Ramai la curent!

Cotidian

Credincioșii vor putea mearge la biserică. BOR anunță regulile pentru slujbe, botezuri, cununii

Publicat

in

​Credincioşii vor putea merge la biserici, după 60 de zile de stare de urgenţă, dar trebuie să respecte anumite reguli de distanţare socială. Biserica le recomandă vârstnicilor să rămână acasă. De asemenea se vor face botezuri şi cununii, cu un număr limitat de persoane. Iată ce îndrumări transmite Patriarhia Română către unităţile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din ţară, privind accesul credincioşilor ortodocşi în lăcaşurile de cult, în cimitire, şi participarea lor la slujbe.

În urma consultării cu Guvernul României, Patriarhia Română transmite următoarele îndrumări către unităţile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din ţară, privind accesul credincioşilor ortodocşi în lăcaşurile de cult, în cimitire, şi participarea acestora la sfintele slujbe:

I. Accesul credincioşilor în lăcaşurile de cult

1. Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi spovedanie, vor respecta distanţa de 2 m, aşteptând pe un singur rând. Distanţa de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.

2. Se recomandă vârstnicilor, persoanelor cu probleme majore de sănătate şi persoanelor din grupele cu risc sporit să rămână acasă în timpul săvârşirii slujbelor publice. Aceste persoane sunt rugate să meargă la biserică înainte sau după slujbele liturgice săvârşite în aer liber, pentru a se ruga individual, spovedi şi împărtăşi cu Sfintele Taine, în lăcaşul de cult, după un orar stabilit în prealabil de comun acord cu preotul paroh.

3. Persoanele având COVID-19, persoanele care prezintă simptome de infecţie, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au intrat în contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului (online). Spovedirea şi Împărtăşirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.

4. De asemenea, nu se permite accesul în lăcaşul de cult a persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

5. Ordinea, disciplina, igiena şi respectarea acestor măsuri vor fi asigurate prin angajaţi sau voluntari desemnaţi ai bisericii respective.

6. La Sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători, săvârşite în aer liber, lângă lăcaşul de cult, pot participa şi credincioşii mireni.

7. La slujbele săvârşite în afara lăcaşurilor de cult, distanţa între credincioşi va fi de 2 m în orice direcţie.

8. Folosirea măştilor de protecţie este obligatorie pentru toţi participanţii la slujbe, cu excepţia slujitorilor bisericeşti care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.

9. Lăcaşurile de cult vor fi deschise zilnic credincioşilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoţii slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtăşania individuală şi citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe. Astfel, se va evita aglomeraţia credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.

10. Spovedania credincioşilor şi citirea unor rugăciuni pentru aceştia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. Atât preotul duhovnic, cât şi credinciosul care se spovedeşte vor utiliza mască de protecţie şi vor menţine distanţa fizică sanitară de 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorităţii bisericilor şi caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul şi penitentul. Dezlegarea oferită de preotul duhovnic se pronunţă de la distanţă, fără atingerea penitentului.

11. Sfânta Taină a Botezului şi Sfânta Taină a Cununiei se vor săvârşi în lăcaşul de cult cu un număr de maximum 16 participanţi (slujitorii bisericeşti, primitorii Tainei, părinţii acestora şi naşii). Aceştia vor respecta în biserică distanţa de 2 m. Nu se va săvârşi Taina Botezului pentru mai mulţi copii odată. După fiecare Botez, cristelniţa se va goli de apă şi se va dezinfecta. La Taina Cununiei, paharul comun („paharul mântuirii”) se va oferi doar mirelui şi miresei (conform rânduielii Slujbei Sfintei Cununii).

12. Slujba de înmormântare va fi săvârşită în biserică (număr de maximum 16 persoane) sau în aer liber, respectându-se toate normele sanitare, distanţă de 2 m şi alte prevederi legale în vigoare.

13. Credincioşii ortodocşi români care nu pot participa fizic la slujbele Bisericii pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile TRINITAS TV şi Radio TRINITAS ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.

14. Credincioşii bolnavi aflaţi la domiciliu sau în spitale pot primi Împărtăşania pentru bolnavi cu respectarea strictă a regulilor sanitare, potrivit îndrumărilor speciale pentru aceste cazuri.

II. Folosirea spaţiului liturgic

15. La intrare şi ieşire să nu fie necesară atingerea/prinderea mânerului. Acolo unde este posibil, uşa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieşire, pentru a se evita intersectarea credincioşilor.

16. La intervale de patru ore, potrivit dispoziţiilor autorităţilor, lăcaşul de cult urmează a fi bine aerisit.

17. La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluţii de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile.

18. În perioada de pandemie, se va evita atingerea sau sărutarea sfintelor icoane şi a sfintelor moaşte, precum şi a mâinii slujitorilor Sfântului Altar, însă evlavia pentru sfintele icoane şi pentru sfintele moaşte se va arăta printr-o închinăciune, însoţită de semnul Sfintei Cruci, iar respectul pentru ierarh şi preot se va arăta printr-un gest de înclinare a capului.

19. Până la normalizarea situaţiei, nu se vor organiza agape în biserică sau în spaţiile anexe ale acesteia.

20. La pangarul bisericii va sta o singură persoană care va purta mască de protecţie şi mănuşi. Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioşii din biserică. Ca măsură de siguranţă (acolo unde locul destinat pangarului nu este un spaţiu închis), se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas cu o deschizătură la partea inferioară.

21. Pentru accesul la lumânărar, se va evita aglomerarea de persoane, prin păstrarea distanţei.

III. Desfăşurarea slujbelor, reguli pentru săvârşirea Sfintei Liturghii

22. Numărul slujitorilor Sfântului Altar trebuie să fie relativ mic (de pildă, un ierarh, doi preoţi, doi diaconi şi doi paracliseri), pentru a se putea păstra o anumită distanţă de 2 m între ei.

23. Cântarea liturgică se realizează de către maximum 3 cântăreţi la parohii şi 6 cântăreţi la catedrale, care vor păstra între ei distanţa fizică sanitară.

24. Obiectele liturgice folosite la slujbe se vor curăţi înainte şi după terminarea slujbelor, iar stranele şi pardoseala vor fi de asemenea curăţite.

25. Pentru Biserica Ortodoxă Universală, nu există obiecte sacre (sfinţite) de unică folosinţă, ci de folosinţă perpetuă (Potir, disc, steluţă şi linguriţă), obiecte care se curăţă înainte de folosire şi după folosirea acestora. În practica Bisericii Ortodoxe Universale, folosirea linguriţei comune, la împărtăşirea euharistică, nu a fost în trecut şi nici în ultimele două luni de pandemie sursă de contaminare pentru vreun credincios ortodox.

26. Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română, potrivit tradiţiei sale liturgice multiseculare, nu poate accepta, nici în vreme de pandemie, utilizarea potirului şi linguriţei de unică folosinţă pentru împărtăşirea comună a credincioşilor în timpul Sfintei Liturghii. În acest sens, cu aprobarea majorităţii membrilor Sfântului Sinod, consultaţi în scris în data de 11 mai 2020, modalitatea de împărtăşire comună a credincioşilor în timpul Sfintei Liturghii, în vreme de pandemie, va fi hotărâtă după data de 1 iunie 2020, în consens cu celelalte Biserici Ortodoxe.

IV Accesul în cimitire

27. În cimitire, credincioşii trebuie să respecte regulile de distanţă de 2 m între persoane , cu excepţia membrilor unei familii sau cei care trăiesc împreună în aceeaşi locuinţă.

28. Activitatea social-filantropică sau caritabilă a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecţie stabilite de autorităţi.

„Măsurile prezente au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi sănătatea celor din jurul nostru. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra şi cultiva cu responsabilitate permanentă”, se mai arată în anunţul făcut de BOR, citat de Agerpres.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Fosta directoare a DSP Brașov, trimisă în judecată de DNA pentru divulgarea controalelor sanitare

Fostul director al DSP Brașov a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că ar fi divulgat informații confidențiale despre controale sanitare către spitale, în schimbul unor beneficii.

Publicat

in

Procurorii Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Blănaru Ancuța-Ofelia, fost director executiv al Direcția de Sănătate Publică Brașov, acuzată de divulgarea unor informații confidențiale privind controale sanitare.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2021–2025, aceasta ar fi informat în mod repetat reprezentanți ai Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov despre inspecții ce urmau să aibă loc, oferindu-le astfel timp să remedieze problemele și să evite sancțiunile. În schimb, ar fi beneficiat de facilități precum internări rapide sau acces preferențial pentru persoane apropiate.

„Prin încălcarea caracterului confidențial al inspecțiilor sanitare, inculpata ar fi oferit indicații unui medic-șef de secție sau unor asistente-șefe din cadrul spitalului, astfel încât aceștia să se pregătească în mod corespunzător. În special, li s-ar fi solicitat să asigure un nivel ridicat de curățenie și să remedieze neconformitățile constatate anterior de inspectorii D.S.P., pentru ca secțiile verificate să nu fie sancționate pentru încălcarea normelor din domeniul sănătății publice. În acest context, inculpata ar fi beneficiat, din partea angajaților spitalului, de facilitarea și urgentarea internării unor persoane apropiate, precum și de programarea mai rapidă a acestora”, se arată într-un comunicat de presă emis de DNA Brașov.

Direcția Națională Anticorupție vorbește explicit despre o situație care a avut loc în octombrie 2025, când fosta șefă a DSP Brașov, Ancuța-Ofelia Blănaru, ar fi avertizat conducerea Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov cu privire la un control iminent, încălcând caracterul confidențial al verificărilor. Anchetatorii susțin că, în urma acestor practici, persoanele informate nu au fost sancționate; sancțiunile ar fi vizat, în schimb, doar angajați care nu aveau cunoștință despre controale.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov. Reprezentanții DNA subliniază că trimiterea în judecată nu afectează prezumția de nevinovăție.

Citește mai departe

Cotidian

ATENȚIE! Mai multe străzi din Brașov vor fi închise în timpul Paradei Junilor. RATBV va modifica traseele și graficele de circulație pentru mai multe linii de transport în comun

Publicat

in

Având în vedere că mâine, în Duminica Tomii, în centrul vechi al Brașovului se desfășoară  tradiționala Paradă a Junilor, Primăria Brașov a anunțat că vor fi instituite o serie de restricții de circulație. De asemenea, RATBV va modifica traseele și orarele de circulație pentru mai multe linii, astfel încât să asigure transportul brașovenilor și turiștilor în zonele de desfășurare a evenimentelor.

Coborârea Junilor în cetate va începe duminică, la ora 11.00, în Piața Unirii și vor parcurge traseul Piața Unirii – str. Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Prefectură – str. Republicii – Poarta Șchei – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon (unde va avea loc o petrecere câmpenească).  

Restricții de circulație – duminică, 19 aprilie:  

– Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;

– Ora 9:30 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu, str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;

– Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;

– Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor;

– Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii;

– Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiind permis doar pentru riverani;

– Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon;

– Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parcul Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe str. Vlad Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.

Modificări ale traseelor și orarelor mijloacelor de transport în comun:

duminică, 19 aprilie, va fi mărită capacitatea de transport pentru 13 linii RATBV, respectiv 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41;

– autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile, între orele 06.30 – 09.30;

– de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;

– începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;

– de la finalul paradei, aproximativ 13:30, până la ora 15:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor circula până în  Piața Unirii, apoi Pe Tocile, în funcție de ora de degajare a traseului;

– în intervalul orar 15:00-17:00, autobuzele liniei 50 vor circula Camera de Comerț – Pe Tocile, în funcție de degajarea traseului;

– în intervalul orar 17:00 – 19:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Piața Unirii;

– după ora 19:00 (coborârea junilor de la Pietrele lui Solomon) autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Tocile.

– între orele 10:45 și, aproximativ, 13:00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

– între orele 10:30 și 13:00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit;

– liniile 14, 24 și 28, între orele 10:30 și aproximativ 13:00, vor fi deviate pe sensul spre Livada Poștei pe străzile Avram Iancu – Al. I. Cuza, circulând doar până la stația „Astra” de pe strada Lungă, continuând apoi traseul obișnuit.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Trending