Ramai la curent!

Cotidian

Racordul feroviar la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. În 12 luni va fi finalizat studiul de fezabilitate

Publicat

in

În data de 13 mai, la Regionala de Căi Ferate Brașov s-a desfășurat ședința de deschidere a ofertelor pentru întocmirea studiului de fezabilitate privind construcția racordului feroviar la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. La licitație s-a înscris un singur operator economic, a cărui ofertă este în prezent în etapa de evaluare. Potrivit caietului de sarcini, acest studiu va fi realizat într-o perioadă de 12 luni, iar valoarea estimată pentru acest serviciu este de 1,2 milioane de lei.

Investiția constă în realizarea legăturii feroviare între Gara Brașov și Aeroport, linia de cale ferată dezvoltându-se pe actualul traseu Brașov – Bartolomeu – Ghimbav, din care se va desprinde la ieșirea din stația Ghimbav, pe un traseu nou de aproximativ 2,5 km, până în dreptul aerogării. În cadrul acestui studiu de fezabilitate va fi analizată și posibilitatea, într-o a doua etapă, a electrificării liniei de la Brașov la Aeroport, respectiv realizarea unui studiu de traseu care să racordeze această linie la viitorul terminal multimodal de la Feldioara. Linia de racord va avea accesibilitate directă în aeroport și dinspre Făgăraș, oferind astfel posibilitatea de conectivitate la aeroport și a pasagerilor din zona Sibiu și Țara Făgărașului.

Acest concept este inspirat din modelul de asigurare a accesibilității metropolitane în marile orașe din Europa de Vest, fiind prima investiție de acest gen din România după racordul feroviar aflat în construcție la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”. 

„În contextul edificării Aeroportului Internațional Brasov – Ghimbav, investitie de referință, unică în perioada postrevoluționară în construcția de aeroporturi în România, demarată la inițiativa Consiliului Județean Brașov, administratorul infrastructurii feroviare române a aderat la acest proiect prin introducerea în programul de investiții al Companiei de Căi Ferate a realizării unui racord feroviar care să conecteze municipiul Brașov la viitorul aeroport. Brașovul va deveni astfel primul oraș din provincie care va beneficia de accesibilitate directă la aeroport prin intermediul unei legături feroviare, fapt care va genera un flux de călători important pentru ambele moduri de transport. Orașul ar putea beneficia de această investiție în aproximativ trei ani, în condițiile în care acest studiu va fi finalizat în vara anului viitor”, a explicat directorul general CFR-SA, dr. ing. Ioan Pintea.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, și-a exprimat speranța că acest proiect se va realiza în cel mai scurt timp posibil. „Avem nevoie de legătura feroviară dintre Aeroport și Gară, pentru a asigura accesul rapid al călătorilor atât spre Brașov, cât și spre alte destinații din zona noastră. Sperăm ca procedurile să se desfășoare fără probleme și să avem cât mai repede un proiectant pentru racordul feroviar. Cu acest prilej, doresc să mulțumesc conducerii CFR-SA pentru promptitudinea cu care a venit în sprijinul proiectului nostru”, a spus președintele CJ Brașov. 

 

Citește mai departe
1 Comentarii

1 Comentarii

  1. Lapusanu

    23/09/2021 at 13:46

    Basescu a spus – ” Romania nu are nevoie de autostrazi ” in 2007 in emisiunea lui Marius Tuca si romanii l-au votat de doua ori,cand in jurul nostru se construiau autostrazi in draci . vezi Ungaria ,Polonia ,Bulgaria etc.Acuma ce s-ai faci de acolo „domnule ” nu puteai sa te infrupti asa cum voiai . Pe Nastase care a inceput autostrada Transilvania tot dom’ Basescu l-a bagat la puscarie (pardon Statul de drept) pentru ca (sanchi a luat niste termopane de la chinezi)Nu mai vborbim de bucatica de autostrada Comarnic -Brasov cand Ponta a zis ca o face, Base a zis ca-l da la DNA-UL (lui ) si autostrada a murit . Nu credeam ca o sa mai apuc vremea cand o sa avem aeroport la Brasov dar se pare ca o sa-l avem chiar daca basistii acum vopsiti in galben au facut toate eforturile sa nu.Din pacate chiar brasoveni au votat impotriva Brasovului si vedeti o sumedenie de postaci care habar n-au pe ce lume traiesc au pareri impotriva Brasovului .Daca se face si cala ferata pana la Aeroport va fi mare deranj la mitici in Bucuresti pentru ca ei in 31 de ani au tot ars-o cu cel mai penibil aeroport din Europa cu salarii comparative cu ale militiei .

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Program special pe liniile RATBV, în weekendul de Paște

Publicat

in

RATBV S.A. anunță că în perioada 10 – 13 aprilie 2026, mijloacele de transport public de călători vor circula în municipiul Brașov și Zona Metropolitană Brașov conform unor orare adaptate la cerințele de mobilitate existente în aceste zile, după cum urmează:

  • vineri, 10 aprilie – program de circulație corespunzător unei zile de duminică;
  • sâmbătă, 11 aprilie – program de circulație corespunzător unei zile de sâmbătă;
  • duminică, 12 aprilie – program de circulație corespunzător unei zile de duminică;
  • luni, 13 aprilie – program de circulație corespunzătoare unor zile de duminică.

Programarea menţionată se referă atât la liniile urbane, cât şi la cele din zona metropolitană Braşov. De marți, 14 aprilie, mijloacele de transport circulă potrivit orarelor obișnuite, spun reprezentanții operatorului de transport public din Brașov și zona metropolitană. De asemenea, de miercuri, 15 aprilie se reia serviciul de transport pentru elevi.

Pentru a evita confuziile legate de graficul de circulație a autobuzelor și troleibuzelor din această perioadă, călătorii pot consulta orarele postate pe site-ul www.ratbv.ro, în secțiunea „Trasee și orare” și care sunt afișate și în stații.

„Pentru a preîntâmpina apariția oricărei situații neplăcute cu privire la achiziționarea de titluri de călătorie RATBV, îi informăm pe clienții noștri cu privire la faptul că pot utiliza pentru plata oricărui tip de bilet sau abonament aplicația 24 pay, disponibilă în toate mijloacele de transport din municipiul Brașov și zona metropolitană, precum și, pentru achiziția călătoriilor, plata cu cardurile bancare Visa/Mastercard”, au mai recizat reprezentanții RATBV.

Citește mai departe

Cotidian

Doliu în fotbalul românesc. Inima lui Mircea Lucescu a cedat

Publicat

in

Astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului Mircea Lucescu”. Anunțul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgență București, printr-un comunicat de presă.

Tehnicianul român a fost internat la spitalul din București în 29 martie, după ce a leșinat în vestiarul naționalei, din cauza unei tahicardii ventriculare, în timp ce ținea ședința tehnică alături de jucători. Vneri, înainte de a fi externat, selecționerul a suferit un infarct miocardic acut. 

Spitalul Universitar comunicase marți dimineață că Lucescu a avut aritmii severe peste noapte și starea sa se înrăutățise

Lucescu și-a început cariera de antrenor în anul 1979 și a antrenat în România, Italia, Turcia, Ucraina și Rusia.

Mircea Lucescu fost primul antrenor care a calificat echipa naționala a României la un Campionat European, în anul 1984. 

Citește mai departe

Cotidian

Se întorc mai puțini bani la comunitățile locale. Studiu de caz: La Săcele este al doilea an consecutiv cu alocări mai mici

Publicat

in

Temerile unor primari, care anticipau că Guvernul va distribui mai puțini bani către autoritățile locale din cotele defalcate din impozitul pe venit și din taxa pe valoarea adăugată (care sunt procente din banii colectați din teritoriu la bugetul de stat) par a se adeveri. De exemplu, municipiul Săcele este în al doilea an consecutiv în care primește mai puțini bani din cele două surse.

Astfel, primarul din Săcele, Virgil Popa, a anunțat că din cotele defalcate din impozitul pe venit și din sumele defalcate din TVA – principalele surse care alcătuiesc bugetul local – municipiul a primit în 2026 cu 6,5 milioane lei mai puțin față de anul 2025.

„Vă reamintesc că și în anul 2025 am avut o diminuare semnificativă, de aproximativ 10 milioane lei față de 2024. Astfel, dacă privim în ansamblu, în doar doi ani, municipiul Săcele a pierdut aproximativ 17 milioane lei din aceste alocări. Banii din cele două surse nu îi cerșim, ci ni se cuvin, potrivit legislației”, a declarat primarul.

El a precizat că aceste diminuări afectează strategia municipiului privind investițiile și angajarea altor cheltuieli.

„Deocamdată suntem «în grafic», dar va trebui să analizăm cu atenție planurile de investiții. În primul rând va trebui să asigurăm cofinanțarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă accesată prin Programul Operațional Regional sau Planul Național de Redresare și Reziliență”, a încheiat primarul.

Citește mai departe

Trending