Ramai la curent!

Prima Pagina

RATBV a trasat câteva reguli pentru accesul în autobuze. Încă se „negociază” circuitele și numărul maxim de călători

Publicat

in

Având în vedere că din 15 mai nu va mai fi stare de urgență, iar oamenii vor putea circula liber, dar cu respectarea regulilor de distanțare socială, RATBV pregătește un set de reguli pentru călători. Încă nu s-a ajuns la o formă finală pentru că, a declarat directorul RATBV, George Cornea, încă sunt așteptate clarificări de la autoritățile centrale, pentru a se putea stabili circuitele optime. 

Ce s-a stabilit până acum: 

  • Masca este obligatorie. Vor fi lipite afișe prin care cetățenii vor fi anunțați că aceste accesorii sunt obligatorii. Controlorii vor fi prezenți în autobuze pentru a verifica respectarea acestei reguli
  • Va fi mărit numărul de autobuze, astfel încât fie evitată aglomerația
  • Vor continua acțiunile de dezinfecție în stațiile de autobuz și în mijloacele de transport în comun
  • În autobuze va trebui respecta regula distanțării sociale. Controlorii vor verifica respectarea acestei reguli
  • Pe pe rândurile de bănci cu două locuri ar urma să stea câte un singur pasager, cu excepția familiilor.   

Ce reguli mai sunt în analiză: 

  • Nu a fost stabilit numărul maxim de călători ce poate urca în autobuz. 
  • Sunt analizate două variante de circuite în autobuzele nearticulate. Prima variantă: urcarea pe la ușa din față și coborârea pe la celelalte două. Dacă se aplică această variantă ar însemna să se renunțe la zona de protecție a șoferilor, lucru pe care conducerea RATBV nu îl dorește. A doua variantă ar fi ca urcarea să se facă pe la ușa din mijloc, iar coborârea pe la ușa din spate. În cazul autobuzelor articulate este mai simplu de stabilit circuitele. 

Pentru a putea stabili clar circuitele, RATBV așteaptă ca autoritățile centrale să prezinte mai multe clarificări.  

Propunerea RATBV: program decalat pentru elevii din anii terminali 

Nici  problema transportului elevilor nu este, încă, rezolvată. Din 2 iunie ar urma să înceapă cursurile elevii din anii terminali, iar în Brașov sunt mai multe linii de transport elevi. Pentru a se evita aglomerația din aceste autobuze, propunerea directorului RATBV este ca programul școlilor să fie decalat. 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Investiție europeană de aproape 3,8 milioane lei pentru pacienții cardiaci critici din Brașov: echipamente moderne la Spitalul Județean

Consiliul Județean Brașov investește aproape 3,8 milioane de lei, majoritar din fonduri europene, pentru dotarea secției de cardiologie critică a Spitalului Județean.

Publicat

in

Consiliul Județean din Brașov a semnat un nou contract de finanțare europeană pentru modernizarea serviciilor medicale dedicate pacienților în stare critică. Proiectul, numit „Șansă pentru inimile pacienților cardiaci critici”, vizează dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Contractul, semnat la începutul acestei săptămâni de președintele CJ Brașov, Adrian-Ioan Veștea, cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, are o valoare totală de aproape 3,8 milioane de lei. Finanțarea este asigurată în proporție de 98% din fonduri nerambursabile, diferența fiind acoperită din bugetul județean.

Proiectul, care se va derula pe o perioadă de 20 de luni, presupune achiziția unor echipamente medicale esențiale, printre care un sistem ECMO pentru oxigenare extracorporală, un ecocardiograf de înaltă performanță și unul portabil. Aceste dotări vor permite intervenții rapide și tratamente avansate pentru pacienții cu afecțiuni cardiace severe.

Inițiativa face parte dintr-o serie mai amplă de investiții în sistemul sanitar brașovean, după alte proiecte dedicate pacienților oncologici și celor cu accident vascular cerebral. Autoritățile județene mizează pe aceste fonduri europene pentru a crește calitatea actului medical și șansele de supraviețuire ale pacienților critici.

Citește mai departe

Fapt divers

Fostul primar al Ghimbavului, condamnat la 10 ani pentru abuz în serviciu. Procesul a durat aproape 8 ani

Publicat

in

Fostul primar al orașului Ghimbav, Dorel Toma, a primit o condamnare de 10 ani, după un proces care a durat aproape opt ani. Acțiunea în instanță a fost deschisă în luna august a anului 2018, iar sentința a fost pronunțată de Tribunalul Brașov în 20 aprilie. Decizia instanței brașovene nu este definitivă, putând fi contestată de fostul edil.


Dorel Toma a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (262 acte materiale). De asemenea, el a primit pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioada de 5 (cinci) ani.

Ce au stabilit procurorii

„În perioada 2008-2017, Dorel Toma, primar al orașului Ghimbav și ordonator principal de credite a dispus, cu încălcarea dispozițiilor legale, achiziționarea de produse (stâlpi de iluminat, leagăne tip băncuță din lemn lăcuit cu acoperiș din șindrilă bituminoasă, etc.), servicii sau lucrări (amenajare școli și terenuri etc.), de la societățile comerciale controlate de inculpații Goman Fluture, Dulcinatu Lucia, Goman Cristinel și Gunea Sergiu. Bunurile și serviciile respective au fost achiziționate la valori supraevaluate, în mod netransparent, neconcurențial, discriminatoriu și fără o utilizare eficientă a fondurilor publice. Procedura aplicată a fost cea a achiziției directe, sens în care inculpatul Dorel Toma a divizat contractele de achiziție publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, fără o estimare prealabilă a valorii contractelor de achiziție publică și fără a include în valoarea contractelor de furnizare a produselor valoarea operațiunilor sau lucrărilor de instalare. Achizițiile respective au fost plătite cu sprijinul contabilului șef al Primăriei Ghimbav, Geogean Ana-Alina, care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și cu încălcarea prevederilor legale, a semnat ordinele de plată în condițiile în care, angajarea cheltuielilor s-a efectuat formal, în lipsa avizelor emise de compartimente de specialitate și fără să existe documente justificative care să certifice exactitatea sumelor de plată, recepția bunurilor sau executarea lucrărilor.
În același context, în perioada 12 septembrie 2008 – 27 mai 2010, inculpata Geogean Ana-Alina a primit, în mod direct sau prin intermediul soțului său Geogean Aurelian, în 5 rânduri suma totală de 81.700 lei, de la inculpatul Goman Fluture (prin persoane apropiate acestuia). Prin aceste demersuri, inculpații au cauzat un prejudiciu bugetului local al orașului Ghimbav în cuantum de 20.341.753 lei, sumă care reprezintă totodată, un folos necuvenit pentru inculpații Goman Fluture, Goman Cristinel, Dulcinatu Lucia și Gunea Sergiu”
, se arată în rechizitoriul întocmit de Direcția Națională Anticorupție.

Toma nu este singurul condamnat

An același dosar, Geogean Alina a fost condamnată la şapte ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (262 acte materiale) și a primit pedeapsa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioada de cinci ani.
De asemenea, Goman Fluture a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu, Dulcinatu Alina la şase ani închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată.

Citește mai departe

Investitii

FOTO. Șantier pe strada Victoriei: investiție de milioane pentru rețeaua de canalizare din Ghimbav. Localnicii, însemnați să caute parcări alternative până la finalul lucrărilor

Lucrările de reabilitare a canalizării pe strada Victoriei din Ghimbav au început și vor dura până în luna mai, autoritățile promițând rezolvarea unor probleme vechi ale infrastructurii.

Publicat

in

După mulți ani de așteptări, ghimbășenii din zona străzii Victoriei vor scăpa de problemele legate de rețeaua de canalizare. Lucrările de înlocuire a vechilor conducte au început în 20 aprilie, când au început să fie aduse pe șantier utilajele. Lucrările se realizează pe segmentul Promenadă – DN 1 și fac parte din Contractul de Extindere și reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în UAT-urile Ghimbav și Codlea, în valoare totală de aproximativ  27,72 milioane de lei, fără TVA. Lucrările se vor desfășura pe o lungime de 360 de metri, pe partea carosabilă, circulația rutieră urmând a fi restricționată pe o bandă.

Pentru a asigura front de lucru constructorului, Primăria Ghimbav a montat deja garduri, care vor delimita porțiunile afectate de săpături. În plus, primarul Ghimbavului, Ionel Fliundra, a făcut un apel către locuitorii din zonă, aceștia fiind rugați să nu mai parcheze pe strada Victoriei, pentru a asigura front de lucru constructorului.

Lucrările sunt estimate să fie finalizate pe data de 8 mai, după cum a precizat, pentru Gazeta de Ghimbav, purtătorul de cuvânt al Companiei Apa Brașov, Alina Bălătescu.

Un disconfort necesar

„Îi rugăm pe cetățeni să folosească zonele alternative de parcare. Pe lângă parcarea de lângă turnul de apă, mașinile pot fi parcate pe strada Lungă sau pe strada Gării, unde este parcarea din fața barăcilor. De asemenea, poate fi folosită parcarea din fața Restaurantului Diamant, unde am vorbit cu patronul societății, care ne permite să folosim acea platformă”, a declarat Fliundra.

Acesta a amintit că, în mod clar, va fi un disconfort temporar pentru cetățeni, însă, după finalizarea lucrărilor nu vor mai exista problemele istorice ale canalizării de pe această stradă.

Lucrările de pe str. Victoriei sunt realizate printr-un proiect cu finanțare  europeană, obținută de Compania Apa Brașov. Proiectul include intervenții la rețelele de apă și canalizare de pe 11 străzi din Ghimbav (Pieții, Avram Iancu, Ștefan cel Mare, Făgărașului, Lungă, Nucului, Gării, Unirii, Progresului, Morii, Victoriei).

Citește mai departe

Trending