Ramai la curent!

Cotidian

O parte din judeţul Braşov a intrat sub cod portocaliu de furtuni şi ploi abundente. 15 judeţe din România, sub acelaşi cod

Publicat

in

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente şi furtuni, valabilă până joi dimineaţa în 15 judeţe din partea de sud şi sud-vest a ţării, respectiv o nouă atenţionare Cod galben de vreme instabilă ce vizează zone din 22 de judeţe. 

Printre cele 15 judeţe aflate sub cod portocaliu se află şi o parte din judeţul Braşov, în zona montană, de sud, restul fiind sub cod galben.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 20 mai, ora 13:00 – 21 mai, ora 6:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de vreme rea în judeţele Giurgiu, Teleorman, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Olt, Gorj, Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, precum şi în zone din judeţele Braşov, Sibiu, Alba şi Hunedoara.

Astfel, în intervalul menţionat, în Oltenia, local în Muntenia, în sudul Banatului şi în zona Carpaţilor Meridionali, instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi vijelii, grindină, descărcări electrice şi va ploua torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi apă ce vor depăşi 40 – 50 l/mp şi, izolat, 60 – 70 l/mp.

În acelaşi timp, începând de miercuri dimineaţa şi până joi, la ora 6:00, va fi valabilă o atenţionare Cod galben în 22 de judeţe, inclusiv în Municipiul Bucureşti, conform căreia în Oltenia, Banat, Muntenia, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, intensificări ale vântului cu viteze în general de 60 – 70 km/h, grindină şi averse torenţiale.

De asemenea, pe perioade scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi apă ce vor depăşi 25 – 30 l/mp şi, izolat, 40 – 50 l/mp.

Judeţele aflate vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Vaslui, Bacău, Vrancea, Buzău, Neamţ (parţial), Harghita, Covasna, Prahova (parţial), Braşov (parţial), Mureş, Sibiu (parţial), Alba (parţial), Cluj, Hunedoara (parţial), Timiş şi Municipiul Bucureşti.

Pe de altă parte, meteorologii au emis şi o nouă informare de instabilitate atmosferică ce va afecta, pe tot parcursul zilei de joi, majoritatea regiunilor din ţară.

Astfel, în intervalul orar 6:00 – 23:00, în sudul, centrul şi sud-estul ţării, precum şi în zonele montane vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină. De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informaţiile emise marţi.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, un fiasco. Târgul a fost închis de Poliția Locală, după mai multe sesizări

Publicat

in

Primăria Brașov a închis, în weekend, Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, în urma unor verificări ale polițiștilor locali , care au scos la iveală o serie de nereguli în organizarea și desfășurarea evenimentului.

Ceea ce organizatorii de la Autentic Events anunțau ca un eveniment, de trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești, s-a dovedit a fi un fiasco, din punct de vedere al salubrității, dar și al specificului anunțat.

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni a fost programat pentru perioada 15 – 17 mai, în zona Lacului Noua, organizatorii promițând „un weekend plin de savoare, deserturi spectaculoase și preparate care transformă pofta în sărbătoare”. Vizitatorii ar fi trebuit să găsească aici „de la plăcinte uriașe cu căpșuni și brânză dulce, langoși pufoși și deserturi cremoase, până la înghețata artizanală cu căpșuni și limonade fresh”, dar și mâncare tradițională, făcută pe grătar. Doar că Poliția Locală a constatat altceva la fața locului.

„Din păcate, numeroasele sesizări venite din partea cetățenilor, coroborate cu verificările efectuate în teren de polițiștii locali, au scos la iveală aspecte pe care nu ar trebui să le întâlnim la un eveniment dedicat comunității. Au fost constatate nerespectări ale normelor de salubritate, prepararea și/sau comercializarea unor produse fără legătură cu specificul festivalului, precum și faptul că trenulețul destinat copiilor circula haotic pe aleile parcului, generând disconfort și punând în pericol siguranța persoanelor aflate în zonă. (…) Primăria Municipiului Brașov a dat dispoziție de închidere a târgului, ducerea la îndeplinire a acesteia fiind asigurată de Poliția Locală Brașov”, a transmis, luni, Poliția Locală Brașov.

Evenimentul a fost organizat de SC Autentic Events sRL, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a Serviciului Public Administrare Piețe.

„Dincolo de imaginea compromisă a unui eveniment, astfel de derapaje afectează încrederea oamenilor și rezultatele eforturilor depuse de Primăria Municipiului Brașov pentru dezvoltarea unei vieți publice civilizate și sigure. În perioada următoare, Poliția Locală Brașov va intensifica acțiunile de control în cadrul tuturor evenimentelor organizate în municipiu, pentru ca fiecare manifestare desfășurată sub egida orașului să ofere tuturor participanților condiții în conformitate cu prevederile legale și siguranță.

Citește mai departe

Cotidian

Platforma de la literele de pe Tâmpa, în analiza Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov. Primăria Brașov are în plan să realizeze lucrări de punere în siguranță

Publicat

in

Starea tehnică precară a platfotfomei de pe Tâmpa este cunoscută de mai mulți ani. La un moment dat, au apărut c\teva gauri în ea, care au fost acoperită cu niște ciment, astfel încât să nu se producă vreun accident.

Zilele trecute, problema platformei a reapărut în spațiul public, fiind lansată informația că suprastructura este șubredă și se poate prăbuși oricând. Cu toate acestea, duminică, pe platformă erau numeroși turiști care admirau priveliștea orașului.  

Pe de altă parte, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat pentru Radio România Brașov FM că „situația reprezintă un risc pentru cetățeni, motiv pentru care va fi convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, astfel încât intervențiile necesare să fie realizate cât mai repede”. De asemenea, el a anuțat că la această amenajare se vor realiza lucrări de punere în siguranță.

Platforma a fost amenajată la începutul secolului trecut și făcea parte dintr-un restaurant cu berărie, ce ulterior avea să primească denumirea de Bethlen. Restaurantul a ars în anul 1977, dar a rămas platforma.

Citește mai departe

Cotidian

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav primește certificare pentru Boeing 747 și intră pe piața marilor zboruri cargo

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut certificarea oficială pentru operarea aeronavelor Boeing 747, deschizând noi oportunități pentru transportul cargo și investițiile logistice internaționale în centrul României.

Publicat

in

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut certificarea oficială pentru operarea aeronavelor Boeing 747, unul dintre cele mai mari și cunoscute avioane cargo din lume.

Noua certificare confirmă capacitatea aeroportului brașovean de a gestiona operațiuni aeriene complexe și deschide perspective importante pentru atragerea companiilor logistice internaționale și dezvoltarea transportului cargo în centrul României, spune președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. Acesta consideră că certificarea recent obținută de Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav reprezintă un moment strategic pentru economia regiunii și pentru viitorul aeroportului, ce poate transforma județul într-un important hub regional de dezvoltare și logistică aeriană

În prezent, Aeroportul Internațional Brașov poate susține aeronave de mari dimensiuni, de la Airbus A330 și Boeing 787 până la celebrul „Jumbo Jet”.

Citește mai departe

Trending