Avertismentul deputatului Tudor Benga: dacă autoritățile nu se „regrupează” rapid, există riscul ca Brașovul să intre în carantină

Deputatul brașovean Tudor Benga (USR) a avertizat că, în cazul în care autoritățile din județul Brașov nu se vor „regrupa” rapid, în județul nostru ar putea fi impuse restricții suplimentare pentru combaterea noului coronavirus.

Noul coronavirus nu a fost eliminat din Brașov, care rămâne în fruntea clasamentului la depistarea de noi cazuri, în timp ce 11 județe au raportat zero cazuri noi. Există riscul impunerii unor măsuri de restricție suplimentare, chiar carantina, în contextul schimbării de strategie a Guvernului, care va interveni punctual, în zonele cu focar. Toți ne dorim să evităm situația în care județul nostru poate intra în carantină cu consecințe dramatice pentru turism și economia județului. Dar pentru asta, trebuie să acționăm acum”, susține Benga.

Parlamentarul, care este și candidat al Alianței USR-PLUS pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov, susține că pentru a elimina riscul intrării județului în carantină autoritățile trebuie să acționeze urgent în cel puțin în două direcții:

1. Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Județean Brașov trebuie să demareze urgent o campanie de măsuri proactive, pentru a încuraja atât turiștii, cât și localnicii să respecte măsurile de prevenție anti-covid. Trebuie să pună dispensere gratuite de săpun lichid în cât mai multe locuri publice, să distribuie gratuit măști în apropierea principalelor atracții turistice din municipiu și județ, să ruleze o campanie de informare prietenoasă cu turiștii, dar care să încurajeze respectarea măsurilor de distanțare.

Pe scurt spus, Brașovul trebuie să devină urgent destinația turistică cea mai proactivă în prevenție din România. Tocmai fiindcă suntem una dintre cele mai importante destinații turistice din România, trebuie să ne asigurăm că suntem și printre cele mai sigure”, a argumentat Benga.

2. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, Instituția Prefectului Județului Brașov și Direcţia de Sănătate Publică Braşov trebuie să îmbunătățească urgent nivelul de transparență pe absolut toate datele epidemiologice la nivel de județ.  În fiecare zi, aceste instituții trebuie să transmită numărul de teste efectuate zilnic, numărul de infectări defalcat pe zone din județ, persoane aflate în terapie intensivă, vindecari.

 Brașovul trebuie să devină urgent cel mai transparent județ în administrarea crizei. Încrederea se construiește cu fapte, nu cu vorbe”, a încheiat Benga.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.