Specialiștii BERD au revenit la Brașov pentru spitalul regional. „În 5-6 luni vom avea Studiul de Fezabilitate de la care pornim“

Specialiștii BERD au revenit la Brașov pentru proiectul spitalului regional. „În 5-6 luni vom avea Studiul de Fezabilitate de la care pornim“

Specialiștii Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare au revenit ieri la Brașov pentru o întâlnire cu grupul de lucru format pentru implementarea spitalului regional. Discuția dintre autoritățile locale, echipa de consultanți și reprezentantul BERD în România, Venera Vlad, a fost, în fapt o video-conferință în care au fost implicați și specialiști din Anglia dar și reprezentanții Ministerului Sănătății. Potrivit reprezentantei BERD, venera Vlad, această întâlnire a fost una menită să pună în ordine datele de până acum, astfel încât echipa de consultanți să pornească realizarea Studiului de Fezabilitate. „În cinci-șase luni vom avea Studiul de Fezabilitate și vom ști de unde pornim“, a declarat Venera Vlad.

Una dintre temele de clarificat ieri a fost cea a beneficiarilor cărora li se adresează viitorul spital regional de la Brașov. Și asta pentru că proiectul de ordin de ministru lansat în dezbatere publică de Sorina Pintea, în ultimele zile ale  

„Acum se lucrează la studiul de fezabilitate al spitalului. De aceea va trebui să rezolvăm clar problema arondării şi a adresabilităţii. La Ministerul Sănătăţii există o viziune îngustă, însă noi vrem să aducem în atenţie că la Braşov sunt foarte mulţi vizitatori, iar unii dintre ei au nevoie de servicii medicale și aceştia trebuie luaţi în calcul pentru proiectarea spitalului. De asemenea, Aeroportul Braşov va genera un flux foarte mare de persoane, care, la fel, trebuie luate în calcul. Avem şi studiul Băncii Mondiale, din care rezultă că Braşovul este un «oraş magnet», ceea ce înseamnă că se va dezvolta foarte mult în următorii ani. Mai mult, dincolo de Braşov, Covasna şi Harghita trebuie să luăm în calcul şi Valea Prahovei, ca şi adresabilitate. Toate aceste detalii trebuie puse la punct de noi, împreună cu cei de la Ministerul Sănătăţii. Totodată, să nu uităm că avem Facultate de Medicină din cadrul Universităţii Transilvania, care trebuie să îşi pregătească strategia educaţională pentru următorii ani, astfel încât să acopere specialităţile noului spital”, a declarat primarul George Scripcaru.

Ministerul Sănătății consideră că arondarea Harghitei la spitalul regional Brașov nu ar fi fezabilă

Deocamdată, din discuțiile purtate la Ministerul Sănătății, se pare că specialiștii de acolo consideră că arondarea județului Harghita la viitorul spital regional Brașov nu ar fi fezabilă. 

„Ei nu ţin cont de toate aspectele identificate de noi. În aceste condiţii, împreună cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Braşov şi cu cei de la «Statistică» noi trebuie să le prezentăm în detaliu. Practic, noi trebuie să prezentăm datele referitoare la numărul de beneficiari ai acestui spital. Cei de la Ministerul Sănătăţii or nu ştiu, or nu vor să ia în calcul toate aceste detalii. Studiul de fezabilitate pentru proiectul spitalului trebuie realizat pornind de la datele pe care le susţinem noi, care să fie preluate şi de către Ministerul Sănătăţii“, a declarat George Scripcaru.

Următoarele dinscuții concrete despre Spitalul Regional Brașov vor avea loc în cinci-șase luni, atunci când va fi gata studiul de fezabilitate. Până atunci, autoritățile locale și naționale ar trebui să facă front comun pentru a introduce acest proiect în strategia națională de Sănătate. Potrivit secretarului de stat de la Ministerul Dezvoltării, Mihai Veștea, acest lucru ar face posibilă inclusiv atragerea unei finanțări europene pentru acest proiect. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.