Ramai la curent!

Cotidian

Cancelaria Prefectului Județului Braşov spune că Mariana Câju vine cu „acuze proferate în mod iresponsabil”

Publicat

in

După ce președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal „Dr. Aurel Tulbure” Făgăraș i-a reproșat prefectului Cătălin Văsii, președintelui Consiliului Județean Brașov și fostului șef al DSP Brașov, Anca Bertea ca au propus transformarea unității din Făgăraș în spital suport pentru COVID-19, Prefectura a reacționat. Răspunsul Prefecturii a venit prompt, așa cum nu ne-am fi așteptat in această perioadă tinând cont de modul în care autoritățile comunica infornații (mult mai) importante în aceste zile. 

Mai exact, printr-un comunicat semnat „Cancelaria Prefectului – județul Brașov”,  declarațiile Marianei Câju sunt catalogate drept „acuze proferate în mod iresponsabil”.

După această introducere, Cacelaria a precizat că  prefectul județului Brașov, Cătălin Văsii, nu a propus niciodată ca Spitalul Municipal „Dr. Aurel Tulbure” Făgăraș să fie desemnat drept spital suport COVID, explicând faptul ca „o asemenea propunere de ordin medical nu intră în atribuțiile Instituției Prefectului” .

„În data de 24.03.2020, ministrul Sănătății de la acea vreme a organizat o videoconferință cu conducerile Direcțiilor de Sănătate Publică din țară, în care a transmis că trebuie identificate și propuse ministerului unități, în fiecare județ, care să devină spitale suport COVID-19. În aceeași zi, la propunerea prefectului Mihai-Cătălin Văsii, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a adoptat Hotărârea nr. 8/24.03.2020, privind constituirea Comisiei de Coordonare Medicală pentru Situații de Urgență COVID-19 a județului Brașov, formată din experți în gestionarea medicală a situațiilor de urgență”, se arată în comunicat.

Conform aceluiași document, în seara de 24.03.2020, împreună cu membrii acestei Comisii, conducerea Direcției de Sănătate Publică Brașov a făcut o analiză și a înaintat Ministerului Sănătății propunerile pentru spitalul suport COVID-19 din județul Brașov, pe listă figurând Spitalul CF Brașov (specialități medicale), Pavilionul Tractorul al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov (specialități chirurgicale și ATI), Pavilionul Central al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, spațiu complet separat de restul circuitelor unității sanitare – pentru pacienții COVID-19 cu infarct miocardic.
„În concluzie, desemnarea Spitalului Municipal Făgăraș drept spital suport COVID este o decizie a Ministerului Sănătații, iar acuzele d-nei președinte al Consiliului de Administrație al acestui spital aduse prefectului județului Brașov nu au nici un corespondent în realitate”, se mai arată în comunicat. 

A ajuns lista de propunei la București? 

Pe de altă parte, în videoconferință de presă și Mariana Câju a amintit de această listă, precizând ca i-a fost transmisă pe WhatsApp de prefect.

„Prefectul m-a asigurat că spitalul din Făgăraș nu este pe listă”, a declarat Câju, care susține ca la București nu a ajuns această listă. â

De asemenea, în aceeași tele-conferință de presă, ea a spus ca înainte de a demisiona, ministrul Sănătății, Victor Costache, a organizat o videoconferință cu autoritățile din județul Brașov.

„La acele discuții, Spitalul Municipal Făgăraș a fost reprezentat de manager, care a prezentat atunci argumentele pentru ca splitalul nostru să nu fie unitate suport pentru COVID-19. Atunci, ministrul a spus ca această problemă trebuie rezolvată la nivel local, apoi a demisionat”, a mai declarat Câju. 

Cotidian

Piedone scapă definitiv de controlul judiciar: Curtea de Apel Brașov respinge contestația DNA

Publicat

in

Fostul președinte al ANPC, Cristian Popescu Piedone, scapă definitiv de măsura controlului judiciar, după ce Curtea de Apel Brașov a respins contestația DNA și a menținut decizia Tribunalului Brașov de revocare a măsurii preventive.

Curtea de Apel Brașov a decis definitiv, pe 1 aprilie 2026, că măsura controlului judiciar nu mai poate fi menținută în cazul lui Piedone.

Potrivit minutei instanței, judecătorii au respins ca nefondată contestația formulată de DNA – Serviciul Teritorial Brașov împotriva încheierii pronunțate în 27 martie 2026 de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Brașov, menținând astfel soluția anterioară. De asemenea, instanța a stabilit că cheltuielile judiciare avansate de stat în cadrul contestației rămân în sarcina acestuia, iar hotărârea este definitivă.

Prin această decizie, Curtea de Apel Brașov confirmă integral hotărârea Tribunalului Brașov, care dispusese deja revocarea măsurii controlului judiciar.

Reamintim că, în 27 martie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Brașov a decis revocarea măsurii. Conform minutei, instanța „revocă măsura controlului judiciar adoptată faţă de inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, prin ordonanţa procurorului din data de 22.07.2025”. Hotărârea a fost pronunțată în baza dispozițiilor Codului de procedură penală privind verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară, instanța apreciind că nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru menținerea restricțiilor.

Cristian Popescu Piedone a fost acuzat în iulie 2025 că ar fi pus la dispoziția unui operator economic informații nedestinate publicității, înainte să meargă în control. Operatorul economic în cauză este un hotel din Sinaia, care urma să fie vizitat de inspectorii ANPC. Cristian Popescu Piedone ar fi anunțat reprezentanții hotelului respectiv despre acest contol, astfel încât la venirea inspectorilor totul să se prezinte în bune condiții.

Hotelul respectiv este deținut de fostul liberal Dan Radu Rușanu, fostul șef al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) în perioada 2013 – 2014 și parlamentar PNL în perioada 2000-2013.

Citește mai departe

Cotidian

Suspiciuni de integritate în rândul angajaţilor ANAF. Verificări interne privind o posibilă neconcordanţă în cazul stocurilor de bunuri confiscate sau sechestrate

Publicat

in

De

Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã (ANAF) anunţă că a declanşat verificări interne în rândul angajaţilor, în urma unor suspiciuni de integritate a acestora. Potrivit ANAF, aceste controale interne vizează o posibilă neconcordanţă în privinţa stocurilor de bunuri confiscate sau sechestrate.

„Orice comportament neadecvat sau care contravine normelor legale şi etice la nivelul instituţiei va fi sever sancţionat. În situaţia în care suspiciunile vor fi confirmate, vom dispune toate mãsurile necesare, în mod ferm şi transparent”, afirmă Adrian Nica, preşedintele ANAF, citat de news.ro.

Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã (ANAF) anunţã cã, în urma unor verificãri preliminare şi a unor sesizãri interne, au fost identificate indicii privind posibile comportamente neconforme şi suspiciuni de naturã a afecta integritatea unor angajaţi ai instituţiei.

În acest context, ANAF a demarat o serie de activitãţi de monitorizare şi analizã internã, în vederea clarificãrii situaţiilor semnalate.

„Practic, este vorba despre o aliniere a stocurilor de bunuri confiscate/sechestrate faptic cu situaţia scripticã (evidenţiatã în bazele de date), acţiune ce are ca scop transparentizarea acestora pentru valorificarea pe platformã”, precizează sursa citată.


Potrivit aceleiaşi surse, în situaţia în care vor exista diferenţe majore şi nejustificate, vor fi iniţiate controale de integritate, în conformitate cu prevederile legale şi procedurile interne aplicabile.

„Orice comportament neadecvat sau care contravine normelor legale şi etice la nivelul ANAF va fi sever sancţionat. În situaţia în care suspiciunile vor fi confirmate, vom dispune toate mãsurile necesare, în mod ferm şi transparent” declarã Adrian Nica, preşedintele ANAF.


ANAF îşi reafirmã angajamentul pentru respectarea principiilor de integritate, legalitate şi profesionalism în exercitarea atribuţiilor sale.

Citește mai departe

Cotidian

Un nou traseu RATBV: Linie interioară în Vama Buzăului

Publicat

in

De

RATBV va opera de mâine, 2 aprilie 2026, un nou traseu metropolitan, cu indicativul 541, care va deservi un traseu configurat exclusiv pe raza comunei Vama Buzăului, între capetele de linie Vama de Sus și Buzăielul de Sus, cu un microbuz electric pus la dispoziția societății noastre de Primăria din localitate.

Traseul cu numărul 541 are o lungime totală de 22,2 km, ce vor fi parcurși în 48 de minute de câte patru ori în zilele lucrătoare și de câte trei ori în zilele de sâmbătă și duminică. Detaliat pe străzi, traseul liniei metropolitane 541 va fi următorul:

Dus: Vama de Sus – Str. Principală (DC 49A) – DC 49 –  Buzăielul de Sus;

Întors: Buzăielul de Sus – DC 49 – Str. Principală (DC 49A) – Vama de Sus.

În documentația aprobată de Asociația de Transport Brașov, se prevăd următoarele stații pentru traseul 541:

Dus: Vama de Sus – Pensiunea Alina – La Vlad – Primăria Vama Buzăului – Complex Cultural –Buzăiel Intrare – Pod Buzăiel – Aldești – Școala Buzăiel – Biserica Ortodoxă Buzăiel – Podar – Popica – Furnicar – Pod Budileni – Filip – Buzăielul de Sus;

Întors: Buzăielul de Sus – Filip – Pod Budileni – Furnicar – Popica – Podar – Biserica Ortodoxă Buzăiel – Școala Buzăiel – Aldești – Pod Buzăiel – Buzăiel Ieșire – Complex Cultural – Primăria Vama Buzăului – La Vlad – Pensiunea Alina – Vama de Sus. 

Tariful aplicabil pentru linia 541 este de 6 lei pentru un pachet 2 călătorii PERIURBAN Vama Buzăului, cu o valabilitate de 60 de minute/călătorie. Orarul de circulație al noii linii va fi afișat pe site-ul www.ratbv.ro, în secțiunea ”Trasee și orare”, precum și în toate stațiile de pe traseu.

Plecări din Vama de Sus: zile lucrătoare – orele 04.18; 09.05; 14.05; 17.50. Zile de sâmbătă și duminică – orele 04.18; 09.20, 17.10.

Plecări din Buzăielul de Sus: zile lucrătoare – orele 04.43; 09.30; 14.30; 18.15. Zile de sâmbătă și duminică – orele 04.18; 09.20; 17.10.   

Linia 540 îți schimbă orarul

Tot de mâine, 2 aprilie 2026, se va modifica programul de circulație al liniei metropolitane 540,  Brașov (terminal Gara Brașov) – Vama Buzăului (capăt de linie Vama de Sus), pentru a se asigura o sincronizare cu traseul 541. Potrivit noii configurații a orarului, vor fi efectuate plecări în zilele lucrătoare după următorul program:

Terminal Gara Brașov: 07.40; 13.35; 16.19; 20.30; 

Capăt linie Vama de Sus: 05.20; 10.00; 15.00; 18.40.   

Pentru evitarea oricărei confuzii noul orar de circulație al liniei 540 va fi afișat pe site-ul www.ratbv.ro, în secțiunea ”Trasee și orare”, precum și în toate stațiile de pe traseu.  

Citește mai departe

Trending