Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie Brașov a primit primul pacient COVID-19

Cel de-al treilea spital din Brașov destinat bolnavilor cu „gripa COVID”, respectiv cel din Brașov a primit în cursul nopții de miercuri spre joi primul pacient. Anunțul a fost făcut de managerul spitalului, dr. Nicușor Bîgiu, care a precizat că în acest moment starea pacientului este stabilă.

„Pacientul este în medicație conform ghidului. Deocamdată el este stabil, însă, așa cum se poate întâmpla în cazul acestor pacienți, există și riscul ca starea să se agraveze”, a declarat Bîgiu.

Reamintim că la Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie, în pavilionul central au fost amenajate 141 de locuri pentru pacienții cu COVID-19.   

Celelalte spitale unde sunt internate persoanele cu noul coronavirus sunt Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Spitalul de Pneumoftiziologie și un sector ATI din Spitalul Clinic de Urgență Brașov (doar cazurile grave). 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.