muncă de echipă să putem asigura dreptul la educație al elevilor și, în același timp, să ținem sub control pandemia de Covid-19“.

De asemenea, primarul a declarat la Digi 24 că are în vedere „o plajă de acțiuni proactive“, cum ar fi deschiderea unui centru special de vaccinare exclusiv pentru profesori și testarea elevilor prin cabinetele școlare.   Coliban a menționat, de asemenea, că este vital să urmăm păreri fundamentate științific, provenite din lumea medicală:

„Trebuie să continuăm sa fim responsabili, să ne uităm către medici, epidemiologi și politicul să ia decizii în funcție de ce spun specialiștii. Noi suntem pregatiți să aplicăm scenariile care au fost elaborate de la centru, raportate la incidențele de infectare”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.