Ramai la curent!

Stiri Brasov

Noua creşă din cartierul Tractorul-Coresi, estimată la 7,3 milioane lei. Unitatea va fi construită pe un teren donat de dezvoltatorul imobiliar

Publicat

in

Studiul de fezabilitate pentru creșa din Tractorul-Coresi a fost finalizat, iar indicatorii tehnici-economici vor fi supuși aprobării în următoarea ședință a Consiliului Local.  Potrivit viceprimarului municipiului Brașov, Costel Mihai, creșa va fi construită pe str. Turnului nr. 5, pe un teren cu suprafața de 3.176 de mp pus la dispoziție de un dezvoltator imobiliar din zonă, clădirea urmând să aibă 64 de locuri pentru copii.

„Dincolo de a avea o funcțiune socială, o creșă înseamnă un prim pas în educația timpurie a copiilor și trebuie să îi acordăm atenția care se cuvine, în dezvoltarea celor mici, în primii ani de viață. Personal, am susţinut întotdeauna crearea acestor unităţi de educaţie timpurie şi îmi doresc ca în cel mai scurt timp să pornim lucrările şi la această creşă nouă din Tractorul-Coresi, la care am finalizat studiul de fezabilitate”, a declarat viceprimarul Costel Mihai.

Conform indicatorilor tehnico-economici care vor fi supuşi aprobării CL şi datelor din studiul de fezabilitate, investiţia pentru creşa din Tractorul-Coresi este estimată la o valoare aproximativ 7,3 milioane lei fără TVA, proiectul fiind implementat în 21 de luni (3 luni pentru proiectul tehnic şi documentaţie + 18 luni pentru execuţie).

Viitoarea clădire de pe str. Turnului nr. 5 va avea cu suprafaţă construită de 1.546 mp, 780 mp amprenta la sol şi regim de construcţie D+P+1. Unitatea va oferi 64 de locuri de creşă, toate la parter, respectând astfel normativele stricte în vigoare, iar la etaj vor fi funcţiuni administrative, a precizat viceprimarul. Creşa va avea o arhitectură modernă şi o cromatică adaptată zonei respective. Faţada va fi izolată cu vată minerală, pentru un consum energetic redus şi finisată decorativ cu cărămidă tip Klinker şi placare cu lemn Trespa. De asemenea, va exisa o curte cu funcţiuni pentru copii cu vârste de 1-3 ani.

„Sperăm ca în acest fel să rezolvăm măcar o parte din solicitările venite din această zonă a oraşului. Într-un viitor nu foarte îndepărtat, în vecinătatea acestei creșe vom amenaja şi o grădiniţă nouă, pentru a avea ambele tipuri de unităţi de educaţie timpurie necesare unui cartier în continuă extindere, cum este Tractorul. În continuare avem un deficit în ceea ce privește unitățile de educație timpurie- creșe și grădinițe – însă căutăm să identificăm soluții pentru a le acoperi. Avem deja în lucru cea de a noua creșă din municipiu, pe str. Apollo, iar la creșa de pe str. Tudor Vladimirescu, din toamnă vom avea 40 de locuri în plus, prin extindere”, a declarat Costel Mihai, viceprimarul municipiului Braşov.  

În perioada următoare, Primăria Braşov va finaliza tema de proiectare pentru a lansa licitaţia aferentă celei de a zecea creşe din municipiul Braşov, destinate cartierului Bartolomeu-Avantgardern. La fel ca şi creşa din Tractorul-Coresi, şi aceasta va fi construită pe un teren donat de dezvoltatorul imobliar.

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Prima Pagina

Jerome France a câștigat Marele Premiu al Brașovului la viteză în coastă

Publicat

in

Pilotul Jerome France (Nova NP01), campionul național en titre, a câștigat, duminică, Marele Premiu al Brașovului, etapa a doua a Campionatului Național de Viteză în Coastă.

Pe locul secund s-a clasat Elias Răduță (Wolf Mistral), la 04 sec 186/1000, podiumul fiind completat de Cărpinișan Benea (Ferrari 488 Challenge Evo), la 11 sec 541/1000.

Campionul național de raliuri Simone Tempestini (Porsche 997 GT3 RS) s-a clasat pe locul șapte, la 14 sec 680/1000 de învingător.

Jerome France și Elias Răduță au câte 43 de puncte, urmați de Cărpinișan Benea, cu 28 de puncte, Costel Cășuneanu, cu 24 de puncte.

Etapa a treia a sezonului, Harghita Challenge, va avea loc în perioada 12-14 iunie.

Citește mai departe

Cotidian

Pui te urs, foarte slăbit, capturat pe traseul Brașov Marathon

Un pui de urs extrem de slăbit și deshidratat a fost capturat de echipa de intervenție pe Tâmpa, după mai multe încercări nereușite de alungare. Animalul, despre care autoritățile cred că a fost abandonat de ursoaică, a fost transportat la rezervația de urși din Zărnești pentru îngrijiri.

Publicat

in

Un pui de urs foarte slăbit și deshidratat a fost capturat azi pe Tâmpa, a anunțat Primăria municipiului Brașov. Puiul se afla pe traseul Brașov Marathon, după cum au transmis autoritățile și a fost prins de către echipa de intervenție după ce mai multe acțiuni de alungare au rămas fără succes.

„Având în vedere starea lui de sănătate, se pare ca a fost abandonat de ursoaica de mai mult timp”, a transmis Primăria municipiului Brașov.

Puiu a fost predat pentru îngrijiri reprezentanților rezervației de urși de la Zărnești.

Acest eveniment vine după ce ieri, Primăria municipiului Brașov anunâase că un exemplar de urs, care a apărut de mai multe ori în zonele locuite, a fost împușcat, în Valea Cetății. Cu o zi înainte, vineri, o ursoaică de patru ani a fost capturată într-o cușcă amenajată în Noua, și eutanasiată, după ce s-a constatat că ea fusese relocată anterior și revenise în zpna locuită din oraș.

Citește mai departe

Stiri Brasov

Încă un urs – problemă eliminat din Brașov. Animalul a fost împușcat în Valea Cetății

Publicat

in

Primăria Brașov a anunțat că a mai fost eliminat încă un urs-problemă din Brașovului. Astfel, în cursul serii de joi, 28 mai, echipa de intervenție a împușcat un urs din zona străzii Jepilor. În primă fază s-a încercat alungarea lui prin mijloace acustice și vizuale, dar acesta nu doar că nu a reacționat, dar a continuat să mănânce inclusiv în prezența oamenilor.

Având în vedere că acesta mai fusese semnalat și în zilele anterioare în aceiași zonă și lipsa lui de reacție la prezența omului, a fost luată decizia împușcării, în momentul în care s-au îndeplinit condițiile de siguranță pentru acest lucru.

În această dimineață, un alt urs a fost semnalat în aceeași zonă, urșii fiind animale teritoriale.

„În cursul nopții de ieri s-au primit 25 de alerte, acesta fiind cel mai mare număr de sesizări a prezenței ursului într-o singură noapte”, a anunțat Primăria Brașov.

Acesta este al treilea urs – problemă eliminat în această lună din municipiul Brașov.

Citește mai departe

Trending