Ramai la curent!

Cotidian

Medicii de ambulator, nemulțumiți că nu beneficiază de stimulentul de 2.500 de lei și că au fost „uitați” de la scutirea de impozitul pe clădire, acordată medicilor de familie

Publicat

in

Medicii de ambulator sunt nemulțumiți de faptul că trebuie să plătească în continuare impozit pe clădirile în care lucrează, spre deosebire de medicii de familie, care au fost scutiți printr-o lege adoptată săptămâna trecută. În plus, medicii de ambulator arată, într-o scrisoare deschisă semnată de dr. Cosmin Alexandrescu, președintele Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator, că nu beneficiază de stimulentul financiar lunar de 2.500 de lei acordat pe perioada pandemiei personalului medical din spitale, de pe ambulanțe și medicilor de familie.
 
Medicii din ambulatoriul de specialitate, care au lucrat în linia întâi pe toată durata stării de urgență, expunându-se zilnic la riscuri, cu materialele de protecție limitate sau pe terminate, sunt ignorați de statul român, care recunoaște doar munca medicilor de familie. Măsurile luate de Guvern, în loc să aducă o binemeritată reparație corpului medical în ansamblu, reușesc să îl divizeze, să îl împartă în specialități mai importante și mai puțin importante, să ne întoarcă unii împotriva celorlalți, deși sănătatea populației este un deziderat comun, care se poate obține prin colaborarea și implicarea atât a medicilor de familie cât și a celor din ambulatoriul de specialitate. Avem nevoie unii de ceilalți și avem nevoie de aceeași susținere din partea statului”, afirmă Cosmin Alexandrescu, președintele Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator.
 
 
Redăm integral scrisoarea deschisă adresată autorităților de Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator:

„Noi nu am cerut recunoștință. Într-o Românie… normală… medicii își fac datoria. Este normal să ne vedem pacienții. Este normal să nu se moară de boli cronice, chiar dacă apar epidemii.

Nu este normal să fim uitați, discriminați, trecuți cu vederea.

Nu este normal să fim trimiși în linia întâi cu mâinile goale. Să nu primim materiale deprotecție, dezinfectanți, atunci când cei de lângă noi, medicii de familie au primit.

Nu este normal să fim obligați să plătim impozit pe clădirile în care lucrăm, atunci când cei de lângă noi, medicii de familie au fost scutiți.

Nu este normal ca cei de lângă noi, medicii de familie să primească stimulente financiare și noi nu. Luptăm la fel, în aceeași tranșee.

Nu este normal ca valoarea punctului să crească de un an doar pentru medicii de familie și pentru medicii de ambulatoriu nu. Nu mai vorbim de salariile din spitale.

 
Nu este normal ca Primul Ministru să ne răspundă că a trimis spre Ministerul Sănătății și spre Departamentul pentru Situații de Urgență solicitarea noastră pentru materiale de protecție și dezinfectanți (atunci când nu se mai găseau la furnizori) și aceștia să îi ignore ordinul.
 
Nu este normal ca Departamentul pentru Situații de Urgență să nu știe că ambulatoriul nu este limitat la ambulatoriul de spital sau marile rețele.
 
Nu este normal ca Ministrul Sănătății să răspundă pe lângă subiect atunci când este întrebat la televizor despre reluarea activității în ambulatoriu. Care reluare? Pe toată perioada stării de urgență medicii din ambulatoriul de specialitate au fost la datorie, alături de colegii lor medici de familie, acordând nediscriminatoriu asistență medicală tuturor categoriilor de pacienți, în condițiile în care ambulatoriile spitalelor publice au fost închise, iar o parte dintre marile rețelele medicale private și-au redus semnificativ activitatea. 

Medicii din ambulatoriu au fost la cabinet, au consultat pacienți, expunându-se zilnic lariscuri, cu materialele de protecție limitate sau pe terminate, nu am stat in confortul locuinței și ne-am jucat de-a „telemedicina” pentru că sunt specialități și boli care nu pot fi controlate telefonic, iar o mare parte dintre pacienți nu au acces la telefoane de ultimă generație care săne permită acest lucru. A fost nevoie de noi în cabinet, si noi am fost acolo. În fiecare zi.
 
E normal este să fim tratați la fel ca și colegii noștri. Nu am cerut mai mult, dar nu acceptăm mai puțin. Măsurile luate de Guvern, în loc să aducă o binemeritată reparație corpului medical în ansamblu, reușesc să îl divizeze, să îl împartă în specialități mai importante și mai puțin importante, să ne întoarcă unii împotriva celorlalți, deși sănătatea populației este un deziderat
comun, care se poate obține prin colaborarea și implicarea atât a medicilor de familie cât și a celor din ambulatoriul de specialitate. Avem nevoie unii de ceilalți și avem nevoie de aceeași susținere din partea Statului.
 
Credeți că vă puteți descurca fără noi? Spuneți clar și asumați-vă că asistența medicală pentru populație se poate face fără cei peste 20 000 de medici specialiști și stomatologi (cărora le-a fost interzis să lucreze pentru a-i proteja pe ei si pe pacienți) din țară și noi ne vom întrerupe activitatea. E nevoie ca spitalele să fie copleșite de pacienți ca să înțelegeți rolul nostru în sistemul național de sănătate? Din păcate, din acțiunile politicienilor și birocraților ajunși să aibă putere de decizie ni se dă de înțeles că noi nu contăm.
 
Noi, medicii specialiști din ambulatoriu dorim o Românie normală. O Românie în care munca e respectată și răsplătită la adevărata ei valoare. Nu vrem privilegii, nici pensii speciale, nici decorații. Dar nici nu mai semnăm Contracte ciuntite doar pentru noi. Și o vom întreba pe Doamna cu Balanța dacă e just să fim mereu discriminați sau ne ajută să oprim nedreptatea.

Noi Vrem o Românie normală!

Dr. Cosmin Alexandrescu
Președinte APMA”

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Fosta directoare a DSP Brașov, trimisă în judecată de DNA pentru divulgarea controalelor sanitare

Fostul director al DSP Brașov a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că ar fi divulgat informații confidențiale despre controale sanitare către spitale, în schimbul unor beneficii.

Publicat

in

Procurorii Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Blănaru Ancuța-Ofelia, fost director executiv al Direcția de Sănătate Publică Brașov, acuzată de divulgarea unor informații confidențiale privind controale sanitare.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2021–2025, aceasta ar fi informat în mod repetat reprezentanți ai Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov despre inspecții ce urmau să aibă loc, oferindu-le astfel timp să remedieze problemele și să evite sancțiunile. În schimb, ar fi beneficiat de facilități precum internări rapide sau acces preferențial pentru persoane apropiate.

„Prin încălcarea caracterului confidențial al inspecțiilor sanitare, inculpata ar fi oferit indicații unui medic-șef de secție sau unor asistente-șefe din cadrul spitalului, astfel încât aceștia să se pregătească în mod corespunzător. În special, li s-ar fi solicitat să asigure un nivel ridicat de curățenie și să remedieze neconformitățile constatate anterior de inspectorii D.S.P., pentru ca secțiile verificate să nu fie sancționate pentru încălcarea normelor din domeniul sănătății publice. În acest context, inculpata ar fi beneficiat, din partea angajaților spitalului, de facilitarea și urgentarea internării unor persoane apropiate, precum și de programarea mai rapidă a acestora”, se arată într-un comunicat de presă emis de DNA Brașov.

Direcția Națională Anticorupție vorbește explicit despre o situație care a avut loc în octombrie 2025, când fosta șefă a DSP Brașov, Ancuța-Ofelia Blănaru, ar fi avertizat conducerea Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov cu privire la un control iminent, încălcând caracterul confidențial al verificărilor. Anchetatorii susțin că, în urma acestor practici, persoanele informate nu au fost sancționate; sancțiunile ar fi vizat, în schimb, doar angajați care nu aveau cunoștință despre controale.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov. Reprezentanții DNA subliniază că trimiterea în judecată nu afectează prezumția de nevinovăție.

Citește mai departe

Cotidian

ATENȚIE! Mai multe străzi din Brașov vor fi închise în timpul Paradei Junilor. RATBV va modifica traseele și graficele de circulație pentru mai multe linii de transport în comun

Publicat

in

Având în vedere că mâine, în Duminica Tomii, în centrul vechi al Brașovului se desfășoară  tradiționala Paradă a Junilor, Primăria Brașov a anunțat că vor fi instituite o serie de restricții de circulație. De asemenea, RATBV va modifica traseele și orarele de circulație pentru mai multe linii, astfel încât să asigure transportul brașovenilor și turiștilor în zonele de desfășurare a evenimentelor.

Coborârea Junilor în cetate va începe duminică, la ora 11.00, în Piața Unirii și vor parcurge traseul Piața Unirii – str. Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Prefectură – str. Republicii – Poarta Șchei – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon (unde va avea loc o petrecere câmpenească).  

Restricții de circulație – duminică, 19 aprilie:  

– Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;

– Ora 9:30 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu, str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;

– Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;

– Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor;

– Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii;

– Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiind permis doar pentru riverani;

– Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon;

– Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parcul Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe str. Vlad Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.

Modificări ale traseelor și orarelor mijloacelor de transport în comun:

duminică, 19 aprilie, va fi mărită capacitatea de transport pentru 13 linii RATBV, respectiv 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41;

– autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile, între orele 06.30 – 09.30;

– de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;

– începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;

– de la finalul paradei, aproximativ 13:30, până la ora 15:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor circula până în  Piața Unirii, apoi Pe Tocile, în funcție de ora de degajare a traseului;

– în intervalul orar 15:00-17:00, autobuzele liniei 50 vor circula Camera de Comerț – Pe Tocile, în funcție de degajarea traseului;

– în intervalul orar 17:00 – 19:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Piața Unirii;

– după ora 19:00 (coborârea junilor de la Pietrele lui Solomon) autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Tocile.

– între orele 10:45 și, aproximativ, 13:00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

– între orele 10:30 și 13:00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit;

– liniile 14, 24 și 28, între orele 10:30 și aproximativ 13:00, vor fi deviate pe sensul spre Livada Poștei pe străzile Avram Iancu – Al. I. Cuza, circulând doar până la stația „Astra” de pe strada Lungă, continuând apoi traseul obișnuit.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Trending