Braşovul, sub avertizare COD PORTOCALIU de furtuni şi ploi

ANM a emis un cod portocaliu de furtuni și ploi valabil de sâmbătă, ora 15.00, până duminică, ora 02.00, în peste jumătate din țară, dar și un cod galben pentru intervalul sâmbătă, ora 11.00 – marți ora 10.00, în cea mai mare parte a României.

Potrivit codului portocaliu, în după-amiaza zilei de sâmbătă (13 iunie) și în prima parte a nopții de sâmbătă spre duminică (13/14 iunie), în Moldova, Transilvania, Maramureș, nordul Crișanei local în Muntenia și zonele de munte vor fi perioade cu averse torențiale, grindină de dimensiuni medii și mari, vijelii, intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 70…80 km/h) și frecvente descărcări electrice.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp. 

Potrivit codului galben, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. 
Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

În cursul săptămânii viitoare gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării, mai notează meteorologii.
 
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.